[mariamargareta]

273. Timpul şi contratimpul la Pucioşi (III)



Tot în 2002, duhul care se prezintă pe sine a fi “duhul Sfântului Gheorghe” anunţă că au trecut deja 2000 de ani de la venirea lui Hristos cu trupul pe pământ şi de aceea timp nu mai este. El se întreabă retoric ce ar trebui să i se facă acum, când nu mai este timp de făcut ceva, omului care ştie totul despre Domnul şi nu se scoală ca să fie viu:

“Tâlharul a avut timp pentru mântuire, că Tu erai în floare cu lucrarea cea mântuitoare a omului, dar acum, după două mii de ani de lucru al Tău, când timp nu mai este, că s-a sfârşit şi el, ce să-i faci omului care ştie totul de Tine, fie el tâlhar sau drept? Iar cel ce ştie totul de Tine şi nu se scoală ca să stea viu, ce să-i mai facem la acela acum când timp nu mai este? ” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 6-5-2002)

Venirea “Domnului” Pucioasei, care stă acum (este vorba tot de anul 2002) cu un picior în mare şi cu altul pe pământ, este concomitentă cu venirea mesajului ultimativ pe care El îl aduce fiilor oamenilor, cum că “timp nu mai este”:

“O, fii ai oamenilor, iată de ce am venit Eu de la Tatăl iarăşi, după două mii de ani, pe pământ cuvânt. […] Apropiaţi-vă de Domnul, că El stă cu un picior pe mare şi cu unul pe pământ, şi grăieşte şi spune că timp nu mai este, fiindcă s-a coborât împărăţia cerurilor pe pământ cu oamenii şi va împărăţi cu ei în vecii vecilor, după cum este scris să fie aşa.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 6-5-2002)

În anul 2003, duhul care se prezintă pe sine a fi “duhul Sfântului Gheorghe” revine şi îl întreabă pe “Domnul duhurilor” de la Pucioasa dacă “mai este timp” şi dacă “mai este mult”. I se răspunde prompt că “nu mai este timpul”, căci al şaptelea înger pucios (care este de fapt al optulea) trâmbiţează cu putere ca toate cele omeneşti (inclusiv timpul) să se prăbuşească. Iar dacă El, “Domnul” Pucioasei a venit şi a trâmbiţit, timpul s-a prăbuşit, peste om s-a prăvălit şi de tot l-a zdrobit. Rezultatul? Timpul nu mai este, omul nu mai este (dar asta era o scamatorie pucioşească valabilă doar atunci, în 2003, căci acum în 2010, din nou omul este şi timpul este şi va fi):

“ O, fericiţi suntem noi, sfinţii Tăi, […] Mai e mult, Doamne al sfinţilor? Mai e mult? – O, nu mai este! Eu, Domnul, grăiesc cu voi în cele ce nu se văd dar se aud de către cei pregătiţi pentru această coborâre a glasului cuvântului Meu la sfârşit de timp. Nu mai este timpul, căci Eu, Domnul, Cel de al şaptelea înger, trâmbiţez, şi toate cele omeneşti tac înaintea Mea şi se prăbuşesc şi se vor prăbuşi, după cum este scris să fie. Trâmbiţez Eu, Domnul, din norii slavei Mele de deasupra grădiniţei cuvântului Meu din mijlocul pământului român. Eu, Domnul, şi cu voi, sfinţii Mei, grăim peste pământ cuvânt, căci Eu vin cu voi în zeci de mii şi vă dau vouă bucuria venirii Mele cu sfinţii, iar cei fără de lege vor rămâne în faptele lor, precum cei ce se sfinţesc, iară şi iară se sfinţesc. Amin. Dacă Eu, Domnul, am venit, timpul s-a prăbuşit peste om şi l-a zdrobit de tot, căci timpul nu mai este, precum nici omul nu mai este.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 6-5-2003)

Ca de obicei însă, liderii pucioşi nu pierd ocazia să se contrazică pe sine şi pe acest delicat subiect. În anul 2004 liderii pucioşi proclamau o paradigmă cu totul nouă, paradoxal diferită, în contratimp absolut cu celelalte afirmaţii făcute tot de ei cu privire la dispariţia timpului!! Ei proclamă acum că vremea (timpul) nu trece niciodată, ci rămâne în veac! De aceea, niciodată nu se va putea spune “vremea nu mai este”, pentru că ea mereu vine din veşnicie, vine şi nu trece ea pe lângă om, ca să nu mai fie, ci omul este cel care trece prin şi pe lângă vreme, ca să nu mai fie omul apoi:

“Vremea nu trece, vremea vine şi este, dar omul trece şi nu mai vine şi nu mai este. Vremea vine mereu, dar omul nu mai vine, nu mai vrea omul să ştie de venirea sa. El aşteaptă venirea Mea, dar Eu îi spun că nu o aşteaptă, şi că niciodată nu a aşteptat-o. O, nu vremea trece, ci omul trece şi nu mai vine, şi trece pe lângă Mine şi nu se mai opreşte ca să Mă vrea şi ca să stea cu Mine dacă Eu l-am oprit ca să Mă vadă şi ca să se înveţe cu Mine, căci cine se învaţă cu Mine nu Mă mai vrea, şi se vrea pe el apoi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-2-2004)

În anul 2005 se revine însă cu nonşalanţă la teoria anterioară: timp nu mai este, ci este numai Dumnezeu:

“Iar voi, copii care Mă purtaţi cuvânt din cer pe pământ, ascultaţi numai de Mine, căci timp nu mai este, ci este numai Dumnezeu. Ascultaţi bine şi mereu de Mine, şi lucraţi aşa cum vă dau să lucraţi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-2-2005)

În anul 2006 liderii pucioşi constată că ar mai fi totuşi ceva timp, dar el trebuie chivernisit cu scrupulozitate, căci nu mai e timp de pierdut (ca până acum). Deşi nu mai au mult timp la dispoziţie, adepţii pucioşi sunt energic îndemnaţi de liderii lor să “o ia de la început cu toate” ca să-şi lucreze temeinic propria împlinire:

“O, nu mai este timp pentru pierdut. O, fiilor, nu mai vorbiţi oricum, nu mai tăceţi oricum, nu mai lucraţi oricum, nu mai staţi în nelucrare, căci duhul mărturisirii între fraţi înaintea cerului, acest duh aşteaptă după voi, iar dacă nu aveţi măreţie de duh, duhul descoperirilor, nu staţi între oameni, că nu ştiţi să ieşiţi din curse singuri. Faceţi-vă micuţi şi staţi întru Dumnezeu, ca să nu sugă oamenii viaţa Mea din voi şi viaţa voastră cu Mine. Luaţi-o de la început cu toate, voi, cei neîmpliniţi, ca să fiţi apoi creştini întru toate, înăuntru şi în afara voastră faţă de Dumnezeu şi unii faţă de alţii, căci altfel nimeni nu-L poate vedea pe Domnul în voi şi Scriptura fiilor lui Dumnezeu peste voi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 2-7-2006)

În anul 2009 adepţii pucioşi sunt ameninţaţi cu scurtarea timpului despre care s-a tot spus, începând cu anul 1974 că “nu mai este” , dar a tot fost, şi despre care şi acum se repetă acelaşi lucru: timp nu mai este! şi ce dacă mai este pe ici, pe colea, căci zilele lui ceţoase vor fi scurtate (nu vor mai avea 24 de ore, ci mai puţin) ca să se poată vedea în fine faţa Satanei, adică să i se pună în valoare faţa mai bine, căci acum stă prea marginalizată, prea la întuneric. Se repetă acest lucru cu “timpul care nu mai este, deşi este”, atât pentru cei ce înţeleg, cât şi pentru cei ce nu înţeleg:

“Eu însă voi scurta aceste zile ceţoase, din pricina cărora nu se vede faţa satanei, şi Îmi voi ocroti calea Mea spre om şi calea omului spre Mine, numai să fie omul curat la inimă şi la faptă, pentru el şi nu pentru Mine să fie omul aşa, căci dacă el foloseşte viclenia odată cu mersul lui pe cale cu Mine, cade în întuneric cu mintea şi cu vederea lui şi i se suceşte duhul şi voirea şi îşi strâmbă credinţa, iar Eu nu mai binevoiesc pentru el apoi, şi îl las aşa cum trage el, căci timp nu mai este, şi Eu am spus aceasta pentru cei ce înţeleg şi pentru cei ce nu înţeleg, fiindcă timpul este scump, iar dacă nu este răscumpărat îşi pierde omul lucrarea şi agonisita lui cea în timp.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-4-2009)

Aşadar la pucioşi timpul nu mai este, dar este scump atunci când este, pentru că aşa este. Cum este? Este greu de agonisit şi de răscumpărat, în special atunci când nu mai este.