" Sunt oameni ce nu se intorc nicicand catre Dumnezeu, nu se roaga nicicand. Si dintr-odata sufletul lor e cuprins de amaraciune, mintea de neliniste si inima de intristare. Si omul simte ca, in starea sa pustiitoare, nici o alta faptura omeneasca nu poate ajuta - chiar daca il asculta pana la capat, nu e in stare sa-i piceapa durerea.
Atunci omul se intoarce catre Dumnezeu si zice suspinand din inima: Doamne, miluieste-ma!

Ar parea ca e de ajuns sa spui "Doamne miluieste" o singura data in rugaciune; insa noi o spunem de trei ori, si de douasprezece ori si de patruzeci de ori.

Aceasta se face pentru sufletele chinuite, ce nu pot nici macar sa rosteasca "Doamne miluieste". Asa ca Biserica se roaga pentru ei. Iar Domnul aude; si chiar daca la inceput omul abia de simte harul, ca flacara unei lumanari, mai apoi il simte din ce in cemai mult, si sufletul i se usureaza".

(Staretul Nectarie de la Optina (+1928), The Orthodox Word, nr. 129, p. 202)