[Daniel777]

Câte zile trebuie să postească creștinii înainte de Dumnezeiasca Împărtășanie? Pot să primească Împărtășania fără postire?

Pentru a se împărtăși omul credincios, cu Trupul și Sângele Domnului cu vrednicie, pe cât este cu putință, desigur că are nevoie de o pregătire specială. Apostolul Pavel (I Corinteni 11, 27-32) menționează consecințele unei apropieri lipsite de vrednicie de Masa Stăpânului.
Din pricina acesteia vin bolile, moartea și alte pedepse asupra oamenilor care se împărtășesc cu nevrednicie, ,,...căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă lui își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului.” Și Apostolul recomandă ca cel care urmează să se împărtășească să se cerceteze mai întâi pe sine și după aceea să se apropie: ,, Să se cerceteze omul pe sine și astfel să mănânce din pâine și să bea din potir...Căci, dacă ne cercetăm pe noi înșine, nu vom fi judecați”.
În ce constă cercetarea și discernământul acesta? Apostolul Pavel nu ne spune, dar, din practica Bisericii acelei epoci, reiese cu siguranță că era vorba despre o viață în frica lui Dumnezeu, de o credință adâncă și de evlavie adâncă față de Taină, despre împăcarea și iertarea reciprocă, cât și despre cercetarea conștiinței. Adică, este vorba, pe scurt, despre trei cuvinte pe care le cere și astăzi Biserica de la cel care se apropie, spunându-i: ,,Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă!”.
Postirea nu era socotită o condiție pentru Dumnezeiasca Împărtășanie. Sfânta Liturghie se săvârșea seara, în timpul cinelor obștești, în timpul ,,agapelor”, după ce, mai înainte, toți se împărtășiseră din masa obștească. Adică, repetau întocmai practica Domnului, care a întemeiat Taina ,,după cină”, în foișorul din muntele Sion.
După aceea, din motive de evlavie, Dumnezeiasca Liturghie s-a despărțit de cină și s-a săvârșit dimineața. Atunci a început treptat să apară și obiceiul ajunării de orice mâncare, de la miezul nopții până la vremea împărtășirii. Aceasta a fost și este și până astăzi postirea oficială și consacrată, pregătitoare pentru Dumnezeiasca Euharistie. Este vorba despre postirea și înfrânarea pe care o fac credincioșii, așteptându-l pe Mirele sufletului lor, pe care o leagă cu rugăciunea, cu cercetarea de sine și cu curățirea sufletească și trupească.
Când Dumnezeiasca Liturghie se săvârșea după-amiaza, ca în zilele Postului Mare, (Liturghiile Darurilor mai înainte sfințite), sau în Ajunurile Crăciunului și Bobotezei și în Sâmbăta Mare, postirea se prelungea de la miezul nopții până după-amiaza, adică până la ceasul împărtășirii. Doar în Joia Mare se păstra vechea practică și credincioșii se împărtășeau după-amiaza, fără să postească toată ziua. Această ,,postire euharistică” o impun multe canoane, precum Canonul 41 al Sinodului din Cartagina (,,...astfel încât Sfintele jertfelnicului să nu se săvârșească de către oameni nepostitori, cu excepția unei zile pe an, în care se săvârșea Cina Domnului”, adică Joia Mare), Canonul 47 al aceluiași sinod ,,Sfintele Sfinților să fie aduse cu vrednicie de către cei postitori”), Canonul 29 al sinodului Quinisext și Canonul al 9-lea al Sfântului Nichifor al Constantinopolului. Aceasta o înțelege și Sfântul Ioan Gură de Aur, zicând: ,,Cei ce urmează să se apropie de înfricoșătoarea și Dumnezeiasca Masă și de Sfânta Taină s-o facă cu frică și cu cutremur, cu conștiința curată, cu postire și cu rugăciune” (Omilii la ziua Nașterii Domnului).
Ajunarea de mai multe zile, adică mâncarea de hrană uscată și nu abținerea totală de la mâncare, ca pregătitoare pentru Dumnezeiasca Împărtășanie, era necunoscută în Biserica veche. Dovada cea mai caracteristică este Liturghia de duminică. Săvârșirea Liturghiei presupune că se vor împărtășii credincioșii, dar cum puteau s-o facă dacă era obligatorie ajunarea înainte de împărtășanie, de vreme ce postirea în ziua de sâmbătă, în afară de Sâmbăta Mare, era interzisă cu epitimii aspre de către sfintele canoane? (66 Apostolic, Sinodul Quinisext 55).
La fel, și în timpul Săptămânii Luminate, Canonul 66 al Sinodului Quinisext stabilește ca în fiecare zi creștinii ,,să se împărtășească” cu Sfintele Taine, în timp ce în toate aceste zile se face dezlegare ,,la toate”.
Deoarece postirea este socotită de către Biserica noastră ca mijlocul cel mai bun de pregătire, curățire și îngrijire al credinciosului, de aceea recomandă celor care se împărtășesc la intervale mari, sau să vină la Dumnezeiasca Împărtășanie după posturile bisericești rânduite (Postul cel Mare, Postul Sfinților Apostoli, Postul Adormirii, Postul Crăciunului), sau să țină după putere trei, sau mai multe, sau și mai puține zile înainte de Dumnezeiasca Împărtășanie.
Chestiunea aceasta este la latitudinea duhovnicului iluminat care, știind adâncul inimii condițiile de viață ale fiilor săi duhovnicești, va hotărî dacă este indispensabilă pregătirea prin postire și durata ei.
În tot cazul, postirea consacrată înaintea de Dumnezeiasca Împărtășanie, repetăm, este înfrânarea totală de la mâncăruri începând cu miezul nopții, care doar în situația primejdiei morții poate fi încălcată, conform Canonului 9 al Sfântului Nichifor al Constantinopolului (,,Trebuie să se dea Dumnezeiasca Împărtășanie celui bolnav care este în primejdie de moarte, și după ce a gustat mâncare”).

Ioannis Foundoulis, Dialoguri Liturgice, vol.I, p. 114-116 (răspuns la întrebarea 60)