Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus
Ne cam depărtăm de topic, așa că voi răspunde laconic.
Nu se ignoră, căci așa cum magistral se exprimă apostolul: "arată-mi credința ta fără fapte și eu îți voi arăta, din faptele mele, credința mea." (Iacov 2,18).
Peste tot unde apare serviciul levitic al Zilei Ispășirii. Profeția celor 2300 de zile: Daniel 8,14.
Pilda lui Iisus este o... pildă, nu o descriere a stării morților.
Scuze, dar acest text l-am mai discutat azi, credeam că s-a înțeles ce am vrut să zic.
În originalul NT nu există termenul "preot" cu privire la hirotonirea slujbașilor creștini. Termenul este prezbiter, așa cum apare în toate traducerile românești (mai puțin traducerea ortodoxă).
|
Imi cer scuze, daca doresti am sa deschid un topic separat, am scris aici pt ca vorbim de urmarea Bibliei intocmai, si aceasta avea legatura cu topicul. Acum iti raspund aici:
1. prin citatul 'credinta fara de fapte moarta este' acestea nu se exclud una pe alta. avem nevoie atat de credinta cat de fapte. l-am folosit pentru a intreba de ce sustineti ca 'mantuirea se face prin har SI NU prin fapte' cand defapt se face prin credinta SI prin fapte, precum ne spune intreg capitolul 2 al Sf Apostol Iacov.
2.Iisus nu a folosit pilde care nu ar fi prosibile. De aceea in pildele lui Iisus nu sunt inclusi martienii, pentru ca acestia nu exista, nu vorbeste in pilde despre reincarnare fiindca aceasta nu este posibila, etc. Toate pildele sunt despre actiuni posibile, altfel nu le-ar fi folosit pentru a explica oamenilor anumite aspecte pentru intelegerea lor. Ce folos ar avea sa foloseasca in pilde ceva ce nu ar putea exista, nu ar avea logica sau nu ar fi posibil?
3.Am vazut abea acuma comentariul de pe celalalt topic si ti-am raspuns acolo. Pe langa asta citeste si relatarile Sfintilor de-a lungul istoriei.
4.Deci daca nu aveti preoti pentru ca in loc de preoti acceptati exclusiv cuvantul presbiter, atunci sa inteleg ca aveti presbiteri in Biserica adventista? pentru ca presbiteri sunt ceea ce numim in lb romana preot care este 'mai marele bisericii', cel cu autoritate in Biserica, (cuvantul 'presbus'=batran, mai marele, etc , de unde 'presbyteros').
uite ca si ortodocsii folosesc cuvantul 'presbiter':
http://www.crestinortodox.ro/canoane/Presbiter/
de asemenea 'Presbyter in the New Testament refers to a leader in local Christian congregations, then a synonym of episkopos (which has now come to mean bishop). In modern usage, it is distinct from bishop and synonymous with priest, pastor, elder, or minister in various Christian denominations.'
http://en.wikipedia.org/wiki/Presbyter
presbiter, preot, episcop, pastor = acelasi rol in esenta, de a carmui biserica, de a calauzi sau indruma crestinii, precum Pavel insusi i-a trimis pe ucenici pentru aceasta. fiecare si-a ales cuvantul preferat, in esenta datoriile sunt aceleasi. de a calauzi crestinii, de a urma exemplul lui Iisus de 'pastror al turmei'. Caci cum a spus Iisus, ca El se duce dar in schimb ii trimite pe ei (apostoli, ucenici) neamurilor pentru a le calauzi.