Constanța Buzea, prima soție a lui Adrian Păunescu, dezvăluie in jurnalul "Creștetul ghețarului" că poetul ar fi inșelat-o in timp ce era însărcinată cu primul lor copil, Ioana. Mai mult, potrivit acesteia, poetul ar fi avut fete gemene cu presupusa amantă.
Poeta Constanța Buzea a fost soția lui Păunescu timp de 16 ani, între 1961 și 1977, perioadă în care i-a dăruit doi copii: Ioana (născută în 1967) și Andrei (în 1969). În jurnalul “Creștetul ghețarului”, publicat la Editura Humanitas în 2009, Buzea descrie căsnicia zbuciumată alături de Păunescu.
Una dintre întâmplări, datată 5 august 1969, e halucinantă: “Câteva luni după nașterea Ioanei, stând noi de vorbă, încercam să-l asigur că următorul nostru prunc o să fie băiatul pe care și-l dorește. Dar îi scapă o remarcă aiuritoare, că lui i se vor naște numai fete. Cum așa?! Fără să-i pese de efect, mi se spovedește cu orgoliu că este tată și la altă casă. Că o nebună îndrăgostită de el i-ar fi născut gemene”. Lui Buzea nu-i vine să creadă și cere detalii. “- Ești convins că sunt ale tale? - îi spun. - Vrei să le vezi? - îmi răspunde”. Întâlnirea dintre soție și amantă se desfășoară într-o încordare mută.
«Adrian pendulase între două femei»
“Îmi deschide o blondă nisipie și mă pilotează în tăcere către un pătuț cu grilaj în care copilițele își zbăteau bucuroase mânuțele și genunchii, între jucării și păpuși, într-un aranjament ostentativ și abundent. E o femeie măritată. Mai scundă decât mine. Nu spune mare lucru, instruită, cu siguranță, de el la telefon. Nu se așteptase, deduc, să mă vadă atât de calmă. Eram edificată. Casa mirosea a lapte și a vanilie, ca și la noi. Fetele - copii identice ale Ioanei mele. Eu nășteam în iunie, ea în septembrie! Adrian reușise performanța de a trăi liniștit, pendulând între două femei, una mai naivă decât alta, nevasta și amanta, amândouă însărcinate, apoi lehuze, alăptând prunci dolofani”, scria Constanța Buzea în jurnal. Femeia mărturisește însă că nu a putut trece peste acest șoc și nu a iertat niciodată infidelitatea poetului. “Rănită, mințită, nu mă văd iertând. (...) Pe ea n-o condamn. Himerele ei, iluziile ei sunt ca și firești, ca și ale mele oarecând. Dar pe el nu-l absolv de vinovăție”, mai spicuim din însemnările poetei.
|