Citat:
Īn prealabil postat de antoniap
Experiente traite? Am, destule. Un calugar m-a invatat sa ma acuz eu insami si sa ma ocarasc. Atunci am puterea sa ma infatisez cu fata senina inaintea celui care se asteapta sa turbez pentru o vorba nesocotita. Daca acest lucru il scoate din sarite...eu nu mai raspund! Tot acel calugar spunea ca noi suferim din cauza calomniilor si din mandrie. Suntem orgoliosi si nu suntem dispusi sa observam ca fratele nostru e ispitit de cel rau cand ne acuza pe nedrept.
Daca am intrerupe firul raului printr-un gand bun sau printr-o rugaciune sau printr-o autocalomniere, atunci totul s-ar rezolva mai repede. In multe situatii, un zambet poate fi mai eficient decat zece minute de cearta! adica Iisus a suferit pentru noi batjocura si crucificare, iar noi nu suntem in stare sa suferim o calomnie a fratelui nostru care si el este ispitit!
Sfintii Inchisorilor au suferit nenumarate calomnii si astfel au deprins rabdarea si smerenia care sunt atat de importante pentru mantuire. Prin tot felul de ispite pe care ni le ingaduie Dumnezeu putem invata ceva util. Parintele Arsenie Boca are niste cuvinte minunate in acest sens. Spunea ca, de pilda, daca unei femei ii zice barbatul ca e curva, trebuie sa valorifice duhovniceste acel moment. Adica sa se gandeasca la pacate nespovedite ori la pacate pentru care nu a facut canon si sa spuna in gand : ,,Asa-mi trebuie!''
Cum procedez in mod concret? Aplic, pe rand, si Noul Testament si Vechiul Testament! Depinde in ce stare duhovniceasca ma gaseste calomniatorul!
|
Ce-ar mai fi de spus, decat aprecieri sincere pentru mesaj! Deosebit si detaliat!
Uneori problema mantuirii este paradoxala. In timp ce te zbati sa faci o pravila, sa tii posturi, sa fii smerit si milostiv, sa-ti amintesti cat poti de des de faptul ca esti un biet pacatos si nimic mai mult, te astepti ca in mod normal sa fii ferit de multe dintre rautatile lumii, fiindca ti se pare ca ele nu mai au "aderenta" in ceea ce te priveste. Si totusi, cand te astepti mai putin, se gaseste cineva care sa-ti intoarca sufletul pe dos, iar tu nu mai intelegi nimic fiindca esti naucit de evenimente... Dar atat timp cat nu treci peste ele cu un zambet (fie el si trist) inseamna ca inca nu indeplinesti toate conditiile mantuirii, iar mandria si orgoliul stau prea comod in locul in care n-ar trebui sa mai incapa altcineva decat Dumnezeu.
@ladyanda, as comenta doar autorul primului citat: Emil Cioran. Cine nu stie care era baza fundamentala a filozofiei lui fata de viata si de Dumnezeu, il poate crede o victima. Din pacate, in tineretile lui a fost cu adevarat un masochist in materie de viata iar "calomniile" n-ar fi trebuit sa surprinda un astfel de caracter. Stiu ca i-au scapat printre degete titluri si premii, dar tarziu a inteles ca nu avea dreptul sa se joace de-a dumnezeu si ca atare primea rodul a ceea ce semana! Nu nedreptatile si calomniile erau problema lui adevarata, ci modul de abordare al vietii fata de Dumnezeu!
Cum sa eviti o calomnie? Teoretic nu trebuie s-o eviti ci s-o primesti cu ingaduinta, fiindca Dumnezeu inca te iubeste. Cand nimeni nu mai indrazneste sa-ti arunce o vorba urata sau o privire piezisa, ori ai trecut deja in randul sfintilor (ceea ce este la fel de probabil ca o Biblie intr-o moskeie) ori esti atat de increzut incat ai primit in sfarsit respectul oamenilor dar si abandonarea lui Dumnezeu. Atat timp cat o nedreptate ne intareste duhovniceste, trebuie sa ne obisnuim cu ideea si s-o primim ca pe o Penicilina in fund: doare, dar ne face bine!...