[mariamargareta]

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (XVI)


Printre alte inovaţii dogmatice, liderii pucioşi modifică radical percepţia generală asupra unui eveniment biblic ce se proiectează spre viitor: judecata obştească. Biblia prezintă detaliat acest eveniment la dimensiunile lui cosmice şi eshatologice:

“Şi am văzut, iar, un tron mare alb şi pe Cel ce şedea pe el, iar dinaintea feţei Lui pământul şi cerul au fugit şi loc nu s-a mai găsit pentru ele. Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor. Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale. Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc. Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc.” (Apoc. 20 11-15)

Pucioşii simplifică lucrurile la maximum şi le bagatelizează. Tronul de judecată a dispărut. Învierea obştească a morţilor, care ar trebui să preceadă judecata lor, este ignorată cu nepăsare. Prezenţa vie, mustrătoare, a persoanei Judecătorului suprem este înlocuită cu o “coborâre tainică în duh nevăzut pe pământ, în adâncă umilinţă, a Celui care gustă iarăşi o nouă suferinţă şi o nouă cruce a păcatelor oamenilor neîndreptaţi de jertfa Lui anterioară”. Pentru ei, Judecata cea Mare este sinonimă cu venirea “Cuvântului la Pucioasa” şi se numeşte “judecata prin cuvânt”. Mai exact, faptele oamenilor “au şi fost judecate” atunci când “Cuvântul”, în nenumăratele ocazii pe care şi le oferă singur, a sancţionat verbal (cu asprime, cei drept) toate sau aproape toate faptele cele rele ale oamenilor, luate una câte una, şi a proclamat restabilirea “adevărului cel sfânt”. În fine, “cartea vieţii” este considerată de pucioşi a fi ediţia a doua a cărţii pe care ei au tipărit-o în anul 2006 cu titlul “Cuvântul lui Dumnezeu” şi pe care o deschid ei adesea ca pe o Sfântă Evanghelie. Cartea (7 kg de maculatură) conţine o parte din predicile pucioşeşti dintre anii 1955-2006, cu precizarea că din 2006 până în prezent au mai apărut alte câteva sute de predici care completează “canonul” pucioşesc din “cartea vieţii”:

“S-au întâlnit la Betleem împăraţii pământului şi s-au închinat fiarei şi femeii care şade pe fiară, femeia care are stăpânire peste împăraţii pământului, şi ea le-a dat lor daruri, stele şi medalii. Dar ea se prăbuşeşte prin desfrânarea ei, iar sfinţii Mei se ridică şi mărturisesc din cer şi de pe pământ lucrarea adevărului sfânt şi venirea Mea cu judecata: judecata prin cuvânt.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-02-2000)

O asemenea “Judecată” este lipsită nu numai de maiestatea firească a evenimentului şi a menirii ei, ci şi de puterea de corecţie sau de sancţionare a celor greşiţi. Pucioşii înşişi recunosc că “venirea Domnului”, cea pe ei care o consideră sinonimă cu Judecata, trebuie ajutată de sus şi de jos ca să nu se prăbuşească de tot. “Domnul” este declarat pe faţă neputincios, iar cel mai preţios ajutor, desigur, nu-I va putea veni decât de la “poporul venirii Domnului în mijlocul României”– “poporul” pucios, adulat frecvent cu apelativul “fraţii Domnului”:

“Dar vouă, celor ce sunteţi poporul venirii Mele în mijlocul României, să vă placă să fiţi fraţi pentru Mine, ca să Mă ajutaţi să fiu Eu numit peste tot pe pământ prin puterea Mea şi prin voi, cei ce v-aţi făcut fraţi în numele Meu pentru Mine şi nu pentru voi. Iar voi, cei ce sunteţi poporul venirii Mele, faceţi numai voia Mea, nu şi pe a voastră.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-02-2000)