[ioannistor]

Partea a 5-a (ultima)

Arãtîndu-le care este dreapta credintã, patriarhul Ieremia i-a sfãtuit sã revinã asupra ideilor lor gresite: "nu existã decît un singur mod de a corecta greseala: urmînd Sfintelor Sinoade si Canoanelor Apostolice, într-un cuvînt, urmîndu-l pe Hristos în toate."
Nemultumiti de rãspunsul patriarhului, care le cerea renuntarea la erezii, luteranii îi scriu din nou, aducîndu-i numeroase acuze. Ieremia le rãspunde: "noi nu ne apãrãm cu întelepciunea omeneascã, ci folosim ca dovadã Scriptura, cãci adevãrata filozofie nu contrazice niciodatã teologia (Col. 2, 8). Deci, fratilor, sã stãm neclintiti pe stînca credintei si pe traditia Bisericii si sã nu înlãturãm hotarele puse de Sfintii Pãrinti."
Primind a treia scrisoare, patriarhul Ieremia al II-lea îsi dã seama cã dialogul nu rodeste si le scrie urmãtoarele: "Vã cerem ca de acum înainte sã nu ne produceti o durere si mai mare, nici sã ne mai scrieti pe acelasi subiect pe care vreti sã îl privim diferit de cum au fãcut-o teologii Bisericii. Voi îi cinstiti pe ei în cuvinte, dar îi respingeti prin faptele voastre. Pentru cã voi încercati sã dovediti cã cuvintele lor dumnezeiesti, armele noastre, nu sunt potrivite. În ceea ce ne priveste, eliberati-ne de povara dialogului. Mergînd pe cãile voastre, nu ne mai scrieti despre dogmã".
Dacã cineva acceptã ca o erezie sã fie oficial numitã Bisericã, indirect îi primeste si validitatea dogmaticã, îi recunoaste sfintenia tainelor, puterea si harul ca celei Una, Sfinte, Sobornicesti si Apostolesti Biserici. Ar trebui asadar sã accepte ca fiind Bisericã si cultele adventiste, baptiste, reformate, luterane, calvine. Ar trebui sã nu mai fie oprelisti în împãrtãsirea în comun a tainelor, a dogmelor, a credintei. Dar dacã toate sunt "biserici" ai lui Hristos, cu ce scop se duce toatã lupta împotriva Bisericii Ortodoxe? Atunci toti Sfintii Pãrinti, Mucenici si Mãrturisitori au fost cei mai nenorociti oameni! Toti sfintii care au înfundat temnitele austro-ungare si comuniste, care nu au tãcut ci au luptat si au fãcut minuni pînã la a-si vãrsa sîngele pentru a nu se uni cu catolicii si a nu se vinde protestantilor, acesti martiri ai credintei sunt într-adevãr, pentru "euro-teologii ortodocsi" moderni, niste oameni obscuri care trãiesc în bezna credintei lor, niste fanatici rãzvrãtiti, iesiti din minti si fiinte retardate care nu au deloc dragoste pentru "fratii" eretici.
Noi crestinii am fost dintotdeauna "pentru evrei poticnire iar pentru lume nebunie". Pînã la sfîrsitul veacurilor vom rãmîne pentru lume pricinã de smintealã si batjocurã. Dar ce e lumea? Nimic altceva decît o scenã mare cît pãmîntul, pe care fiecare-si joacã rolul cu o mascã pe fatã. Multi imitã pe adevãratii crestini, altii pe preoti, arhierei, iar altii se prefac naivi si muti. Si toatã lumea îi priveste, dar îi primeste numai pe acei care joacã mai bine rolul mãstii. Durere va fi asupra celui ce va îndrãzni a-si descoperi fata, suferintã va fi aceluia care nu se va mai juca de-a ortodoxia, dar marea pãtimire i se va da celui ce va îndrãzni sã-i numeascã pe toti dupã adevãratul lor nume...

Sursa: http://teologie.info/ro/stiri-cresti...e-la-1583.html