View Single Post
  #27  
Vechi 20.11.2010, 09:20:03
Traditie1 Traditie1 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.719
Implicit

Nu sunt sigur, dar am impresia că în această preocupare exagerată pentru conceptul de iubire se ascunde de fapt mândria de a ne crede niște ființe deosebite, căci altfel nu se explică cum poate deveni mai important sentimentul nostru decât persoanele cărora li se adresează iubirea, Dumnezeu și semenii.


Prin termenul de iubire se înțeleg mai multe lucruri care nu sunt identice: bunătate, respect, devoțiune, atracție și altele. Însă există obiceiul de a le amesteca pe toate la un loc, ceea ce arată, cred, confuzia, gândirea stereotipică, faptul că nu avem deprinderea să analizăm ceea ce ni se prezintă, că nu avem obiceiul să ne formăm propria înțelegere ci gândim prin ideile altora.


Pentru mine este straniu că oamenii vorbesc atât de mult despre Dumnezeu și iubire dar puțini caută să-L cunoască cu adevărat prin rugăciune, să se aproprie de El prin cunoașterea și împlinirea voii Lui. Bunăvoința noastră față de Dumnezeu nu poate să constea decât în dorința de a ne face plăcuți Lui, așa cum bunăvoința față de oameni stă în a lucra pentru mântuirea lor, nu pentru confortul lor vremelnic sau cu atât mai puțin în a vorbi abstract despre iubire.
__________________
Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide.
Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide
Reply With Quote