View Single Post
  #116  
Vechi 12.11.2010, 16:36:56
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit 6. A treia și a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (IX)

266. A treia și a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (IX)


Duhul Verginicăi proclamă că A Doua Venire a Domnului este “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa”, venit nevăzut și în taină, iar A Treia Venire A Domnului este săvârșirea tainei pe pământ:

Eu am fost trâmbița cea dinaintea Ta, Doamne. Eu Ți-am pregătit calea Ta, calea cuvântului Tău peste tot pământul. Până acum grăiai poporului Tău pe care l-ai născut din Duhul Tău și din mine, din cuvântul Tău în mine, Doamne, dar acum grăiești mulțimilor de pe pământ, căci cuvântul Tău și glasul Tău merg peste neamurile pământului, și taina Ta se vestește întru săvârșirea ei, întru venirea Ta, Doamne, căci săvârșirea tainei Tale este venirea Ta peste pământ. O, Tu ești Cuvântul lui Dumnezeu, Tu ești Cuvântul Tatălui. Tu ești Cel ce ai venit de la Tatăl la oameni, din Duhul Sfânt și din Fecioară ai venit și Te-ai făcut duh și adevăr, cuvânt și trup, și iată, din trup Te faci cuvânt, și ești trup și cuvânt, căci numele Tău la cea de a doua Ta venire este: Cuvântul lui Dumnezeu.(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-10-96)

Duhul Verginicăi îi desemnează pe cei doi lideri pucioși, “fiii grădiniței Cuvântului”, să vegheze venirea Domnului la “poporul” pucios, Noul Israel. De acum venirea Domnului nu se va mai face prin Verginica, ci direct prin ei, prin liderii pucioși cei veghetori ai “Cuvântului” care “vine la iesle”, iar poporul va fi să vegheze ca liderilor pucioși să nu le lipsească nimic, dar mai ales pacea, ca să poată ei să mijlocească “venirea Domnului”, căci “viața lor este Dumnezeu” și deci Dumnezeu trăiește prin ei:

“O, fii ai grădiniței Domnului, stați atenți în porți, întăriți veghea în porți, vegheați venirea Domnului la Israel. Viața voastră este Dumnezeu. Vegheați peste viața voastră, că și îngerii veghează, și sfinții veghează, și Domnul veghează, fiilor. Vegheați și voi, vegheați venirea Domnului la voi. Tot poporul Israel să vegheze venirea Domnului la poporul Său, căci din venirea Domnului la tine iau neamurile pământului ca să învețe venirea Domnului pe pământ. [...] Statura ta duhovnicească, Israele, să-L arate pe Hristos pe pământ, ca să fie văzut de oameni, și să înțeleagă oamenii venirea Fiului meu în om pe pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-10-96)

Astăzi venirea “Domnului de la Pucioasa” nu este înțelească de toți, dar vine vremea ca toți să o înțeleagă, când vor reuși să priceapă adevărul simplu că venirea Lui este slava Lui iar slava Lui este venirea Lui:

“Tu, poporul Meu, să rămâi ziua Mea pe pământ, ziua cea din vremea serii, că scris este că noapte nu va mai fi, și noaptea va fi înghițită de ziuă, și toți vor înțelege venirea Mea, căci venirea Mea este slava Mea, iar slava Mea este venirea Mea, căci Eu sunt slavă.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 8-11-96)

Se pare că nici “poporul” pucios nu prea înțelege ce este și cum vine cu venirea Domnului, cum nu înțelege nici alte subtilități de exprimare cum ar fi: clevetirea, cârtirea, lepădarea de sine. De aceea, din când în când “Domnul” îl mai ajută cu “înțelepciunea cea de sus”, adică îi propune un set de întrebări inteligente, cărora trebuie singur să le dea răspuns, printre care nu lipsește cea referitoare la “venirea Domnului de la Pucioasa”:

“Poporul Meu, să prețuiești venirea Mea la tine, să prețuiești cuvântul, măi Israele, căci cine-l prețuiește îi dă viață în el. Vin din greu, că duhul rău e dușman pe Mine și pe tine, dar Eu vin, căci sunt Cel ce pot. Vin la tine, ca să fiu din tine lumină în întuneric, poporul Meu,...[...] Ce este clevetirea, Israele? Ce este cârtirea? Nemulțumirea ce este, fiule Israele? Vezi, tată, ce sunt acestea, și să nu fie acestea în poporul Domnului. Ce este lepădarea de sine, copile Israele? Aceasta este înțelepciunea cea de sus peste tine, peste trupul și sufletul și duhul tău, Israele, neamul Meu, popor care întâmpini pe Domnul întru venirea Sa. Ce este venirea Mea, poporul Meu? O, să înveți această lucrare, și să te găsesc mereu în ea, ca să vin, că Eu fac din tine cer și loc al odihnei Mele și vin întru ale Mele, vin acolo unde este împărăția Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-96)

Inconsecvenți ca de obicei, pucioșii pretind că nu numai “Domnul” Pucioasei vine la “poporul Lui”, și nu numai el “se face carte” pe pământ cu cuvântul Lui. Din când în când mai vine și Verginica (de fapt vine duhul, sau duha ei) la “poporul ei” și se “face și ea carte” pe pământ. Cel două popore sunt de fapt unul și același: “poporul pucios”. Poate de aceea, poate din comoditate, pucioșii adună toate mesajele duhurilor de la Pucioasa într-o aceeași carte, pe care o consideră “o Nouă Evanghelie” și o denumesc cu mândrie “Cuvântul lui Dumnezeu”:

Vin la tine, Israele [...] Vin și îi fac intrare lui Verginica. Ea va lucra în cartea ei, ea vă va așeza înaintea Mea, fiilor unși în grădină. Ea este trâmbița Mea prin care M-am făcut cuvânt întru cea de a doua venire a Mea, și vin și păstoresc.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 4-12-96)

Inconsecvențele pucioșilor legate de “venirea Domnului” abundă în continuare. Despre “calul cel alb” din Apocalipsă se spune că este ba Verginica, ba “poporul” pucios, ba “proorocii” de astăzi care-i călăuzesc pe pucioși și care aduc la lumină “Cuvântul” (adică, cei doi lideri pucioși, Niculae și Mihaela). Mai întâi, Verginica se mărturisește pe sine drept glasul Domnului și cortul cuvântului și calul alb, care au asigurat “venirea Domnului în cuvânt”, iar pe vremea ei au venit veacul cel nou, cerul cel nou și pământul cel nou, care s-au unit între ele:

Iar Tu ai crezut în mine, Doamne, și Te-ai făcut viu în mine, și ai grăit dinăuntrul meu vreme de douăzeci și cinci de ani pe pământ, și ai chemat la Tine un popor, poporul pe care Ți l-a dat Tatăl ca să-l ai pentru venirea Ta în cuvânt. Și Te-ai făcut cuvânt din mine, Doamne, și fiii cuvântului mărturisesc venirea Ta în cuvânt. Eu am fost cortul Tău între oameni, cortul cuvântului Tău, și dacă m-ai luat în cer, Te-ai întors cu mine la poporul Tău, la poporul meu, și grăiești cu el și îmi poruncești să mă fac și eu cuvânt din Tine, ca să știe pământul că Tu mă ai trâmbiță, Doamne, să știe că pe vremea trupului meu s-a unit cerul cu pământul ca să vii cu veacul cel nou, cu cerul cel nou și pământul cel nou care sunt, Doamne.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 24-11-96)