[dillema]

Iata istoria drepturilor femeii sau a feminismului de la inceputul istoriei din sura specializata.

http://www.dadalos.org/rom/Menschenrechte/grundkurs_3/frauenrechte/woher/woher.htm
http://www.dadalos.org/rom/Menschenrechte/grundkurs_3/frauenrechte/frauenrechte.htm
http://www.dadalos.org/rom/Menschenrechte/grundkurs_3/frauenrechte/woher/patriarchat.htm
http://www.dadalos.org/rom/Menschenrechte/grundkurs_3/frauenrechte/woher/nomaden.htm

Exemplu pentru un sistem social de tip patriarhal:

Triburile nomade din Orientul Apropiat

Patriarhul deţinea autoritatea absolută asupra membrilor familiei sale. Soţia îi purta numele şi locuia pe pământurile sale. Ea numea cu apelativul "Ba’al" (stăpân). În cele zece porunci, femeia este enumerată alături de alte proprietăţi ale bărbaţilor precum sclavii, sclavele, vitele şi măgarii (Exod 20:17), la fel şi copiii, fiii fiind totuşi preferaţi ca moştenitori şi urmaşi. În schimb, tatăş îşi putea vinde fiica ca sclavă sau prostituată.

Bărbatul se bucura de o libertate sexuală deplină, nu însă şi femeia. El putea să îşi mai ia şi alte femei pe lângă soţia legitimă. Fiii celoralte femei şi ale prostituatelor puteau să fie recunoscuţi de către tată şi să dobândească toate drepturile părintelui lor dacă soţia legitimă nu reuşise să-i ofere acestuia nici un urmaş de sex bărbătesc. În cazul în care un bărbat murea fără să lase în urmă un fiu ajuns la vârsta majoratului, văduva trebuia să ia de soţ pe unchiul sau fratele soţului, pentru ca proprietăţile acestuia să rămână în cadrul tribului. Rolul femeii de mamă era totuşi foarte respectat. Femeile mai puteau dobândi şi un alt statut înalt, anume cel de preotese ale zeiţelor fertilităţii. Odată cu apariţia religiilor monoteiste, aceste culturi au dispărut aproape cu totul.

Conform obiceiurilor, odată ce se sfârşea războiul, bărbaţii ce aparţineau tribului învins erau ucişi, iar femeile acestora violate sau făcute sclave, astfel încât forţa lor productivă (munca) şi cea reproductivă (naşterea de copii) să fie folosită în avantajul propriului trib.

http://www.dadalos.org/rom/Menschenrechte/grundkurs_3/frauenrechte/woher/ursprung.htm

Posibile explicaţii pentru poziţia subordonată a femeii în cultura occidentală

Cultura occidentală se sprijină pe asocierea de simboluri şi idei înrădăcinate atât în sursele religioase cât şi în filosofia antichităţii greceşti. Atunci când oamenii găsiseră sisteme simbolice exhaustive pentru a-şi explica lumea (religie, ştiinţă, filosofie), femeile erau deja atât de dezavantajate, încât nu mai puteau participa în mod activ la aceste progrese. Unul din motivele acestei evoluţii a fost faptul că statutul inferior al femeilor a fost cimentat tocmai de aceste sisteme. S-au constituit astfel două entităţi diferite: "principiul masculin" şi "principiul feminin". Aceste entităţi aveau însărcinări, capacităţi şi posibilităţi diferite. Ele au servit generaţiilor următoare ca justificare a menţinerii status-ului quo, care le părea acestora "dat de natură" sau "lăsat de Dumnezeu".

Poziţia femeii în filosofia antichităţii

Majoritatea filosofilor antici justificau inegalitatea socială şi juridică dintre femei şi bărbaţi prin subordonarea individului la binele comunităţii şi prin faptul că aceştia nu erau înzestraţi cu aceleaşi talente şi capacităţi. Femeia era privită ca o făptură inferioară, acest statut fiindu-i rezervat "de natură".

În ceea ce-l privea pe Aristotel, cetăţeni nu puteau fi decât acei oameni care nu aveau nimic de-a face cu activităţile gospodăreşti de producţie şi reproducere. Sclavii, străinii, femeile şi copii nu trebuiau să participe la viaţa politică, aceştia fiind lipsiţi de capacităţile necesare. Ei aveau de îndeplinit rolul de ajutoare care să asigure condiţiile-cadru necesare elitei cetăţenilor deplini.

Femeia era la Aristotel o fiinţă inferioară, o eroare a naturii, un fel de precursor deficitar al bărbatului. Ea nu era o creatură raţională şi nici nu dispunea de capacităţi reproductive. Ei nu îi putea reveni astfel decât un rol pasiv, complementar:
"Aşa cum din cei cu deficienţe trupeşti se pot naşte atât persoane cu deficienţe trupeşti cât şi persoane sănătoase, din femele se poate naşte atât femele cât şi masculi. Femela este ca un mascul cu deficienţe trupeşti, iar menstruaţia este sămânţă, dar nu o sămânţă pură. Pentru că îi lipseşte sursa vieţii... această sursă a vieţii o dă numai sămânţa masculului



Poziţia femeii în religiile monoteiste

Evoluţia spre monoteism, spre ideea unui singur Dumnezeu, a fost considerată unanim un progres al umanităţii care a condus la gândirea abstractă. Acest proces s-a derulat sub însemnul patriarhatului, astfel încât simbolurile prezente în religia creştină, mozaică şi musulmană rezervă femeii o poziţie subordonată.

Conform genezei biblice, Dumnezeu a creat lumea şi bărbatul din suflarea sa, femeia fiind născută din coasta bărbatului. Forţa creatoare este spirituală şi se referă doar la bărbat, care capătă în Biblie şi capacitatea de a gândi abstract, dând nume plantelor, animalelor şi femeii. Bărbatul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, femeia este "altfel". Nu reiese din Biblie dacă femeia este o fiinţă umană "mai perfectă", pentru că ea n-a primit însufleţirea suflării divine. Femeia este partenera şi ajutorul bărbatului.

Un alt element important în acest context este povestea căderii în păcat. Eva îl ispiteşte pe Adam, dându-i, la îndemnurile şarpelui, să muşte dintr-un măr cules din Pomul Cunoaşterii. Astfel, ea provoacă căderea omenirii din graţiile lui Dumnezeu. Ori acest lucru înseamnă că femeia este mai păcătoasă decât bărbatul. Femeia este simbolul sexualităţi şi implicit, al păcatului. Poziţia subordonată a femeii faţă de bărbat este aşadar un fapt "lăsat de Dumnezeu" şi cauzat de acest păcat primordial.
"Aşa a văzut Adam că trebuie să se uite la partenera sa ca într-o oglindă, iar Eva a fost avertizată să se supună de bunăvoie bărbatului din care a fost făcută."


http://www.dadalos.org/rom/Menschenrechte/grundkurs_3/frauenrechte/woher/geschichte.htm


Istoria mişcării feministe

Începuturile – Declaraţiile drepturilor femeilor

De abia spre sfârşitul secolului XVIII, în societatea burgheză s-au făcut auzite şi primele voci care revendicau drepturi egale pentru femei. Acest lucru a avut mai multe cauze. În primul rând, Declaraţia Drepturilor Omului, elaborată pe baza dreptului natural în Franţa şi Statele Unite, au făcut ca şi femeile să emită pretenţia unor drepturi egale.

Prin dezvoltarea activităţii capitaliste de producţie, locul de muncă şi cel de domiciliu au devenit entităţi din ce în ce mai diferite. Iar acest lucru a condus la o redefinire a diviziunii muncii între sexe. Femeia se definea în mod primar ca soţie şi mamă, a cărei muncă în cadrul familiei făcea posibil şi consolida succesele extra-domestice ale bărbatului. "Familia" a devenit astfel un spaţiu de comunicare socială şi de reproducere aflat în afara sferei profesionale, rezervată exclusiv soţilor şi copiilor acestora. Femeile au fost "scutite" de munci, sarcina lor fiind în schimb să transforme familia într-un loc de refugiu privat şi intim, care să completeze în mod armonios lumea exterioară a activităţii lucrative, concurenţiale şi centrate în jurul puterii şi a banilor.

Societatea burgheză nu permitea femeilor să devină concurente directe în cadrul procesului de producţie. Ele erau excluse de la multe decizii de ordin economic, politic şi chiar şi privat. Femeile aveau posibilităţi limitate de educaţie, nu dispuneau de bunurile lor, nu puteau semna contracte şi nici nu puteau să lucreze fără consimţământul soţului lor. În divorţuri şi în hotărârile judecătoreşti cu privire la custodia copiilor, femeile erau dezavantajate în mod clar. În acelaşi timp, femeile care munceau primeau cele mai mici salarii şi erau exploatate la maximum. Această situaţie generală a constituit sursa din care s-au născut primele revendicări publice pentru dobândirea de drepturi şi posibilităţi egale pentru femei.

Franţa: "Declaraţia drepturilor femeii şi ale cetăţencei"

Femeile au jucat un rol important în procesele de schimbare socială din Franţa secolului XVIII. Revoltele care izbucneau în Franţa pe timpul foametei erau conduse în mod tradiţional de către femei. Femeile ăşi creaseră o nişă socială în care puteau exercita o oarecare influenţă culturală, economică şi politică. La Paris, breslele precupeţelor şi ale spălătoreselor erau temute pentru puterea lor de expresie. Multe femei au luptat cot la cot cu bărbaţii lor pe baricade în timpul Revoluţiei Franceze. Totuşi, dorinţa lor de a fi considerate egalele bărbaţilor nu s-a împlinit. Femeile au rămas în afara drepturilor proclamate.


Acesta a fost contextul istoric în care scriitoarea Olympe de Gouges a formulat "Declaraţia drepturilor femeii şi ale cetăţencei". Documentul este inspirat puternic din "Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului", proclamat în anul 1789. Ceea ce este revoluţionar în conţinuturile acestei Declaraţii este implicarea consecventă a femeii în formulările şi articolele legii:
"Femeia are dreptul să urce pe eşafod. La fel, ea trebuie să aibă dreptul să se urce la tribună pentru a se adresa mulţimii."
[Textul integral se află în colecţia de documente]
Ea a clarificat toate elementele din acest text pentru a dovedi că şi femeile cad sub incidenţa acestuia. Astfel, ea a înlocuit cuvântul "om" sau "bărbat" cu "femeia şi bărbatul", adăugând lângă cuvântul "cetăţean" şi pe cel de gen feminin, "cetăţeancă".


Ea a trimis această declaraţie Adunării Generale spre ratificare. Declaraţia a trezit interes atât în Franţa cât şi în străinătate. În plus, ea a mai elaborat şi un "Contract social între bărbat şi femeie" (analog textului lui Rousseau, "Contrat Social"). De Gouges dorea să înlocuiască căsătoria cu un contract bazat pe drepturi egale. În ceea ce o privea, femeia era deosebit de importantă prin simplul fapt că acesteia îi revenea sarcina de a naşte copii. De aceea, ea a atribuit femeii ca mamă drepturi speciale. Cu aceste idei revoluţionare ea a contestat concepţiile lui Rousseau şi ale adepţilor lui, precum şi ale conducătorilor Revoluţiei. Pentru că aceştia consideraseră că rolul biologic al femeii o excludea pe aceasta în mod automat de la orice activitate politică publică.

Olympe de Gouges a fost executată de regimul revoluţionar al terorii în anul 1793. Pe cât se consolida mai mult societatea burgheză, pe atât păreau femeile să-şi piardă din drepturi. În acelaşi an, Adunarea Generală a scos în afara legii cluburile femeilor apărute după Revoluţie, emiţând şi o lege care le acestora să se întrunească. Şi pentru că afinităţile femeilor erau împărţite între diferite partide şi grupuri de interese, ele nu au putut să se impună în mod unitar pentru drepturile lor. Aşa au eşuat toate speranţele lor de a fi considerate egalele bărbaţilor. "Declaraţia drepturilor femeii şi ale cetăţencei" a zăcut multă vreme neobservată prin arhive, nefiind inclusă pe lista oficială a documentelor vremii. De abia odată cu apariţia mişcării feministe ea a fost redescoperită şi confirmată în statutul ei de document istoric unic şi valoros.

SUA: "Declaration of Sentiment"

În 1848, în localitatea Seneca Falls din statul New York, Elizabeth Cady Stanton şi Lucretia Mott au organizat o conferinţă pe a cărei ordine de zi s-a aflat pentru prima dată discriminarea femeilor. Majoritatea femeilor de la acea întrunire se implicaseră deja mai înainte în mişcarea pentru drepturile negrilor. Mişcarea anti-sclavagistă a ascuţit conştiinţa femeilor care şi-au dat seama acum că şi ele erau discriminate. Adeptele mişcării pentru drepturile femeii cereau, printre altele:

dreptul de a dispune de proprietatea şi veniturile proprii,
dreptul de a primi custodia copiilor în cazul unui divorţ,
posibilităţi mai extinse de a li se aproba divorţul,
drepturi legale şi economice mai bune pentru femeile divorţate,
acces sporit la educaţie şi la activităţi profesionale precum şi
dreptul de vot.

"Declaration of Sentiment" se sprijinea — la fel ca "Declaraţia drepturilor femeii şi ale cetăţencei" a lui De Gouges — pe Declaraţia de Independenţă de la 1776. Această declaraţie era îndreptată împotriva dominaţiei bărbaţilor din toate domeniile vieţii. Acest text se baza pe premisa că toţi bărbaţii şi femeia se nasc cu aceleaşi drepturi asupra vieţii, libertăţii şi fericirii şi că garantarea acestor drepturi inalienabile ar trebui să constituie singurul scop legitim al statului. Toate legile care obligau femeile să adopte o poziţie subordonată au fost declarate ilegitime. În plus, au mai fost elaborate doisprezece rezoluţii în care se cereau drepturi egale pentru femei în context privat, religios, economic şi politic.
[Acest text se află în colecţia de documente]

Cu toate că atât declaraţia cât şi autoarele ei au avut de îndurat în cele ce au urmat remarci sarcastice şi interpretări nedrepte, acest moment constituie începutul mişcării feministe din SUA, care a intrat în lupta pentru impunerea drepturilor femeii mult mai devreme decât cele de pe continentul european şi care a deţinut cu siguranţă o funcţie exemplară.

http://www.dadalos.org/rom/Menschenrechte/grundkurs_3/frauenrechte/woher/frauenbewegung2.htm


Noua" mişcare feministă (din 1969):
"Femeii, o jumătate din lume — bărbatului, o jumătate din casă"

Sfârşitul anilor şaizeci a fost perioada de glorie a mişcărilor studenţeşti pentru pace. Studenţii scriau manifeste şi de rezoluţii, discutau şi demonstrau împotriva "mucegaiului vechi de o mie de ani" din universităţi, împotriva filistinilor şi pentru autodeterminare. Studentele active în aceste organizaţii îşi aduceau contribuţia la acţiunile acestei noi mişcări gătind pentru colegii lor, bătând la maşină manuscrisele acestora şi având grijă de copii. Când studentele au încercat să atragă atenţia asupra aceastei distribuţii nedreapte a sarcinilor, ele au fost desfiinţate de către colegii lor de sex masculin care susţineau că revendicările lor nu au nimic de-a face cu politica şi că problemele dintre sexe nu ar fi decât nişte "probleme de ordin secundar", care se vor rezolva cu timpul de la sine, odată ce "problema principală", societatea constituită în clase, se va fi prăbuşit. Aşa a început scandalul. Studentele au început să se organizeze în mod autonom în "comitete ale femeilor", ocupându-se intensiv de problema rolului femeii în societate şi excluzând de la aceste activităţi participarea membrilor de sex bărbătesc.

Germania: naşterea noii mişcări feministe a avut loc odată cu primul congres al femeilor de la Frankfurt am Main, la care au participat 450 de femei din 40 de asociaţii de profil. În cuvântul de deschidere s-a spus că "Cei privilegiaţi nu au renunţat niciodată în mod voluntar la drepturile lor. De aceea, cerem ca femeile să fie puternice în luptele ce vor veni! Femeile trebuie să se organizeze singure, pentru că ele îşi cunosc problemele şi pentru că trebuie să înveţe să îşi susţină interesele!"

Femeile erau organizate în grupuri mici, refuzând să intre în asociaţii mai mari sau în partide, pentru că nu-şi doreau să construiască structuri de putere stabile. Feministele de pretutindeni aveau aceleaşi idei, obiective şi metode de acţiune, fiind prezente în toate domeniile societăţii (în domeniul social, cultural, politic, ştiinţific, al medicinei etc.). Chiar dacă nucleul mişcării feministe a rămas independent, feministele s-au îngrijit mai târziu să-şi impună multe revendicări şi idei la nivelul instituţiilor statului sau al partidelor. În cele ce urmează vă vom prezenta unele schimbări aduse de mişcarea feministă:

în viaţa de zi cu zi: femeile din cadrul mişcărilor studenţeşti s-au mutat la început în apartamente pe care le împărţeau cu colegii lor de sex masculin. Odată ce mişcarea feministă a luat amploare, ele au înfiinţat din ce în ce mai multe comunităţi locative exclusiv feminine. Ele se săturaseră de discuţiile interminabile cu privire la starea haotică a bucătăriilor, a frigiderelor goale şi al colacelor murdare de closet, dar şi de "obligativitatea" întreţinerii de raporturi sexuale. În aceste noi comunităţi ele au încercat să probeze noi forme "mai feminine" de convieţuire. Femeile îşi doreau acum să locuiască împreună cu alte femei, să călătorească, să discute şi să înveţe cu ele.


Dar nu doar studentele încercau să găsească noi mijloace de convieţuire. Şi alte femei au resimţit nevoia de a discuta despre propria poziţie în cadrul familiei, profesiei şi societăţii. Au apărut astfel nenumărate grupuri de acţiune în care s-a dat glas — deseori pentru întâia oară — propriilor probleme şi strategiilor de adopat în vederea câştigării "luptei" politice, dar şi domestice. Descoperirea faptului că aceste probleme private şi individuale erau atât de asemănătoare, a constituit baza formării unei solidarităţi în cadrul acestor grupuri, dar şi cu femeile de pretutindeni, fapt care le-a făcut pe femei să analizeze motivele care contribuiseră la naşterea acestei situaţii. Propoziţia "sfera privată este politică" a devenit un slogan important în cadrul mişcării feministe.
Multe femei se inspirau din lectură. "Celălalt sex" al lui Simone de Beauvoir, "Nebunia feminităţii" a lui Betty Friedan , "Sexul şi puterea" a lui Kate Millet, "Mica diferenţă şi marile consecinţe ale acesteia" a lui Alice Schwarzer precum şi produsele cercetării unor subiecte precum rolul femeilor în istorie sau matriarhatul au fost citice de multe femei, fapt care a făcut ca rapoartele dintre sexe de până la acea vreme să fie puse sub semnul întrebării.


Educaţia copiilor: Printre primele feministe s-au numărat şi multe mame. Ele au înfiinţat grădiniţe pentru copii şi au început să discute pe teme fundamentale cu privire la educaţie: atribuirea de roluri specifice fiecărui sex încă din copilărie, metode educaţionale lipsite de orice formă de opresiune — aşa s-a născut conceptul de "educaţie anti-autoritară". Grădiniţele şi şcolile "libere" s-au dezvoltat în paralel cu mişcarea feministă şi s-au aflat în strânsă legătură cu discuţii feministe precum cele despre rolul mamelor. Problema copiilor a fost abordată mai târziu în cadrul mişcării feministe.

Dreptul la autodeterminare: În centrul acţiunilor publice s-a aflat dreptul femeii la autodeterminare şi asupra propriului corp. Lupta pentru legalizarea avorturilor a fost preluată de multe ţări şi purtată de femei din toate straturile sociale. Ea a început în Franţa, unde 344 de femei au formulat un apel politic public pentru legalizarea întreruperilor de sarcină. Această acţiune a fost repetată şi în Germania de o protagonistă importantă a feminismului, Alice Schwarzer, care lucra ca corespondentă în Franţa. Acest apel public a fost semnat de 374 de femei germane de cele mai diferite condiţii sociale, cu vârste cuprinse între 21 şi 77 de ani. El a fost publicat în revista "Stern" şi a avut efecte incendiare.
O altă tematică importantă a fost violenţa sexuală. Violul şi abuzurile sexuale precum şi cele familiale, din "sfera privată", care până la acea vreme fuseseră tabuizate, au fost scoase acum la lumina zilei şi arătate în adevărata lor măsură. În Olanda, Anglia şi Italia au avut loc acţiuni de proporţii sub motoul "Ne vom recuceri nopţile". Aşa s-au născut azilurile pentru femei, grupurile de întrajutorare şi liniile telefonice de urgenţă. Femeile protestau împotriva pornografiei şi a reprezentării umilitoare a femeilor în mass-media.


Protestul femeilor s-a îndreptat şi împotriva sistemului sanitar. Centre medicale autonome special înfiinţate pentru uzul femeilor au început să încurajeze autopalparea, rupând astfel monopolul diagnosticului şi terapiei strict medicale. Societatea a fost condamnată ca fiind una din sursele multora dintre aşa numitele "suferinţe femeieşti". Au avut loc procese intentate unor mijloace şi metode dăunătoare sănătăţii aduse pe piaţă de industria farmaceutică, dar şi medicilor misogini. Femeile au început să se opună cu înverşunare organizării concursurilor de frumuseţe şi au demonstrat împotriva impunerii unor idealuri feminine.

Artă şi cultură: Pretutindeni au început să apară proiecte ale femeilor: centre, edituri, ziare, librării, ateliere, formaţii, formaţii teatrale, cafenele, baruri şi case de vacanţă pentru femei. Proiectele şi organizaţiile de femei au intrat în reţele, pentru că femeile doreau să dovedească că nu le leagă doar motivele politice, ci că îşi pot petrece împreună timpul liber şi se pot distra.

Sex şi dragoste: Mişcarea studenţească a fost prima care a probematizat şi politicizat morala sexuală contemporană. Educaţia micii burghezii care tabuiza sexualitatea a fost considerată vinovată de apariţia "caracterului autoritar". Prin urmare, morala sexuală i-ar face pe unii oameni să fie mai deschişi fascismului sau altor ideologii autoritare. Eliberarea sexuală a fost celebrată ca un mijloc de emancipare, un mijloc prin care puterea, dependenţa şi opresiunea urmau a fi desfiinţate ca principii, Introducerea pe piaţă a pilulei anticoncepţionale a eliberat mai întâi femeile de ameninţarea gravidităţii şi a fost salutată cu euforie. Vechile tabuuri funcţionaseră totuşi uneori şi ca un factor de protecţie pentru femei, iar acestea fuseseră acum înlăturare.
Aşa că femeile s-au înfuriat şi mai tare atunci când şi-au dat seama de realităţile mişcării studenţeşti - disponibilitate sexuală şi adaptare la dorinţele bărbaţilor. Ele au revendicat prin urmare "libertatea sexualităţii femeilor". Rezultatele cercetărilor întreprinse la acea vreme evidenţiau însă superioritatea orgasmului vaginal (care nu putea fi obţinut decât prin penetrare) şi "invidia penisiului" resimţită de femei. În acelaşi timp a început să se vorbească despre realităţile sexualităţii trăite, despre obligativitatea sexului şi lipsa de imaginaţie la întreţinerea de raporturi sexuale. Penisul ca organ unic de satisfacere a dorinţei sexuale a femeilor se afla la dispoziţia tuturor, astfel încât au fost discutate şi încercate şi alte căi de împlinire a sexualităţii feminine. Unele femei şi-au descoperit în aceşti ani dragostea faţă de alte femei şi astfel au apărut şi primele grupuri de lesbiene care încercau să se facă remarcate de opinia publică.

Muncă: Situaţia economică a femeii — îndeosebi activităţile domestice înţelese ca muncă neplătită în folosul familiei şi societăţii, munca prestată "din dragoste" şi faptul că munca prestată de femei era mult mai prost plătită decât cea prestată de bărbaţi — a constituit centrul de interes al analizelor feministe. Plata diferenţiată din domeniile de activitate specifice sexelor a fost adusă la stâlpul infamiei. În 1978, o muncitoare a intentat pentru prima oară proces firmei angajatoare, motivul invocat de aceasta fiind că este retribuită cu un salariu mai mic decât colegii ei de sex masculin care prestau aceeaşi cantitate de muncă. Femeia a câştigat procesul, astfel încât multe altele au urmat. În ceea ce privea munca în gospodărie s-au cristalizat două direcţii distincte în cadrul mişcării internaţionale a femeilor:
"Unitaristele" plecau de la principiul egalităţii principiale dintre bărbat şi femeie. Astfel, bărbaţii şi femeile trebuiau să beneficieze de aceleaşi condiţi, adică femeile trebuiau să se bucure de aceleaşi şanse în viaţa profesională, jumătate din activităţile din gospodărie trebuiau să fie preluate de soţ, atât statul cât şi soţul trebuiau să se implice în educaţia copiilor. Unitaristele respingeau "mitul mamei". În Germania, această direcţie este puternic reprezentată. Punctele slabe ale acestei perspective constau în faptul că multe femei refuză maternitatea pentru că nu dispun de mijloace pentru a împăca profesia cu calitatea de mamă. În plus, vocile critice mai susţin şi că prin adoptarea acestui punct de vedere, femeia s-ar ralia în exclusivitate la principiile şi modul de gândire al bărbaţilor.
"Diferenţialistele" porneau de la premisa că femeia şi bărbatul sunt fiinţe diferite. Această direcţie a cerut în mod vehement în anii 70 ca femeile să fie răsplătite pentru munca casnică. Ele încurajau maternitatea şi recunoşteau în relaţiile dintre mamă şi copil un potenţial de critică socială. Sarcina, naşterea şi creşterea copiilor era considerată o activitate alternativă la viaţa profesională, "logica maternă" fiind declarată o putere a femeilor care trebuie protejată şi sprijinită. Bastionul ideilor diferenţialiste a fost Italia. Punctele slabe ale acestei direcţii au fost considerate a fi mistificarea rolurilor tradiţionale. S-a spus că remunerarea activităţilor casnice nu ar face altceva decât să le lege pe femei şi mai mult de casă şi de familie. Diferenţialistelor li s-a mai reproşat şi că nu s-au ocupat mai îndeaproape de responsabilităţile ce le revin taţilor şi societăţii în educaţia copiilor şi de valoarea pe care o au aceştia în ceea ce priveşte procesul de socializare al copiilor.

Ştiinţă: Odată cu critica feministă adusă mediului ştiinţific s-a purces îm mod sporit la implicarea femeilor în cercetare. Astfel au apărut din ce în ce mai multe publicaţii ştiinţifice şi para-ştiinţifice care aveau ca subiect femeile. Ele au început să caute dovezi cu privire la contribuţiile femeilor şi au dat publicităţii această porţiune până atunci necunoscută din istorie. Nu doar conţinuturile, ci şi felul în care au fost conduse aceste cercetări au fost puse sub semnul întrebării. Astfel, s-a încercat găsirea unor noi metode. SUA a fost una dintre ţările care s-au preocupat cel mai extensiv cu acest lucru: în cadrul universităţilor au fost alocate bugete şi personal special pentru "Women’s Studies". Astăzi, "Gender Studies" sunt parte esenţială a procesului de cercetare, chiar dacă nu s-a reuşit revoluţionarea întregului spaţiu ştiinţific.

Rezultate:

Dreptul familiei şi al căsătoriei a fost supus reformelor în multe ţări. Discriminarea şi tratamentul inegal al soţiilor au fost înlăturate parţial din spaţiul tradiţional burghez sau creştin şi adaptate realităţilor curente. În Germania de exemplu, acest lucru a vizat alegerea numelui de familie (numele de familie în cazul unei căsătorii poate fi atât cel al bărbatului, cât şi cel al femeii), legea căsătoriei (bărbatul şi femeia au drepturi egale în ceea ce priveşte exercitarea unei profesii, prototiopul căsniciei în care femeia era casnică a fost desfiinţat), legea divorţului (a fost desfiinţat principiul părţii vinovate) şi dreptul la custodie (binele copilului primează).
Introducerea de "limite" în cazul avorturilor (avort permis de lege în limita a doisprezece luni de sarcină) - în majoritatea ţărilor: SUA, Italia, Franţa. Acolo unde această limitare exista înainte ca mişcările feministe să o ceară, ea a fost apărată cu succes în faţa atacurilor forţelor conservatoare (de ex. în Anglia). Germania constituie o excepţie. Aici, această limitare a fost declarată în două rânduri ca fiind neconstituţională ("apărarea vieţii" este înscrisă în Constituţie) — în 1975 şi 1995. Astăzi, în această ţară există aşa numita "soluţie indicată", ceea ce înseamnă că întreruperea sarcinii este în anumite condiţii permisă de lege până în a doisprezecea săptămână de sarcină, dar femeia însărcinată este obligată să apeleze la servicii de consultanţă.
Reprezentarea egală a femeilor în poziţiile cu autoritate sporită .
Au fost emise legi care protejează angajatele însărcinate (păstrarea locului de muncă).

Mişcarea feministă a avut influenţe remarcabile în toate domeniile societăţii — atât la nivel instituţional cât şi în viaţa privată, în ceea ce privea convieţuirea sexelor. Multe revendicări ale acestei mişcări continuă să fie de actualitate, unele dintre ele fiind aplicate de abia în zilele noastre (vezi "Asylgrund Frau", recunoaşterea perechilor homosexuale, pedepsirea violurilor comise sub pavăza căsniciei etc.). Chiar şi după amuţirea acţiunilor publice şi în ciuda apariţiei multor mişcări anti-feministe, femeile au avut multe de câştigat, mai ales în ceea ce priveşte încrederea în sine, fapt care nu mai poate fi trecut cu vederea.