[mariamargareta]

273. Timpul şi contratimpul la Pucioşi (II)


În încercarea lor disperată de a se legitima şi de a-şi construi o istorie credibilă, liderii pucioşi confiscă o serie de personalităţi ale Bisericii Ortodoxe Române (preoţi, călugări şi credincioşi) pe care-i pune în panoplia “sfinţilor” lor şi-i denumeşte “trâmbiţe apocaliptice”. Pe rând sunt elogiaţi: preotul Iosif Trifa (prima “trâmbiţă” apocaliptică, în optica liderilor pucioşi), apoi Petrache Lupu, cioban la oi ( a doua “trâmbiţă”), apoi preotul Arsenie Boca ( a treia “trâmbiţă”), apoi preotul Ioan Iovan ( a patra “trâmbiţă”), apoi maica Veronica Gurău-Barbu ( a cincea “trâmbiţă”), apoi Verginica Tudorache-Stoica (a şasea “trâmbiţă”). Liderii pucioşi se prefac că au uitat de a şaptea “trâmbiţă” care a fost lelica Maria, pentru că dacă ar mai aminti-o şi pe ea nu le-ar mai ieşi socoteala (Scriptura vorbeşte doar de şapte trâmbiţe, iar ei au ajuns, cu Mihaela cu tot, la cifra opt). De aceea ei pretind că a opta “trâmbiţă” (Mihaela Tărcuţă) este de fapt a şaptea, şi că de fapt nu ea este trâmbiţa, ci este “Însuşi Domnul” care vorbeşte către ea şi prin ea. Aceasta este o manevră bine gândită, care ascunde prin aparenta modestie a Mihaelei pretenţia ei de a fi cea mai mare proorociţă din toate timpurile (şi cele care au fost, şi cele care nu mai sunt), căci ea este vectorul, ţeava prin care se scurge pe pământ sunetul celei de-a şaptea trâmbiţe, căci numai ei îi trâmbiţează “Domnul-trâmbiţa a şaptea” în ureche. Odată cu trâmbiţarea Mihaelei peste tot pământul şi prin internet, nici timpul nu mai este:

“O, oamenilor, e mare taină ţara aceasta, şi este scris de ea în Scripturi şi se numeşte ţara strălucirilor; se numeşte aşa pentru cuvântul Domnului, care se naşte în ea, pentru lucrarea Domnului, care a fost în ea încă din anul 1921 când prima trâmbiţă apocaliptică s-a coborât din cer şi a sunat pe pământ şi a fost dată unui om sfânt, care a fost ales şi pregătit de Dumnezeu ca să-I fie trâmbiţă trezitoare pe pământ. A luat Domnul dintre preoţii bisericii un om cu numele de Iosif (Iosif Trifa, n.r.) şi l-a pus să cuvinteze cuvânt ceresc între oameni, şi şi-a adunat ucenici şi a lucrat lucrare de cer în ei, dar oamenii din biserică l-au omorât dându-l cezarului, că n-au crezut că el era ales de Dumnezeu. Şi a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ, şi a dat trâmbiţa unui cioban ca să sune din ea pe pământ cuvintele lui Dumnezeu peste oameni (Petrache Lupu, n.r.). Şi au mai coborât încă trei îngeri la rând şi au sunat pe pământ, şi au dat trâmbiţa lor unui preot (Arsenie Boca, n.r.), şi încă altui preot (Ioan, Vladimireşti, n.r.), şi a mai dat una la o copilă din biserică (mh. Veronica, Vladimireşti, n.r.), şi au sunat şi aceştia din trâmbiţele lor ca să pregătească venirea sunetului trâmbiţei a şaptea, venirea Domnului s-o pregătească. Iar înainte de trâmbiţa a şaptea a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ şi mi-a dat mie trâmbiţa şi am sunat din ea şi am fost trâmbiţa lui Dumnezeu, trâmbiţa a şasea, despre care scrie în Scripturi aşa: "Şi a trâmbiţat al şaselea înger, şi atunci s-a auzit un glas din cele patru capete ale jertfelnicului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu; un glas din cortul ceresc, un glas din templul cerului ca să cheme pe oameni la pocăinţă, că vine Domnul ca să sune din trâmbiţa a şasea că timp nu mai este. Iar în zilele când va grăi al şaptelea înger, când va fi să trâmbiţeze al şaptelea înger, atunci săvârşită este toată taina lui Dumnezeu, şi timpul nu mai este".” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 22-6-1997)

Timpul s-a făcut sul odată cu venirea lui Antihrist, anunţată chiar la Pucioasa, unde i se face cea mai mare publicitate, fiind prezentat de pucioşi drept cel mai harnic înger, secerător al lui Dumnezeu, Căruia el Îi coseşte toată recolta, iar neghina o ia şi o aruncă în foc:

“Deschideţi Scripturile şi citiţi în ele venirea Mea, care se împlineşte curând, curând. Antichrist şi îngerii lui sunt pregătiţi să înşele toate neamurile cu venirea lui Hristos, venire făcută din minciuna lui antichrist. Timpul s-a făcut sul şi nu mai este timp pentru necredinţă, că vine coasa lui antichrist ca să strângă pentru foc pe toţi cei care n-au iubit pe Dumnezeu cu trăirea lor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 24-4-1998)

În 1999 se anunţă din nou că vremea s-a scurtat şi că, aşa scurtă cum este, nu mai este pentru că s-a sfârşit de tot. Cu toate acestea, mai sunt unii care mai au ceva vreme pentru veghere. Unii veghează pentru Cel care vine, şi alţii pentru Cel care nu vine:

“Eu însă nu mai grăiesc pentru nimeni pământeşte, căci vremea s-a scurtat şi s-a sfârşit de tot, şi nu mai este vreme să se folosească omul de lumea aceasta, căci este vremea venirii Mele, şi pentru cei ce veghează ca să vin, şi pentru cei ce veghează ca să nu vin. Dar Eu vin, că este scris să vin, şi va fi venirea Mea ca în zilele lui Noe […].” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 8-11-1999)

În anul 2000 se anunţă inevitabilul: timpul s-a scurs la vale şi nu mai este. În schimb, a venit imediat după el un alt timp, care este, numit “vremea nunţii veşnice”. E de presupus că nunta este în toi, deşi au trecut zece ani de atunci şi nimeni n-a fost invitat (încă) la masa de nuntă:

“Hai să ne fim casă unul altuia şi ogor de lucru unul altuia. Hai, că timpul s-a scurs, şi timp nu mai este. Sună din trâmbiţă îngerul venirii Mele, şi timp nu mai este, şi a venit vremea nunţii veşnice şi Tatăl îmi face nuntă şi îmi dă mireasă dulce şi îmi şterge lacrima, căci sunt Fiul Lui Cel iubit, întru Care Tatăl a binevoit.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 17-06-2000)

Nu mai este timp… ba mai este! Iar cel care mai este va fi folosit exclusiv pentru “lucrul la omul întreg” , nu ca până acum (când e de presupus că s-a lucrat la el doar pe bucăţi). Tocmai pentru că timp nu mai este, adepţii pucioşi sunt convocaţi să lucreze din zori până în celelalte zori, fără odihnă, ca să folosească la maximum timpul care mai este:

“Omul însă M-a încurcat mereu ca să nu pot să lucrez, şi ca să lucrez după statura lui. Dar iată, timp nu mai este, şi trebuie să lucrăm numai om întreg, fiilor trudiţi. […] Din zori până-n zori v-aş vrea la lucru, că timp nu mai este, şi este numai de lucru pentru voi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-7-2000)

În anul 2002 se proclamă solemn că “venirea celui de-al şaptelea înger” (care se cheamă “Însuşi Domnul”) pe pământurile sfinte ale Pucioasei trebuie interpretată prin cugetarea că “nu mai este timpul”, ci este “Domnul”. El este prezentat ca învăluit în nor, şi de aceea nu-L vede nimeni. Şi deşi nimeni nu-L vede, El are totuşi un curcubeu pe cap şi faţa strălucitoare ca soarele care-ţi ia ochii (care ochi nu-L văd totuşi, din cauza norului care acoperă Soarele), şi cu picioarele ca stâlpii de foc înfipţi în pământ:

“Când Domnul vine pe pământ, nu mai este timpul, ci este Domnul, al şaptelea înger Care sună peste pământ, căci scris este: "Când va trâmbiţa al şaptelea înger, timp nu mai este, ci este Domnul; Domnul învăluit în nor, şi pe cap cu curcubeu, şi cu faţa strălucind ca soarele, şi cu picioarele ca stâlpii de foc, strigând cu glas puternic, ca un leu, ridicând dreapta către cer şi jurând pe Cel Viu în veci că timp nu mai este, ci este Domnul cu taina Lui săvârşită pe deplin, precum bine a vestit în timp robilor Săi proorocii".” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-1-2002)