Citat:
În prealabil postat de macsim
Multumesc pentru raspuns, doctore ... desi, trebuie sa recunosc ca este o explicatie mistica a unui cuvant ce descrie trairi mistice ... ma rog, sincer va spun ca nu am inteles nimic. Probail de aceea este rezervat numai unor anumiti credinciosi, pentru ca asa cum a-ti descris aceste trairi, par intra-adevar greu de ajuns la ele ...
Trairile mele, pe care nu indraznesc la numesc mistice si le voi spune doar spirituale sunt mult mai simple ca si definire, dar nu ca traire. Adica, ma intalnesc in fiecare dimineata cu Domnul meu, practic este prima persoana cu care vreau sa stau de vorba in fiecare zi ... Apoi, incerc sa nu i-au decizii pana cand nu ma rog mai intai, si pun in mana Sa orice situatie. Ii cer ajutorul in orice situatie si calauzire. Muncesc ca si cum as munci pentru El si relationez cu cei din jur avand grija aplic ceea ce m-a invatat prin Cuvantul sau. Imi doresc sa devin dependenta de Isus.
Dar, mai aveam o intrebare intr-o postare mai sus ...
Am sa o repet aici, si va rog sa-mi raspundeti :
"Stiu faptele tale: iata, ti-am pus inainte o usa deschisa pe care nimeni n-o poate inchide, caci ai putina putere, si ai pazit Cuvantul Meu si n-ai tagaduit Numele Meu. (Apoc.3:8)
Care este "Cuvantul Meu" din punctul dumneavostra de vedere?
Multumesc!
|
Cuvantul Sau este iubirea, si doar iubirea adevarata, ca jertfa, ca lasat de la tine, ca iertare. Astfel de iubire.
A te sacrifica pentru celalt in fiecare ceas, prin asta intelegand sa te doara pentru orice om care sufera, insa sa ai blandetea sa nu il judeci, sa nu il condamni, oricat de nasol ar fi.
Daca nu poti ierta pe toti oamenii care te-au nedreptatit, nu l-ai cunoscut inca pe Dumnezeu. Caci nu e doar cuvantul sau, ci firea insasi firea Sa e iubire.
Si asta cuprinde in ea toata invatatura ortodoxa (ortodox vine din greaca = drepta credinta).
Asta ar trebui sa fie ortodoxia, acuma ca in viata de zi cu zi lumea face altceva, e alta poveste. Dar ia cartile mai noi (vezi Siluan Athonitul, sau mai vechi: Patericul) si acolo sunt exemple vii. Acolo nu se vorbeste despre rete de post, batic si fusta, ci despre modurile in care sa te intalnesti cu Dumnezeu, real, nu mistic.
Dumnezeu, nu e un zeu infatuat, care vrea sa-l pupam in fund, ci un domn, care in fiecare zi ne iarta toate prostiile, si prin chemari delicate, ne cheama sa ne bucuram de ceea ce are de oferit.
Ne roaga sa renuntam la fandoseli, ne roaga sa nu ne mai legam inima de lucrurile trecatoare, ne implora sa nu mai fim dezbinati, sa nu ne mai uram, sa nu ne mai certam... si mai ales sa avem inima sincera...
Sa nu ne mai mintim pe noi insine, sa nu ne mai facem tot felul de filosofii, si sa incetam sa dam interpretari.
Trebuie doar sa iubim, si atata porunca a lasat, sa invatam sa iubim precum El: sincer, total dezintresat si din toata inima, fara pic de regret si fara amaraciune.
Iar cand iubesti te rogi mereu, neincetat, fiindca nu poti fi departe cu inima de cel iubit, te rogi din reflex pentru prieteni, familie, dusmani, pentru toata lumea pentru ca iti sunt dragi si vrei sa le fie bine...
Numai bine,
Anairda
P.S: astfel de iubire e molipsitoare, de aia s-au converitit atatia pagani la crestinism in primele secole, nu pt filosofia expusa, ci pt ca simteau iubirea, curajul si credinta pe care le aveau Apostolii... dar mai ales iubirea.