[Marimira]

În prealabil postat de anna21

Poate gresesc (corectati-ma IN CUNOSTINTA DE CAUZA daca spun prostii), dar pomenirea la Sf. Liturghie este considerata tot un fel de impartasanie cf. par. Cleopa.
De aceea cei care NU se pot impartasi (din cauza necredintei sau pacatelor grele) , NU pot fi nici pomeniti la Sf. Liturghie.

Eu sunt uimita cum nu va temeti ca va aduceti osanda!
(Eu l-am mai pus uneori pe sotul meu necredincios, dar stiu ca fac rau, "fortez" bunanatea lui Dumnezeu si ma astept daca lucruri rele mi se vor intampla.. ei bine, stiu ca le merit pe buna dreptate. Dar inca sotul meu necredincios imi mai spune sa ma rog pentru el - sa gaseasca job bun, sa iasa din incurcaturi, asteapta si el cu speranta ca Dumnezeu sa-mi asculte ruga cand avem copil bolnav etc.. adica tot are un dram de evlavie desi cu gura spune ca nu crede).
Dar nu as face asta pentru un strain!


Citat explicativ de pe situl manastirii Dervent:

Biserica întreagă, Trupul tainic al lui Hristos, este prezentă în mod simbolic pe Sfântul Disc în urma săvârşirii Proscomidiei: în mijloc, prin agneţ, Hristos însuşi, Lumina cea adevărată şi Viata cea veşnică, iar prin miride Maica Lui de-a dreapta, sfinţii de-a stânga, iar dedesubt întreaga adunare a bine-credincioşilor.

Miridele credincioşilor sunt aşezate sub agneţ

Credincioşii, atât cei vii cât şi cei adormiţi, sunt reprezentaţi prin miridele aşezate sub agneţ în stânga, respectiv dreapta acestuia. La acestea se adaugă cele trei miride speciale scoase pentru cler (episcopi, preoţi şi diaconi), conducătorii ţării şi pentru ctitori.

Mirida specială pentru ctitori precum şi rugăciunile de pomenire generală a viilor şi a morţilor, deşi sunt menţionate de Sfântul Simeon al Tesalonicului în secolul al XV-lea, în prezent sunt o particularitate a Liturghierelor româneşti unde le întâlnim începând de la jumătatea secolului al XIX-lea. Rugăciunea pentru vii este inspirată după cea de la Litie dar are analogii cu formularul de pomelnic de la sfârşitul Psaltirii şi cu dipticele anaforalei Sfântului Vasile cel Mare. Rugăciunea pentru pomenirea morţilor este alcătuită după canoanele din sâmbetele morţilor (moşii de iarnă şi de vară). Ambele rugăciuni, deşi de origine greacă, au ajuns la noi prin influenţa practicii Bisericii Ortodoxe Ruse unde însoţeau anumite pomelnice.

Scoaterea miridelor pentru credincioşi începe prin rostirea rugăciunilor de pomenire generală a viilor şi a morţilor şi continuă cu pomenirea lor nominală, pentru fiecare nume scoţându-se câte o miridă din prescurile aduse împreună cu pomelnicul. În urma tuturor preotul scoate o miridă pentru el însuşi arătând prin aceasta că mântuirea sa depinde de cei pe care este rânduit să-i păstorească şi să-i pomenească.

Pomenirea credincioşilor reprezintă raportarea tuturor şi a fiecăruia la jertfa lui Hristos

Unii credincioşi au ajuns la o înţelegere a pomenirii la Proscomidie, ca un mijloc magic de rezolvare a problemelor curente al cărui efect este direct proporţional cu numărul prescurilor împărţite concomitent la diverse biserici. Astfel se solicită pomeniri pentru sănătate dar şi pentru izbăvire de vrăjmaşi, pentru izbândă la proces, pentru găsirea unui loc de muncă, pentru obţinerea vizei de plecare în străinătate etc. Această înţelegere magică reprezintă însă o denaturare grosolană a sensului cultului creştin.

Pomenirea de la Proscomidie, prin caracterul ei de jertfă, reprezintă „raportarea tuturor şi a fiecăruia la jertfa lui Hristos, adunarea şi rezidirea în jurul Agneţului a noii făpturi a lui Dumnezeu”. Prin aducerea prescurii şi a pomelnicului la altar noi ne aducem şi ne predăm lui Dumnezeu „pe noi însine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră”. Biserica îi strânge astfel laolaltă, la fiecare Liturghie, pe toţi membrii ei din toate vremurile. Miridele exprimă participarea noastră la jertfa lui Hristos şi intrarea în comuniune cu Maica Domnului, cu sfinţii şi cu toată Biserica pământească, presupunând şi asumarea personală a Crucii lui Hristos şi urmarea Lui (Mt. 16, 24). Bucăţica de pâine scoasă pentru fiecare îl distinge de ceilalţi şi, în acelaşi timp, îl apropie de Hristos şi de ceilalţi. Hristos stă în centrul Bisericii în stare de jertfă şi astfel o sfinţeşte şi o înfăţişează sieşi ca Biserică mărită (Efes 5, 26-27). La fel şi Biserica, fiecare mădular al trupului lui Hristos, îşi însuşeste de aici starea de jertfă faţă de Hristos şi, prin Hristos, faţă de semenii săi."

Ca sa reformulez, prin pomenirea unui necredincios la Sf. Liturghie, eu il aduc pe acela in comuniune simbolica cu Hristos, cu Maica Domnului, cu ingerii si cu toti sfintii lui Dumnezeu. Cred ca este un pacat destul de mare. Este ca si cum as aduce o bucata de pamant si as pune-o pe Sfantul Disc, ca sa ma exprim altfel. Nu cred ca este dovada de evlavie sau iubire sau orice spuneti voi acolo.

te dovada de evlavie sau iubire sau orice spuneti voi acolo.[/quote]

Draga surioara este pacat sa emitem judecati superficiale despre persoane pe care nu le cunoastem suficient.Omul nu era necredincios, era de o natie si de o credinta cu noi...mai merge si pe la biserica (Gradina Icoanei)...hai sa nu mai da cu parul ca nu ne ajuta deloc!