Citat:
|
În prealabil postat de Ioana_D
Citat:
|
În prealabil postat de cristiboss56
Dar in al face sa inteleaga ca a gresit prin vorba noastra nu este nici un pacat.
Chibzuinta in toate.
|
Si cum sa reusim sa-l facem pe celalalt sa inteleaga ca a gresit cand el nici nu vrea sa asculte, din mandrie sau pur si simplu pt ca nu-l intereseaza. Eu m-am confruntat de multe ori cu aceasta problema si cu unii oameni nu am reusit sa gasesc o cale de mijloc...mai concret, am cunoscut oameni care, atunci cand am incercat intr-un fel sau altul sa le arat ca gresesc, s-au suparat pt ca am venit eu "sa le tin morala, sa-i invat eu cum sa se poarte si ce sa faca" si nu m-au ascultat... am incercat in multe feluri, dar nu am reusit sa gasesc o modalitate de a-i face constienti de greseala lor, si atunci m-am retras pentru ca riscam sa nu mai vorbeasca deloc cu mine sau sa ne departam de tot (lucru pe care l-am vazut ca dezavantaj, am sperat ca daca ramanem prieteni mai am o sansa) ... cum sa procedam in astfel de situatii? va rog sa-mi spuneti ce credeti, cum ati reusit sa iesiti din astfel de situatii daca v-ati confruntat cu ele.
Multumesc,
Ioana |
Orice om are un punct sensibil , unde orgoliul , mindria si incapatinarea lui au un punct mort. Trebuie cu rabdare si tact sa gasim acea"slabiciune ". Perseverenta si rabdare. Mai trebuie vazut ca nu cumva sa nu gresim chiar noi, crezind de fapt ca noi sintem cei indreptatiti, aruncind vinovatia pe interlocutor, prieten etc. In alte cazuri nu avem ce face decit sa asteptam ca Dumnezeu sa lumineze mintea cea intunecata. Mai exista pina la urma si clasica resemnare.