Stii ce ma deranjeaza pe mine in toata povestea asta? Ca sunt prostita in fata cu valoarea unei persoane care nu a avut nici un fel de scrupul in a-si urmari propriile interese. Am trait si in vremea aceea, cunosc nebunia si frenezia de care era vorba cand se amintea doar ! de Cenaclul Flacara.
Spun Paunescu, automat ma duc cu gandul la cantecele si poeziile care au fost ani de zile ascultate la Cenaclu. Nu-mi placea nici atunci si nici mai tarziu atunci cand recita versuri peste melodie. Paunescu imi aminteste de faptul ca eram adolescenta atunci, fara familie, fara griji; mergeam in grup sa-l vedem si sa-l auzim, era o evadare din cenusiul existentei cotidiene, stiam ca din cand in cand trebuia sa spunem si Traiasca Romania sau Traiasca comunismul, ca un fel de intelegere tacita a lucrurilor pe care nu le puteam schimba, chiar daca imediat dupa, colegii injurau de mama focului. Am crezut in el, il ascultam si aveam incredere in el. Cand, dupa '89, a schimbat macazul, atunci m-am simtit tradata, si eu si multi dintre cei care credeam in el.
De-aici si pana la a-mi vorbi astazi despre valoarea lui Paunescu - ca poet, despre constiinta si patriotismul sau, e cale lunga. La fel de lunga, probabil, ca drumul lui spre adapost, atunci, in '89.
Probabil ca, in decursul anilor a avut ocazia sa faca si o fi facut, si multe fapte bune. El stie mai bine.
A afirma insa ca, de fapt, si calea compromisului duce catre Hristos, inseamna sa reneg pe toti cei care si-au pastrat sufletul si credinta curate si departe de orice interes material.
ref.
În prealabil postat de
glykys 
http://www.basilica.ro/ro/stiri-patr...escu_8215.html