264. “Minunile” de la Pucioasa
264. “Minunile” de la Pucioasa (VII)
După elogieri repetate ale minunilor și promisiuni că toți pucioșii vrednici vor face minuni, se revine la o teză anterioară: de fapt, minunile nu sunt de nici un folos celor ce cred, deci n-ar mai avea nici un rost să se mai facă minuni de pucioși îndată ce ei au duhul proorociei, spiritul profetic al Mihaelei, printre ei:
“Eu însă spun față de orice om că minunile sunt numai pentru oamenii necredincioși și care tot caută ca să poată să creadă, iar proorociile sunt pentru cei credincioși, care știu ce înseamnă Dumnezeu pe pământ și ce înseamnă omul, iar aceștia rămân în credință și în taina împărăției lui Dumnezeu în ei până la sfârșit cu răbdare pentru mântuirea lor cea de la Mine, și cu unii ca aceștia pot Eu să împlinesc pe pământ lucrarea Mea și toate făgăduințele cele din Scripturi pentru veacul ce va să fie. Amin.” ( Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din data de 11-9-2009)
În schimb, când este un moment politic de cumpănă (cum a fost alegerea lui Traian Băsescu din 2009), liderii pucioși se roagă împreună cu adepții lor ca să se facă minunea de a fi ales la vot tocmai acela cel pe care ei îl preferă:
“O, popor care vii la izvor pentru serbarea îngerilor Mei și ai tăi, te aștept, tată, cu dor. Îmi desfac brațele și te aștept în prag și-ți binecuvintez pașii și calea spre izvor, și vom ridica spre Tatăl mâini rugătoare și inimi strigând ca să sprijinească El duhul neamului român și să facă milă și minune sfântă pentru soarta acestui neam. Amin.” ( Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din data de 8-11-2009)
După ce preferatul pucioșilor a fost ales, se trece la sărbătorirea evenimentului, prin cuvinte sforăitoare: “alegerea lui Băsescu a fost o “minune minunată”, cotată ca o victorie (???) împotriva criptocomuniștilor, exponenți vopsiți ai “fiarei roșii” apocaliptice:
“O, Mi-am ținut pe poporul Meu în mare veghe, în treaz duh de rugăciune cu mânuțele ridicate în toată ziua cea de sorți, iar când am văzut cum sapă pe dedesubt satana și ai săi pui roșii, numaidecât M-am întărit și am îndemnat pe poporul cuvântului Meu să întețească rugăciunea cu duh și mai puternic, cu strigare și mai îndurerată pentru trezirea neamului român ca să se scoale el și să-și ajute biruința, și așa a fost, și a fost minune minunată și nu a putut omul aceasta, ci numai Eu, Mieluțul Cel biruitor, și n-am lăsat neamul român să fie iarăși biruit de puterea fiarei roșii, cea plină de duhul minciunii înăuntrul și în afara ei, și care s-a dat de gol cu lucrarea ei ascunsă și a căzut în însăși cursa ei, căci n-a izbutit, nici nu s-a mai găsit loc pentru ea și pentru puii ei, precum este scris, căci lucrarea cerului lucrează în zilele acestea pe pământul român, și face mântuire și putere împărăția lui Dumnezeu pe acest pământ sortit al său. [...]
Alegerea “cârmaciului” Băsescu a fost deci o minune care este meritul exclusiv al pucioșilor și al Stăpânului lor, căruia ei i-au înălțat fierbinți rugăciuni în acest sens:
“Eu însă n-am lăsat până în sfârșit puterea cea rea și M-am ridicat spre sfârșitul zilei de sorți și am trezit neamul român și am adus minunea pentru care am dat război mare cu toată oștirea cerească, fiindcă ți-am spus că mare este răzvrătirea și că trebuie să Mă lași pe Mine să pot pentru tine, singur cum ai fost împotriva celor mulți, adunați toți într-un singur gând asupra ta.[...] Mi-am ridicat atunci poporul cel pus la veghe în ziua aceea, l-am îndemnat la mai fierbinte duh de rugăciune cu strigare și am trezit apoi duhul neamului român și l-am sculat să bată la sorți pentru tine, și cântarul a tras în sus pentru tine apoi și am adus minunea, și așa am biruit Eu în chip minunat și ți-am dat biruința, căci altfel nu se mai putea împotriva marii răzvrătiri și trufii ridicate asupra ta. [...] O, neam român, am grăit acum cârmaciului cel de peste tine, pe care cu minunea Mea l-am întărit iarăși la cârma ta. O, roagă-te mereu pentru biruința lui cea bună și a ta de la Mine, căci vremea este grea, și voiesc să-ți fiu sprijin și ocrotire, fiule român.” ( Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din data de 9-12-2009)
Dar cea mai mare minune de pe pământ a “Dumnezeului” Pucioasei rămâne “poporul” Său cel ales, în timp ce restul omenirii este “împărăția satanei” care nu va mai rămâne multă vreme pe pământ, ci va arde curând, ca să nu mai fie:
“Minune a Sa te are Domnul pe pământ între oameni acum, poporule iubit, și altceva nu mai are Domnul pe pământ acum, ci are satana împărăție mare în om și peste tot pe pământ, dar împărăția lui Dumnezeu este cu putere și este cu cei credincioși și nu poate nimeni s-o biruiască pe ea, căci ea este cea nevăzută, și de aceea este. Fiți împărăția lui Dumnezeu fiecare din voi, că numai ea va mai rămâne pe pământ, numai Dumnezeu, iar tot ce nu e pe pământ locaș al Său, toate vor arde câte nu sunt cu El.” ( Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din data de 14-12-2009)
|