266. A treia și a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa
266. A treia și a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (V)
“Cea de-a doua venire” de la Pucioasa este condiționată de sfințenia de duh și de trup a “poporului” pucios. Altminteri, "Dumnezeul" de la Pucioasa nu-Și poate îndeplini planul celei de-a doua veniri, deoarece nu mai poate coborî-cuvânt la niște oameni “necurați” și “nesfinți”. De aceea, “sfinții” de la Pucioasa sunt singurii care catalizează și chiar pot grăbi “venirea cea de-a treia” zisă și “venirea Domnului cea văzută”, care va avea loc curând. Atunci “poporul Ierusalimului nou” va fi singurul “popor de întâmpinare a Domnului”:
“[...]Eu, Domnul, am un popor luat din lume și vorbesc din cer în mijlocul lui și îl povățuiesc spre sfințenie de duh și de trup, ca să pot sta de vorbă cu el și să împlinesc planul Meu ceresc pentru cea de a doua venire a Mea. Fiți credincioși, că Eu, Domnul, ridic de acum această lucrare de cuvânt între cer și pământ, ca să-l cunoască lumea pe poporul cu care a stat Dumnezeu de vorbă vreme de patruzeci de ani [...] Cuvântul Meu deasupra ta este călăuza care te aduce pe tine în fața slavei Mele, la ziua slavei Mele, căci tu, poporul Meu creștin, popor al cuvântului Meu, tu grăbești venirea Mea cea văzută. [...] Pace vouă, și Ierusalim nou să fie peste voi, cei ce serbați cerul pe pământ! Pace vouă! Sărbătoare cu pace și imn de slavă veșnică să iasă din piepturi pline de rodul credinței întru venirea Domnului. Eu vin curând. Binecuvântată să fie întâmpinarea Mea de către poporul Ierusalimului nou..” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28-8-94)
Rolul Verginicăi de piatră de temelie în planul mântuirii și al “venirii celei văzute” a Domnului rămâne obscur, greu de înțeles chiar de către mulți dintre pucioși:
“Verginica este piatra voastră, și această temelie a scris sfârșit peste timpul omului, măi fiilor. E greu de înțeles așa precum în cer, chiar și de voi e greu de înțeles, pentru că voi încă sunteți pe drum, și pentru că Eu încă Îmi continui drumul spre venirea cea văzută.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-12-94)
Coborârea "Domnului" în Verginica este asemenea întrupării lui Iisus din Fecioara Maria, căci pucioșii reclamă că de fiecare dată Domnul a venit în lume ca să învieze morții prin lucrarea Sa de propovăduire, de răstignire pe cruce și de trâmbițare:
“Verginica s-a numit trâmbița lui Dumnezeu, și tu n-ai priceput venirea Mea prin cuvântul cel rostit al Scripturii. Când M-am coborât în trup prin Maica Mea Fecioara, am coborât la glasul arhanghelului și am venit spre arătare, iar acum am venit și M-am coborât întru trâmbița lui Dumnezeu, după cum este scris: «La glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu». Mă coboram din cer în ea, măi poporul Meu, în trâmbița Mea Mă coboram din cer, și eram înaintea ta în ea, ca să te înviez pe tine și ca să înviez morții tăi, tată, că dacă tu auzeai glasul Meu, îl auzea tot trupul tău, tot poporul tău, tot neamul tău, până la Avraam, tată, până la al miilea neam al tău, până la Avraam, părintele celor credincioși, și morții tăi înviau la glasul trâmbiței lui Dumnezeu, iar pe tine, cel ce erai viu, te luam în lucrarea Mea ca să stai în ea, copilul Meu de azi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7-1-95)
Asemenea sectanților care propun noi versiuni “îmbunătățite” ale Bibliei, și pucioșii pretind că oamenii Bisericii (episcopi, preoți, diaconi) au schimbat Scripturile în multe locuri. Ei mai spun că una dintre cele mai grave modificări a fost făcută ca să ascundă adevărul despre a doua venire a Domnului. Concret, ei pretind că versiunea originală a Bibliei ar fi consemnat numărul de 2000 de ani de la prima venire a lui Hristos pe pământ, până la a a doua venire a Sa, iar clericii au modificat textul biblic acolo unde scria “o mie de ani și încă o mie”, înlocuindu-l cu “mii de ani”. Pucioșii se declară așadar deschis a fi partizani ai milenarismului. Scopul ascuns al “omului bisericii” care s-a făcut "mistificator al Bibliei" era ca “să-l omoare” pe credinciosul de rând, care credea în venirea lui Hristos după 2000 de ani. Cu alte cuvinte, în acest fel s-ar fi putut “lungi drumul și veacul”, întârziindu-se venirea Domnului prin “tăierea numărului”, ca omul Bisericii să poată să-și lungească veacul său. Domnul ar veni însă chiar acum, dar este ținut în loc tocmai de... “poporul” pucios, de zăbava lui care-L ține în loc pe Domnul:
“De ce, tată, a făcut omul bisericii de azi așa ceva? A făcut așa, ca să te omoare pe tine și ca să-și facă loc cu dreptatea sa, ca să nu te mai temi tu că Eu vin acum, și ca să nu te mai pregătești și ca să te ia dinaintea cuvântului Meu. Duhul veacului acesta a intrat în biserică, și de aceea biserica este a veacului acesta și nu este a cerului. Dar tu ești biserica Mea cerească, Ierusalime, și fii atent, că omul bisericii din lume a schimbat Scripturile despre venirea Mea și numărul cel profețit de Duhul Sfânt. Eu am scris în carte o mie și încă o mie până la venirea Mea, dar omul bisericii din lume a scris drum lung, căruia nu i se cunoaște capătul, a schimbat și a scris mii de ani. Iată, aceasta va cădea peste omul care a lungit drumul. Au adăugat la număr și au scos venirea Mea, și dacă aceia care au scos Mi-au tăiat Mie numărul și drumul, dacă ei stau în nepăsare, așa stă și turma lor. Dar Eu vin la tine și nu tac și îți spun să fii gata, că sunt lângă arătare, și voi trimite înaintea Mea pe Ilie proorocul, care va face curățirea cărării Mele și va culege din calea Mea trupurile și va așeza serbare cerească înaintea Mea. O, fiule, omul din lume știe mai bine ca tine venirea Mea, că el a citit și nu e prost, și încearcă să-și lungească statul și veacul lui. Dar Eu vin și îți spun să-L iubești pe Dumnezeu din toată inima, cu veghe, tată, și din tot cugetul, cu veghea cugetului tău, și să nu zici că Domnul nu mai vine, și tu să fii pregătit bine, că dacă ești gata, Eu vin, fiule. Tu Mă ții să nu vin; tu, cu zăbava ta. Nu vreau, tată, să te trimit în lume când voi veni.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-2-95)
Pentru că poporul pucios este delăsător, indolent și neîmplinitor, nedornic și stingherit de “venirea Cuvântului”, atunci și venirea Domnului în trup este tot mai întârziată. De aceea “Domnul” Pucioasei lansează chemări insistente “poporului” Său ca să-I vină în întâmpinare și să-L cheme și să-I grăbească astfel venirea (cea de-a treia!):
“Vino, poporul Meu, la lecția cea dulce de cer nou și de pământ nou, a cărei cărare este dreptatea și pacea! Vino, Ierusalime, vino! Vino, tată, că tu ești iubirea Mea din urmă! Vino, Ierusalime român, că te-am numit mireasa Mea! Vino, iubito, vino, mireasa Mea, că Domnul tău te iubește cu iubire mare! Voi binecuvânta toate întâlnirile Mele cu tine, numai să vrei să vii la lecția de fiu al slavei care vine văzându-se venind. Nu numai Eu să te chem să vii, și să te văd și pe tine că Mă chemi să vin, că vin din cer la tine, Ierusalime care te aduni la masa harului Meu prin cuvânt. Să te văd venind, și Eu Îmi voi anunța venirea și voi binecuvânta cortul Meu deasupra ta, ca să te umbrească, și Eu să stau cu tine cuvântând în mijlocul tău. Vino și tu, că și Eu vin, dar să nu spui că te stingheresc, și să vii dorindu-Mă și dând orice să vii, că Eu te hrănesc și te adăp și binecuvintez popasul Meu cu tine și popasul tău cu Mine între cer și pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3-6-95)
Totuși, nu există alternative: singura cale de venire a Domnului este “poporul pucios”. Dar el trebuie să se aștearnă cale de venire slăvită, cale pe care vor merge toți oamenii pământului:
“Tu ești calea Mea. Așează-te, poporul Meu, ca să-Mi fii cale de venire, și apoi Eu vin. Eu pe tine te aștept ca să vin, căci tu ești calea Mea, și să vezi tu ce venire slăvită va fi să fie, că se va ține lumea după tine ca după focul cel ce luminează și încălzește în vreme de întuneric și de frig.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 2-8-95)
|