[Marimira]

Sã nu judeci pe nimeni deoarece nu stii ce dar are fiecare

Cuviosul Paisie Aghioritul: Flori din Grãdina Maicii Domnului

Pãrintele Antim era din Sofia Bulgariei, unde si slujea ca preot de mir într-o parohie. Dupã moartea preotesei sale, cam prin 1841, a venit în grãdina Maicii Domnului (Sfântul Munte Athos) si s-a rãsãdit ca un rãsad bun care apoi a înflorit si a binemirezmuit. Una din marile lui virtuti a fost si harisma ce a avut-o în privinta postului. Putea posti multe zile. Odatã a mers epuizat la mãnãstirea ruseascã – înainte de postul Sfintilor Apostoli – si trapezarul de la mireni l-a primit cu multã bucurie si i-a pregãtit sã mãnânce. Staretul a început sã mãnânce, în timp ce monahul ce slujea intra si iesea si, privindu-l cum mãnâncã mereu, l-a judecat: “Un astfel de monah uscat si slab a putut mânca atât de mult !” Asadar, zãpãcit de aceste gânduri ale judecãtii, trapezarul a plecat la chilia sa. Dupã ce a terminat de mâncat, Pãrintele Antim a mers si a stat la usa chiliei fratelui. Vãzând pe prietenul sãu cât era de zãpãcit de aceste gânduri, i-a fost milã de el si, ca sã-l ajute, a fost nevoit sã-i descopere pricina, ca sã fie mai atent fatã de ceilalti si sã nu-i judece, dar si noi sã ne folosim din asta si sã luãm aminte la judecatã. Luându-l de mânã l-a întrebat:
- Nu cumva stii ce înseamnã smerenia?
- Nu, nu stiu, i-a rãspuns fratele cu sfialã.
Atunci staretul i-a spus:
- Smerenia constã în asta: sã nu judeci pe nimeni, ci sã te socoti pe tine mai rãu decât toti. Iatã, acum te-ai înselat si m-ai judecat, deoarece am mâncat mult. Dar nu stii câte zile nu am mâncat nimic. Îti aduci aminte când am fost aici ultima datã?
- Îmi aduc aminte, Pãrinte, a rãspuns fratele. Aici la noi ai fost în Duminicã Tomei si ai mâncat si de atunci nu te-am mai vãzut.
Staretul i-a spus atunci:
- Ei, vezi câte zile n-am mâncat? ( Adicã n-a mâncat de la Duminica Tomei pânã la Postul Sfintilor Apostoli, cca. 7 sãptãmâni). Tu însã m-ai judecat, deoarece am mâncat mult. Frate, harismele dumnezeiesti sunt felurite. Iatã, mie Dumnezeu mi-a dat sã sufãr frigul si foamea. Nu cumva ai fi putut rezista si tu atât? Te poti smeri sã-ti scoti dulama si sã mergi pânã la mãnãstirea vecinã si, cu hainele ce le ai, sã petreci iarna în vârful Atonului? Dar tu, ca un cântãret, cum cânti lui Dumnezeu? Gândurile tale se aflã mai mult aiurea decât la Dumnezeu. Ascultã-mã pe mine cum cânt.
Si Pãrintele si-a ridicat mâinile sale spre cer si cu un suspin adânc a cântat “Aliluia”, curgându-i lacrimi multe din ochii sãi. Trapezarul s-a fâstâcit simtind o mare zdrobire. Dupã aceea staretul i-a spus monahului:
- Vezi, frate, sã nu mai judeci pe nimeni deoarece nu stii ce harismã are fiecare, ci ia aminte mai mult de tine însuti.