[mariamargareta]

269. Noi reacţii la articolul „ Pucioşii se împotrivesc zidirii Catedralei Mântuirii Neamului” (II)


Invitaţia la schismă, la “zidirea” (înfiinţarea) unei noi Biserici, în care să se predea o “învăţătură adevărată”, era neechivocă. Liderii pucioşi pretindeau că din această nouă “biserică” de la Pucioasa va izvorî o nouă învăţătură, “coborâtă direct din cer”, care va conduce omenirea “pe calea cea dreaptă”:

“[…] iată, din biserica Mea nu mai curge râul cel curat al învăţăturii adevărate. Se mint pe ei înşişi cei ce zic că Mă au pe Mine în mâna lor, căci aceştia n-au viaţa mea în ei şi n-au putere întru Mine aceştia. Fii întreg întru Mine, că iată, ne apucăm să zidim biserica cea nouă. Voi coborî cuvânt din cer şi voi vorbi noroadelor şi voi învăţa pe tot omul calea cea dreaptă, căci una este calea cea cu Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 3/16 martie 1991)

Conspiraţia răsturnării valorilor Bisericii tradiţionale era pregătită în mare taină. De aceea, Irineu a fost chemat la Pucioasa la o “întâlnire de lucru la iesle” cu liderii pucioşi, cu care trebuia să stea în sfat şi de la care să primească ordine, iar apoi să devină “scula” de execuţie a planului lor, punctul de atracţie şi garantul amăgitor pentru alţi simpatizanţi, care erau chemaţi şi aşteptaţi ca să adere la sectă:

“– Iată, să ne întâlnim la ieslea coborârii Mele şi să întărim de la Mine şi de la tine pe cei pe care-i aşteptăm, pe cei cu care ne ajutăm, căci vreau să-i fac să priceapă bine lucrul Meu din vremea aceasta. Vreau să pricepi bine că în acest acoperământ în care Eu cobor cuvântul Meu, vom lucra adesea peste multe scule ale planului Meu, şi vom lucra peste ei şi cu ei apoi, ca să desăvârşim via aceasta şi s-o ridicăm pe România în vârful gloriei Ierusalimului ceresc. Voi mai sta în sfat cu tine, că multe sunt ca să le aduc spre ştire şi spre împlinire. Tot ce ţi-am dat de lucru, fii destoinic şi lucrează-le pe toate până la capăt, copil credincios al cerului sfânt, că vremea e târzie, copil iubit de Dumnezeu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 7/20 aprilie1991)

Irineu Pop era încurajat sistematic să nu se teamă de confruntarea cu Sinodul Bisericii, confruntare care se prefigura şi care părea inevitabilă (şi care chiar a avut loc, în ianuarie 1993), şi să rămână ferm pe poziţie, indiferent de urmări. Acesta este un semn că liderii pucioşi erau perfect conştienţi că solicitările lor sunt ilegale sau necanonice şi că pot conduce la schismă, iar Irineu riscă enorm să fie caterisit:

“ Pace ţie, iubitul Meu, dar să nu fii plăpând! Fii dârz şi nu te teme. Eu sunt cu tine şi voi fi, şi toate vor fi lucrate, dar dragostea Mea să fie dragostea ta. […] Pace ţie! Pace de la sfinţii din cer, care privesc în cer mărturia zilei în care tu ai fost uns în Ierusalimul cel din cer coborât! Fii credincios ungerii care este pe creştetul tău, căci ne vom ridica şi vom sădi pomi din loc în loc, şi aceşti pomi se vor hrăni din seva pomului vieţii, care este lucrată aici prin servii Mei cei credincioşi, şi acest pom va fi aşezat în Ierusalim.”( citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 2 /15 iulie 1991)

Şi Patriarhul Teoctist era invitat să se implice în complotul liderilor pucioşi. El urma să-l desemneze forţat pe Irineu ca al şaptelea Patriarh, pucioşii considerând că Teoctist a avut nu unul, ci două mandate de patriarh (al 5-lea până în decembrie 1989 şi al 6-lea după ianuarie 1990). “Cel de-al 7-lea uns” urma să fie... Irineu Pop, care trebuia să-şi înceapă reformele în Biserică prin reinstaurea imediată a calendarului după stilul vechi, cel îmbrăţişat de pucioşi prin anii '90:

“Ia aminte, şi te ridică să faci voia Mea […] că-l voi aşeza pe cel de-al şaptelea uns, şi el va sta şi va împlini planul Meu ca să-Mi aşez la loc vremurile şi sărbătorile.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 15/28 octombrie 1990)

Nici această “proorocie” cu restaurarea stilului vechi în Biserică nu s-a mai împlinit, nici cu Irineu, nici fără el.

“Unsul” Pucioasei (Irineu) trebuia însă să fie re-uns ca “al 7-lea uns” ("al 7-lea patriarh") inclusiv de către Sinod, ca să se întărească aparenţa legalităţii acestei manevre. De aceea, Teoctist fusese desemnat de către liderii pucioşi ca convoace Sfântul Sinod, să-l convingă să fie de acord cu numirea lui Irineu ca patriarh, iar apoi să se ridice şi să ungă unsul (pe Irineu, adică) şi să-l aşeze pe tronul patriarhal, în locul lui:

“[…] Vin să fac curăţenie pe pământ, vin să scot urâciunea pustiirii din biserică şi vin să-l ridic pe cel de-al şaptelea uns al Meu. Iar tu, cârmuitor al Bisericii, vei veni şi vei aşeza sfat, şi te vei ridica apoi să-Mi ungi cu untdelemnul sfinţeniei pe unsul cel de la Mine, căci acesta este de la Mine, nu de la tine. Cu acesta voi încheia legământ viu şi voi aşeza din nou Ierusalimul şi voi face din el slava popoarelor şi lumina neamurilor. Scoală-te şi te împlineşte întru Mine şi vino să faci voia Mea[…]”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 15/28 octombrie 1990)

Inutil de adăugat că toate aceste manevre (uneori caraghioase, alteori triste, dar în mod sigur dureroase) de subminare a autorităţii, legalităţii şi păcii din B.O.R. au fost dejucate; poate şi de către om, dar mai probabil chiar de către Dumnezeu, căci dacă ar fi fost voia Lui ca să se întâmple aşa cum voiau pucioşii, cu totul altul ar fi fost cursul istoriei.