[vsovivi]

Scrisorile scriitorilor către fiicele lor...da, dar eu mă învârt în jurul unui termen care ar trebui să cam caracterize o anumită aprindere absurdă şi deşartă a poftei rele, este vorba de termenul:

curîiosul contrioversat... un fur contrioversat, un violator ce nu ştie decât să se laude, tot timpul pofteşte să violeze, vris-ează, îşi închipuie violul şi apoi vrea să se laude cu orice dându-se în cele din urmă lovit, adică la momentul răspunderii îşi înscenează la nesfârşit starea de victimă care merge la pierzare... fără scăpare... şi se copleşeşte şi aşa copleşit se compătimeşte cu răzbunarea, se flatează lăsându-se compătimit cu răzbunarea... că doar e o victimă şi el, e brusc cea mai mare victimă, neputincioasă... plină de toată vrednicia neputinţei... şi dacă mă uit la mintea lui, el suferă de 3 atacuri, în motivaţie, în scop şi în timpul speculaţiilor socotelilor, astfel:

-orice ar face sau ar gândi sau ar vrea, i se alipeşte motivaţia celor 7 patimi sau a celor 8 gânduri ale răutăţii în care excelează minciuna şi necredinţa pentru întietăţuri vremelnice.

-scopul este întotdeauna câştigul cel lesne şi rapid, câştigul necurat, adică murdar şi vremelnic... ca un fel de răzbunare roz, prin care parcă ar vrea cineva să-l compătimească, linguşind un suflet trist, o victimă nemulţumită cu mânie ce se răscoală pentru pătimăşia sa, pentru vrerea sa.

-în timpul socotelilor, care de regulă sunt făcute de dragul lor, a socotelilor deci n-au nicio motivaţie ci doar de amorul competent al artei, apare nevoia de a se uni omul cu el însuşi mereu prin lucrul lui, ca o repetare la nesfârşit în scopul perfectării unirii lui cu el însuşi prin exerciţiul perfectării de sine doar pentru faptul că ceea ce face este munca lui, rodul lucrului său, este creiatina cea dulce a sa, intrând în patima cea plăcută a creatorului de creatină care se uneşte cu sine prin creatinul creat de el... asumîndu-şi în final responsabilitatea neascultării pentru creatinul cel neclintit, şi astfel ajunge model, ca un fel de gigolo gata să-şi prezinte... asta e, că nu ştiu ce poate să mai prezinte el publicului,

căci iată, mintea a primit motivaţia întietăţii celor 7 patimi, a primit scopul final al câştigului cel lesne şi necurat şi vremelnic şi a exersat în copleşelile speculaţiilor... ajungând cu adevărat victimă, dar este o victimă a credulităţii sale lovite de nulitatea ştiinţei căci defapt e vorba de ştiinţa omului care se vrea a se lăsa sedusă, ucigând în final naivul exact cum o scorpie îşi ucide concubinul cel mai frumos şi cel mai viteaz...

Deci e greu să faci faţă atacurilor, căci mintea singură, fără rugăciune se afundă în răzbunare... neştiind sărmana că pe sine însuşi se răzbună, iar când află, atunci constată că aproape că a trecut toată vremea lui în yadar... şi copleşit de deşertăciunea deşertăciunilor omul se simte complet pierdut şi singur... şi dacă a pierdut... a doua oară nu mai îndrăzneşte să facă binele ci din trecut îşi lasă pismele lovite ca să meargă la atac, crezând că astfel nu se mai ratează... fiindcă pisma cea veche întotdeauna ar vrea să facă ea dreptate... prin minciună. Că deşi omul a iertat, când se iveşte prilejul, omul se lasă din nou răzbunat... primind ca caraghiosul compătimirea cea mârşavă.

E greu, dar Domnul merge înainte, nu stă la poveşti vânătoreşti.

Deci omul rău şi necredincios îşi înscenează şi cu asta îşi ocupă tot timpul, îşi înscenează repetarea înscenărilor în speranţa unei lăudăroşenii cât mai neobservate şi minunate, nu ca minune ci ca poftă ce îi satisface toate poftele smereniei trufaşe.