274. A treia și a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (XXXIX)
274. A treia și a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (XXXIX)
În anul 2000 timpul omului ajunsese la capăt, iar fiii cei scumpi de la iesle (liderii pucioși) erau manechinele prin care Duhul Pucios se slăvea în ei în fața lumii întregi cu venirea Lui de la capătul timpului omului. Între timp capătul timpului s-a mai lungit, ca un elastic, deocamdată cu vreo 10 ani, și pucioșii au ajuns la alt capăt al timpului. (Dacă se mai lungește cu alți câțiva ani, timpul omului va avea alt capăt, și tot așa se va lungi și se va căpătui timpul omului, ca în povestea cu balaurul cu mai multe capete). Lumea nu vede acum ce este cerul pe pământ, pentru că oamenii dorm, dar venirea Lui de la capătul timpului omului îl scoală pe om pentru ca să vadă cerul și pământul cel nou :
“Eu, fiilor de la ieslea Mea, grăiesc peste voi pentru om și voiesc să știe toată lumea că Eu Mă slăvesc în voi cu venirea Mea cea de la capătul timpului omului. Faceți-vă slavă a Mea peste pământ, că vreau, fiilor scumpi, să vadă lumea ce este cerul pe pământ. Eu așa v-am spus: "Chemați la nuntă, chemați lăutarii să cânte, că Eu îi dau omului nădejdea în venirea Mea și îl scol pe om pentru cerul cel nou și pământul cel nou".” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 26-08-2000)
Omul nu înțelege venirea Duhului Pucios, dar este chemat să o înțeleagă și să o învețe: venirea Lui este o taină dulce și este… “Cuvântul” de la Pucioasa. El vine în miez de noapte ca să-l scoale pe om pentru ziua venirii Lui, iar venirea Lui este astăzi (26-08-2000), nu mâine (27-08-2000). Ea nu se vede cu ochii, căci nu este venire în trup, dar se aude cu urechile, căci e venire în duh; dar omul își învârtoșează astăzi (26-08-2000) auzul și nu aude:
“Caută, omule, să înțelegi venirea Mea și să crezi că am venit după tine ca să te învăț cu venirea Mea, cu nădejdea în venirea Mea, că iată, pe pământ nu mai are omul nădejdea că Eu vin, dar Eu vin, că scrie în Scripturi să vin. Amin. E dulce venirea Mea. E taină dulce întoarcerea Mea, și Mă fac dulce în cuvânt, căci cuvântul acesta este venirea Mea după om […] Și iată, Eu în miez de noapte vin ca să te scol pentru ziua venirii Mele. E dulce venirea Mea dacă Mă primești acum cu ea. E astăzi venirea Mea, nu mâine. Astăzi dacă auzi, nu te învârtoșa, ci auzi-Mă.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 26-08-2000)
Duhul vorbitor de la Pucioasa îl numește pe om “durerea Lui”, dar îl cheamă pe om să se transforme din durere în bucurie și să se facă “bucuria venirii Lui”, căci El de aceea a venit la Pucioasa, ca să-i dea omului “bucuria venirii Lui”, adică să-i dea omului pe om:
“Omule, durerea Mea, lasă-te spre bucuria venirii Mele la tine și te fă bucurie a Mea, căci sunt îndurerat pentru tine. Am venit să-ți dau bucuria venirii Mele.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 26-08-2000)
Last edited by mariamargareta; 25.11.2010 at 01:31:01.
|