Citat:
În prealabil postat de windorin
A nu cadea in pacat (desfranare, adulter) este un har de la Dumnezeu. Chiar daca nu'l intelegem ori nu'l simtim.
Care dintre noi are puterea de a se pazi de grele pacate, sa stea cu frica, spre a nu cadea, iar nu cu siguranta biruitorului.
Pana la moarte nu exista biruitor sau invins. Oricand ni se poate schimba inima.
Suntem cat de cat feriti de pacate mari prin har, iar daca pierdem harul, vom pierde si puterea de "a sta".
Sunt sfinti care, fiind inselati de diavol cu mandria, au ajuns sa cada in pacate grele, mai apoi pocaindu'se iar din toata inima.
"Cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă." (I Corinteni 10, 12)
|
Ca de obicei, tu, cu cele mai de duh mesaje!
Mult adevar in toate astea.
Am fost un timp (7 ani) departe de cei dragi ai mei. Faceam din "neinselare" o virtute si imi placea sa ma mandresc si sa spun ca eu niciodata! Pana cand de niciunde a aparut tentatia in toata splendoarea ei. Si am alunecat pana aproape sa cad, nu doar lasand lucrurile in voia "artei", ci chiar facilitand. Nu stiu cum am scapat atunci, poate fiindca asa a vrut Dumnezeu, poate fiindca diferenta de ani era redusa la jumatate (eu 46, ea 23), si m-am trezit oferindu-i sfaturi contrare imprejurarilor in care ne aflam.
Si totusi... n-am scapat. Nici acum nu pot intelege ce a fost cu adevarat si de ce. O noua "ea", fascinanta si alunecoasa. N-am urmarit nimic in acest sens, dar cred ca nu mai era loc de cuvinte... S-a intamplat pur si simplu si am lasat sa se intample. O singura data, o singura noapte. Stiu ca i-am facut atunci si o poezie:
Cu gandul coplesit si-ngenuncheat
Privesc in haul de dincolo de zare...
De ce ai mai venit, dac-ai plecat?
De ce mi-ai stins lumina la plecare??
Incerc cu greu sa mai fixez in minte
Conturul unui san si-a unei coapse
Din intunericul obraznic si cuminte
Al unei nopti perfide si desarte!
Nici nu mai stiu ce ganduri te alina
Nici nu mai stiu sa te dezmierd in soapte
Ai fost iubirea de o zi cu soare plina
Ai fost, ai fost... iubirea mea de-o noapte!!
In dimineata aceea am dus-o acasa, iar la intoarcere am avut accident de masina, chiar in fata casei, si-am luat-o ca pe un semn. Nu m-a crezut si n-a inteles mesajul... Dupa ceva timp, ne-am intalnit... la biserica, iar dupa m-am oferit s-o conduc. Ne-am oprit pe malul unui lac cu multe lebede albe... Am vorbit mult, cautand sa spunem ceea ce nici noi nu voiam... Paradoxal, in loc de concluzia ce se cerea trasa, am convenit sa ne intalnim din nou in acea seara. Dar... n-a mai fost sa fie. Nici n-a ajuns bine acasa ca a alunecat de la ultima treapta a scarilor, si a fost dusa de urgenta la spital...
Ea nu era casatorita (sau, oricum, era divortata de vreo 13 ani si avea o fata de 14 ani). Eu insa eram casatorit... Sotia, care niciodata nu agrease ideea de a veni dupa mine, impreuna cu copii, acum facea tatonari daca mai doresc acest lucru... Si bineinteles ca i-am adus...
Nici n-a trebuit sa-i spun ceva, fiindca si-a dat seama in clipa in care i-a cunoscut fata acelei femei cand a facut o vizita cuiva care locuia in aceeasi casa cu noi. "Tu sa-i spui lui mutu, ca nu te-ai culcat cu mama fetei asteia!"...
De-atunci am invatat sa nu mai spun niciodata
niciodata si sa fiu mai indulgent cu slabiciunile oamenilor. Sotia m-a iertat de-atunci, si desi m-am spovedit, sper sa ma fi iertat si Dumnezeu pentru acea alunecare... Uneori lucrurile se intampla pentru un anumit scop si pentru o anumita invatatura! Nu de ipocrizie era vorba, ci de "dor"!...