[mariamargareta]

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (II)

În alte scrieri pucioşeşti se afirmă că, după moartea Verginicăi, Dumnezeu nu mai are nevoie de vreo gură pământească de care să se folosească pentru a transmite Cuvântul Său. Însuşi Fiul vine acum la Pucioasa cu slava Cuvântului, iar Cuvântul nu mai este Fiul, dar iese din gura Fiului şi de la Tatăl purcede:

“Voi sta cu poporul în sărbătoare pentru mama Mea Fecioara la izvor şi îl voi învăţa pe el statul cu Dumnezeu, mersul cu Dumnezeu şi lucrul cel pentru mântuirea lui. Mă voi strânge cu el la izvor şi Mă voi umple de iubire şi aşa voi rosti lui fericirile cele pentru el, pentru cei credincioşi venirii Mele de azi cu slava cuvântului Meu, care de la Tatăl purcede şi se vesteşte prin gura Mea şi se face izvor de viaţă dătător, şi această colină se cheamă noul Meu Sion, piatra din care izvorăşte şi curge izvorul Meu peste pământ, râul vieţii, din care voiesc cu dor să bea tot mai mulţi, spre bucuria Tatălui şi a Mea şi spre împlinirea Scripturilor de nou Ierusalim peste pământ, nume care va sta înaintea Mea pentru cetatea Mea cea sfântă, precum este scris despre ea în Scripturile pe care numai Eu, numai Eu voiesc să le împlinesc, şi după voia Mea să le împlinesc. Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Pucioşii pretind aici că purecederea Fiului din Tatăl este “din vecii” asumându-şi o nouă contradicţie cu Sfânta Scriptură, care spune altceva: doar Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, în timp ce Fiul este născut din Tatăl mai înainte de veci:

“– O, datu-ţi-a Tatăl Savaot toată puterea în cer şi pe pământ, Fiule înviat din răstignirea cea dureroasă a Ta, căci Tu ai purtat pe crucea Ta toate durerile oamenilor de până la Tine şi de după Tine, toate pe trupul Tău cel răstignit, o, Fiule al durerii! Îndurerat Te-ai născut, îndurerat ai trăit, îndurerat Te-ai lăsat răstignit, şi prin dureri ai înviat apoi şi Te-ai aşezat iarăşi întru Tatăl, din care purcezi mai înainte de vecii, şi din cea fără de murmur durere a Ta ai născut mereu sfinţi pe pământ înaintea Ta,... (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 8/21 septembrie 2009)

Dacă este aşa, dacă Hristos a luat asupra Sa durerea tuturor, atunci de ce se mai proslăveşte astăzi durerea liderilor pucioşi şi a acoliţilor lor ca fiind o inegalabilă virtute? Ca să-şi însuşească ei laurii suferinţei lui Hristos?

Pucioşii promovează aşadar un creştinism original, al suferinţei perpetue, lipsită de alinare. Ei pretind că Verginica şi toţi liderii pucioşi care o succed trăiesc o necontenită “durere a Domnului” în timp ce Domnul la rândul Său trece printr-o necontenită durere de naştere din Sine a sfinţilor pe pământ, fiind numit de aceea “Fiu al durerii”:

– O, datu-ţi-a Tatăl Savaot toată puterea în cer şi pe pământ, Fiule înviat din răstignirea cea dureroasă a Ta, căci Tu ai purtat pe crucea Ta toate durerile oamenilor de până la Tine şi de după Tine, toate pe trupul Tău cel răstignit, o, Fiule al durerii! Îndurerat Te-ai născut, îndurerat ai trăit, îndurerat Te-ai lăsat răstignit, şi prin dureri ai înviat apoi şi Te-ai aşezat iarăşi întru Tatăl, din care purcezi mai înainte de vecii, şi din cea fără de murmur durere a Ta ai născut mereu sfinţi pe pământ înaintea Ta,... (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 8/21 septembrie 2009)

Suferinţa Verginicăi şi a succesorilor ei, liderii pucioşi, este paralizantă chiar şi pentru “Atotputernicul” Dumnezeu al pucioşilor:

“... Nu pot grăi mai mult, că trâmbiţa e în suferinţă mare. Fiilor, plecaţi-vă urechea la aceste cuvinte şi căutaţi în carte, de la începutul acestui veac, prin câte guriţe sfinte a vorbit Domnul şi până la venirea Fiului Său, şi după venirea Fiului Său. Şi multe trâmbiţe s-au sfârşit, că atâta le-a fost timpul de trăit.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7-9-1976)

B. În al doilea caz e vorba de entitatea spirituală care însoţeşte trupul lui Hristos şi-i dă viaţă Persoanei Lui, adică duhul primit de trupul Lui la Naşterea din Fecioară şi apoi reprimit de trupul lui cel răstignit şi îngropat, la Învierea din morţi. În acest caz, folosirea majusculei de către pucioşi este doar o formă de cinstire, fără a desemna simultan vreo referinţă la Persoana Duhului Sfânt, după cum reiese, mai mult decât evident, din context:

“... Eu, Domnul Iisus Hristos, M-am pogorât din cerul sfânt pe pământ, nu cu trupul, ci cu Duhul. Acest Eu, nu e trupul acesta, ci e Duh, şi plutesc prin văzduh şi grăiesc cu Duhul. După Mine nu mai vine nimeni, şi la venirea Domnului Iisus Hristos va fi greu de cele ce nu s-au împlinit când am fost cu voi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 6-5-1977)

Pucioşii se pare că nu realizează nonsensul acestei construcţii. O desprindere a duhului lui Hristos de trup este echivalentă cu o a doua moarte, deci pucioşilor le vorbeşte un Hristos mort a doua oară, şi le vorbeşte nu prin trup vorbitor, ci prin duhul Lui cel nemuritor, dar fără de trup (spun pucioşii).

C. În al treilea caz e vorba de un transfer al poliloghiei pucioşeşti denumită “Cuvântul” la entităţi spirituale numite “duhuri ale sfinţilor” care fie vorbesc în numele lui Hristos, fie împreună şi alături de El, alcătuind un conclav de duhuri care se străduiesc şi construiesc in corpore “împlinirea Cuvântului şi venirea Domnului”:

“Slava lui Israel e slava Mea, şi înaintea puterii Mele se pleacă totul, că e putere puterea Mea care împlineşte cuvântul Meu şi venirea Mea. Amin. [...] Ioan Botezătorul este şi acum, căci este viu, şi este în cuvântul Meu, în venirea Mea, căci duhurile sfinţilor sunt în venirea Mea, în cuvântul Meu sunt.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 20-1-1997)

Aşadar, deşi în 6-5-1977 se afirma că duhul de la Pucioasa este singular (“După Mine nu mai vine nimeni...”) şi atotputernic, (“...înaintea puterii Mele se pleacă totul, că e putere puterea Mea care împlineşte cuvântul Meu şi venirea Mea”), iată că peste douăzeci de ani o pleiadă de duhuri se dezlănţuie, luând nume de oameni decedaţi, şi de sfinţi, şi chiar numele Maicii Domnului luându-l, pentru a confirma şi consolida dogmele eretice pucioşeşti. Aşa-zisul “Cuvânt al lui Dumnezeu” devine un cocktail de “cuvinte” ticluite de duhurile întunericului în numele şi în dreptul lui Dumnezeu.

Expresia “...puterea Mea care împlineşte cuvântul Meu şi venirea Mea...” disociază persoana care vorbeşte de cuvântul rostit, aşezându-le într-o relaţie copulativă, spre deosebire de alte construcţii care operează în sens contrar: identifică Persoana lui “Hristos de la Pucioasa” cu “Cuvântul” Lui. Dar, spre deosebire de afirmaţiile din 22 iunie 1957, care vorbeau despre o a treia venire a lui Hristos la Pucioasa”, liderii pucioşi revin şi “se corectează”, afirmând că a treia venire a lui “Hristos-Cuvântul dela Pucioasa” este de fapt a doua:

“De patruzeci de ani am coborât prin cuvânt în România, pe care Tatăl Meu a logodit-o cu Mine la naşterea Mea şi a ei ca să-Mi fie ea mireasă la venirea Mea de acum. [...] Primiţi cuvântul Meu şi luaţi-l în voi şi mâncaţi-l, şi fiţi atenţi întru venirea Mea, fiţi atenţi că numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu. Credeţi în cuvintele Mele şi nu le desfiinţaţi, că voi veni în curând şi vă voi arăta adevărul lor. Eu sunt Domnul, măi copii. Eu nu sunt omul, Eu sunt Domnul, tată, şi cuvântul Meu este adevăr, nu este minciună cuvântul Meu. Cuvântul Meu sunt Eu, şi tu de ce Mă faci mincinos, copile îndoielnic? [...]O, poporul Meu, vreau să te ajut ca să ştii pentru ce am coborât Eu la tine prin cuvânt. Uită-te tu în carte şi spune ce scrie în ea? Aşa scrie, că numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu întru cea de a doua venire a Mea. [...]Şi iată, cerul cel de sus uneşte dreapta cu cei din trup, şi se lucrează ce mai este de lucrat până la terminarea tainei mântuirii cea de la Iisus Hristos, Care Se numeşte Cuvântul lui Dumnezeu întru venirea cea de a doua a Fiului lui Dumnezeu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 9-1-1994)