Adrian Paunescu - Veac de tacere
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvīntul „daca”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvīntul „nu”
Hai sa conjugam ninsoarea si uitarea eu si tu
Timpul pe deasupra noastra ca o sanie sa treaca.
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvīntul „īnsa”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvīntul „hai”
Vai, vom face repetitii pentru iad si pentru rai.
De ecouri mari de piatra vei fi rīsa, vei fi plīnsa.
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvīntul „pleaca”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvīntul”taci”
Prin albastrele troiene sa fim liberi si saraci,
Sa uitam ce-nseamna „totusi”, sa uitam ce-nseamna „daca”.
Sa uitam academia, tribunalul, primaria,
Veverite fara nume ne predea curate legi,
Cīnd se va rasti furtuna vorba mea s-o īntelegi
Cīnd vor susura izvoare afla c-a murit mīnia.
Si de unde pīna unde sa uitam ce mai īnseamna
Sa ramīnem ai naturii, botezati īn necuprins,
La sfīrsitul toamnei lumii sa ne apucam de nins
De Craciun ne fie iarasi dor de vara si de toamna.
Vai, sīnt rīuri pe aicea care merg spre noi cuminte
Vino, sa spalam īn ele pata lumii de noroi,
Ca īntr-un tīrziu si muntii sa īnvete de la noi,
Darul de-a trai mai liber fara a rosti cuvinte.
Sīnt satul de vorbe, vorbe, a nimic aducatoare,
Vino sa uitam cuvinte si sa īnvatam a fi,
De cuvinte fara noima, de sonoritati pustii,
Sa spalam īntrega fire, sa traim cu-ndurerare.
Sa uitam ce-nseamna „lume”, si „avere”, si „putere”
Sa uitam cuvīntul „daca”, sa uitam cuvīntul „da”,
Si-ntr-un veac fara cuvinte, ca doi cai fara de sa
Sa traim tacīnd iubirea, fiindca totul e tacere.
|