Subiect: stiri
View Single Post
  #60  
Vechi 02.06.2007, 17:46:34
dorinel78 dorinel78 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.09.2006
Mesaje: 260
Implicit

Numărul mare de întreruperi de sarcină precum și scăderea dramatică a vârstei la care tinerele fac astfel de intervenții au atras atenția bisericii ortodoxe. Prea Sfințitul Teodosie al Tomisului a lansat un apel medicilor, pe care i-a rugat să nu facă întreruperi de sarcină măcar în aceste zile când îi sărbătorim pe cei mici.

În apelul făcut de prelatul constănțean se menționează că tehnologia modernă are posibilitatea să arate oamenilor, în diferite stadii ale sarcinii, modul în care se bucură de viață un copil aflat în pântecele mamei sale și că avortul nu este o soluție. Lupta împotriva avortului este o preocupare constantă a bisericii române și mai nou a numeroase asociații din întreaga țară.

Numai la Constanța, în ultimele luni, numărul adolescentelor care fac întreruperi de sarcină a crescut îngrijorător. Conform Autorității de Sănătate Publică din Constanța, în primul trimestru al anului 2007 au avut loc 262 de avorturi la tinere între 15 și 18 ani și 107 la cele sub 15 ani. Conform statisticilor oficiale, România ocupă primul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al ratei avorturilor.
Reply With Quote