View Single Post
  #299  
Vechi 09.11.2010, 19:40:45
dorinastoica14
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Am deschis acest thrend dintr-un sentiment de compasiune pentru suferința poetului și din admirație pentru poezia lui.
Consider că cele scrise pro sau contra acestuia au contribuit la formarea unui portret mai luminos sau mai întunecat așa cum este vazut de noi cei care suntem creștini și români.

Mi se pare firesc ca unora să nu le placa altora să le placă foarte mult.
Suntem diferiți,suntem pe trepte duhovnicești diferite,unii am lepădat pe drumul nostru spre mântuire tot ce nu are legătură cu aceasta iar alții(printre care și eu) mai ascundem prin bagaj câte o carticică mai lumească așa cum făceau și călugării din cartea lui Umbreto Ego(Numele trandafirului).
Așadar haideți să nu cădem în ridicol prin schimburi de replici caustice care unora ar putea să le creeze insomnii.
Așdar fraților PACE .