[mariamargareta]

În prealabil postat de Grabriella

Bine, te cred, dar atunci de ce spune spune Domnul in prorocie:

"[...]. Nu vă depărtaţi de biserică". [...] ";.

si:

Dar în luna octombrie 1960, [...] a început Domnul să strige: „Femeie, pentru ce te-ai despărţit de biserică? Mai bine îţi frângeai mâinile şi picioarele decât să te desparţi de biserică. [...].

Vsivivi nu ţi-a răspuns, deoarece este o întrebare prea incomodă pentru el.

Am să-ţi răspund eu.

Secta "Noul Ierusalim" îşi are originea în revelaţia pe care o tânără cu probleme psihice severe a avut-o în anul 1955 când i s-a părut că-I vorbeşte Însuşi Domnul. Pe tânără o chema Virginia(Verginica) Tudorache, iar evenimentul avea loc în satul Maluri din jud. Dâmboviţa. Îndată nişte săteni mai exaltaţi au preluat fenomenul şi l-au stimulat, transcriind toate mesajele care veneau de acum tot mai des de la “Domnul”. În această perioadă mesajele erau 100% ortodoxe, de aceea fenomenul a fost încurajat şi de preotul bisericii din sat.

Cu timpul, pe lângă Verginica s-au ataşat o droaie de profitori, căci tânăra era cotată de acum ca "proorociţă" şi primea multe daruri materiale şi de altă natură de la cei nevoiaşi care veneau la ea ca la o ghicitoare, ca “să le spună Domnul”: cu cine să-şi mărite fata, când o să-i fate vaca, ce duşmani are şi cu să se păzească de ei, ş.c.l. Printre profitori s-au numărat doi inşi, unul exaltat (Dănciucă Gheorghe, zis nea’Mişu, zis şi “pătorul Daniel”) şi altul de-a dreptul grosier şi brutal ( Costache Cristea, zis nea’Cristea, zis şi “tătucul” Cristea), care s-au autointitulat “păstori” şi care făceau şi dregeau totul ca sfetnici de taină ai Verginicăi. Alt profitor a fost Stoica Nicolae care, deşi era mai mic cu 15 ani decât Verginica iar Verginica era chioară de un ochi, s-a căsătorit "creştineşte" (citeşte: din interes) cu ea, a dus câţiva ani o viaţă privilegiată în cadrul sectei, iar apoi a părăsit-o şi s-a încurcat cu altă femeie.

Verginica a fost internată în cursul vieţii de mai multe ori în clinici psihiatrice la Plătăreşti, Bălăceanca, Jilava, Târgovişte.

În ultimii ani ai vieţii, Verginica s-a mutat şi a “proorocit” la Pucioasa, iar în anul 1980 a murit. A urmat imediat o derută totală în rândul adepţilor ei, deoarece Verginica “proorocise” că ea nu va muri până ce ea şi “poporul ei” nu vor vedea venirea Domnului pe norii cerului şi-L vor întâmpina în văzduh. După mai bine de un an tăcere (14 decembrie 1980- 2 februarie 1982, perioadă în care “Domnul” Pucioasei a tăcut chitic, fără să mai dea nici un mesaj şi nici un alt semn de viaţă) “păstorii” nea’Mişu şi nea’Cristea au îndemnat-o pe lelica Maria, sora după trup a Verginicăi, să preia cârma “proorociei”. Lelica Maria a început să “proorocească” şovăitor, aducând mesaje evident diferite ca substanţă, tonus şi întindere de mesajele Verginicăi. “Poporul” Verginicăi însă se risipise în mare măsură, fie întorcându-se în bisericile din sate, fie căzând în necredinţă.

Lelica Maria a “proorocit” până în anul 1994, şi ar mai fi proorocit încă mult şi bine (deoarece a murit abia în 1997) dacă n-ar fi apărut o concurenţă acerbă la “proorocie” în persoana Mihaelei Tărcuţă. Această moldoveancă îngâmfată şi ambiţioasă a început şi ea să “proorocească”, în paralel cu lelica Maria, încă din anul 1990, într-un stil şi de o factură mult mai elevată şi mai convingătoare,aşa încât între anii 1990 şi 1994 “Domnul” Pucioasei vorbea pe două canale simultan, dar într-o manieră complet diferită: prin lelica Maria vorbea simplist ca şi prin Verginica, în perioadele când ea era compet adormită şi inconştientă, iar Mihaelei îi vorbea elevat, pe când era trează, la ureche (când la una, când la alta, când la amândouă).

În 1994 Mihaela a forţat-o pe lelica Maria, prin mesajele aduse de ea “de la Domnul” , să se retragă din funcţia de “proorociţă”, ceea ce lelica a şi făcut , lăsând-o pe Mihaela singura stăpână în fruntea bucatelor.

Acum urmează cotitura. Mihaela avea deja (încă din copilărie) unele afinităţi şi influenţe dogmatice fie de la adunările “Oastei Domnului”, fie de la grupările adventiste din Moldova, fie de la viziunile paranoice ale unor monahi rătăcitori “ortodocşi pe stil vechi” precum a fost călugărul Gherasim, aşa încât a început treptat să instituie un trend deviaţionist în cadrul “mişcării” de la Pucioasa, care fusese până atunci ortodoxă. S-a folosit de un ierarh ortodox pentru a sfinţi un locaş de cult proiectat de ea a fi folosit în circuit închis şi apoi l-a instigat spre a obţine o recunoaştere oficială din partea BOR pentru “mişcarea de la Pucioasa”, ca fiind un model de trăire ortodoxă pentru întreaga Biserică. Deoarece Sinodul BOR a calificat “mişcarea” de la Pucioasa ca “străină ortodoxiei”, iar ierarhul s-a trezit la timp că este pe cale de a face o mare greşeală susţinând o mişcare cu tendinţe sectare, Mihaela a dat semnalul replierii şi schismei. Pucioşii s-au rupt de BOR, mesajul lor s-a schimbat complet şi s-a radicalizat, trecând de la apreciere la blasfemie la adresa BOR şi infestându-se treptat cu erezii.

Aşa se explică de ce în perioada Verginicăi şi a lelicăi Maria, cuvântul de ordine al “proorociţelor” era: “creştini, nu vă depărtaţi de biserica strămoşească!” şi “creştini, cinstiţi feţele bisericeşti!”, iar în perioada Mihaelei cuvântul de ordine este “în biserica din lume (BOR) a ajuns urâciunea pustiirii la loc de cinste” şi “toţi preoţii şi episcopii din BOR au pe frunte pecetea lui Antihrist”.

Consecinţele?

Astăzi nici un credincios “pucios” nu mai calcă în vreo biserică a BOR, nu-i cinsteşte pe preoţi, nu apelează la serviciile religioase uzuale (botez, cununie, maslu, spovedanie, împărtăşanie, vecernie, liturghie), excepţie făcând slujba înmormântării – asta pentru că nu au (încă) un cimitir care să fie numai al lor.

Mai mult, ei au o pseudo-instituţie a “Bisericii Noul Ierusalim” separată, schismatică, în care slujesc “preoţi” şi “arhierei” fără hirotonie. Slujesc prin paraclise improvizate, nesfinţite, amenajate în poduri de case sau în subsoluri (pe vremea călugărului Gherasim, printre pucioşi erau şi femei care slujeau ca "preotese" şi făceau sfânta liturghie prin case particulare). Nu mai recunosc cele 7 Sfinte taine ale Bisericii, considerând printre altele că instituţia căsătoriei este o formă subtilă de legalizare a desfrânării dintre bărbat şi femeie, iar de botez nu mai au nevoie îndată ce ei nu mai vor şi de aceea nu mai fac copii. De asemenea, taina hirotoniei este desfigurată, ei renunţând la sluba tradiţională în care are loc punerea mâinilor episcopilor pe capul candidatului la preoţie sau la arhierie. Au o colecţie de predici adunate din mesajele Verginicăi, Mariei şi Mihaelei într-o carte, pe care ei o consideră o carte sfântă, care prelungeşte învăţăturile Bibliei, şi pe care ei o denumesc “Evanghelia după Sfânta Virginia” (impropriu denumită aşa, deoarece textele nu aparţin numai Virginiei, ci tustrelelor “proorociţe”; şi oricum, sunt pline de erezii)