View Single Post
  #10  
Vechi 26.11.2010, 11:45:47
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit 277. A avut sau nu preotul Nicu Gabriel legături subterane cu secta “Noul Ierusalim"?

277. A avut sau nu preotul Nicu Gabriel legături subterane cu secta pucioșească “Noul Ierusalim”?

Există și astăzi admiratori ai preotului Nicu Gabriel, care contestă legăturile, afinitățile și chiar apartenența temporară a lui Nicu Gabriel la secta “Noul Ierusalim”. Ei pretind că doar în copilărie ar fi fost ușor “atins” de învățăturile sectei, prin influența unei mătuși care îl înfiase și care era o adeptă ferventă a pucioșismului, dar această perioadă nu avea cum să fi lăsat prea multe urme în gândirea și în comportamentul lui de mai târziu.

Realitatea este cu totul alta. Nicu Gabriel a avut legături strânse cu liderii pucioși la maturitate, după ce fusese hirotonit preot al B.O.R., iar liderii pucioși începuseră să-și pună mari speranțe în el. La rândul lui, preotul Nicu Gabriel le-a promis în repetate rânduri liderilor pucioși că va ieși din ascultarea B.O.R. și se va pune exclusiv la dispoziția lor, ca preot pucioșesc, dedicat “lucrării de Nou Ierusalim”. Dar ambițiile lui ascunse erau altele, așa că ele au ajuns repede să se ciocnească cu cele declarate pe față ale liderilor. Demascat ca neloial liderilor pucioși și “lucrării de Nou Ierusalim”, Nicu Gabriel a fost nevoit să se retragă “cu coada între picioare” și i-a părăsit definitiv pe pucioși, păstrând însă multe din învățăturile primite de la ei, pe care le considera fie bune, fie “folositoare” ( în sensul că ele erau concepute în mod special ca să crească încrederea și simpatia enoriașilor, iar acest lucru s-a văzut mai târziu). Prin predicile sale puritane și conduita sa studiată, tipic pucioșească, de “sfânt pe pământ”, a reușit repede să atragă mii de simpatizanți care veneau acum la el ca la Mecca.

Liderii pucioși, răzbunători ca de obicei, n-au stat cu mâinile în sân. După evadarea preotului Nicu Gabriel din “raiul” pucioșilor, ei au conceput repede un “Cuvânt al lui Dumnezeu” prin care să-l denigreze, arătându-l nedemn de chemarea la “preoție sfântă” pe care i-o făcuseră ei.

Reproducem un citat revelator din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 29 iunie/12 iulie 1995, cu mențiunea că observațiile din paranteze ne aparțin:

“Este în poporul Meu o inimă ( Observația 1. Liderii pucioși dezvăluie apartenența neechivocă, cu inima și cu simțirea, a lui Nicu Gabriel la “poporul” pucios ) care nu poate pricepe lucrarea aceasta.( Observația 2. Liderii pucioși îl fac însă pe Nicu Gabriel incapabil de a-și ridica și cu gândurile și cu mintea la înălțimile învățăturii pucioșești și la sublimul “lucrării de Nou Ierusalim”) Mi-am amintit ( Observația 3. Ca să-ți amintești ceva trebuie mai întâi să-l uiți pe acest ceva, măcar pentru o vreme. “Dumnezeul” Pucios recunoaște că are uneori probleme cu memoria, dar pretinde că Își revine repede) de inima unui fiu care e numai cu trupul fiu al lucrării Mele. ( Observația 4. Din nou liderii pucioși dezvăluie apartenența neechivocă a lui Nicu Gabriel la “poporul” pucios, dar o minimalizează intenționat, spunând că a fost “numai cu trupul” ) Mi-a promis mereu că va fi al Meu, și M-a înșelat mereu ( Observația 5. Nu poți înșela pe cineva decât prin ascundere. Or, recunoașterea deschisă a faptului că Nicu Gabriel, în spatele unor promisiuni repetate și mincinoase, a avut mari ascunderi și apoi mari înșelăciuni îl demască pe duhul care se pretinde a fi “Dumnezeul” Pucioasei ca fiind Altul decât Atotștiitorul și Atotputernicul Dumnezeu care a făcut cerul și pământul) și acum Mă caută în felul lui ca să fiu cu el cum vrea el și pe unde vrea el, ( Observația 6. Adică, preotul Nicu Gabriel a părăsit locurile “sfinte” de la Pucioasa, unde fusese chemat de către liderii pucioși la slujirea unei preoții de excepție, “nouă și curată”, și s-a întors cu totul la preoția lui “cea veche” din B.O.R., unde nu mai respectă în totalitate învățăturile pucioșești, ci numai selectiv, păstrând doar preceptele care-i convin și care-l avantajează ) că n-a putut să iasă din el ca să pot Eu fi și cu el, ( Observația 7. Adică, preotul Nicu Gabriel n-a fost capabil să se ridice la înălțimea atribuțiilor pe care i le pregătiseră liderii pucioși, dar mai ales să se lepede de sine și să le fie fidel numai lor și unui alt Dumnezeu, “Dumnezeul” Pucios ) și acum râde de cuvântul Meu și se atinge de el ( Observația 8. Adică, preotul Nicu Gabriel și-a dat arama pe față după ce a plecat de la pucioși, arătând tuturor că de fapt nu credea o iotă din basmele adunate în volumul “Cuvântul lui Dumnezeu” ) și vai lui, că nu știe ce-și face! ( Observația 9. Un blestem tipic pucioșesc. Liderii pucioși au acest obicei de a-i blestema pe cei care îi părăsesc, pentru a putea specula ulterior orice necaz care se abate peste aceștia. Este și cazul lui Nicu Gabriel, care a murit zece ani mai târziu, și despre care pucioșii spun acum, după moartea lui prematură, că “l-a ajuns blestemul lui Dumnezeu” – ca și când adevăratul Dumnezeu s-ar ocupa vreodată cu așa ceva, să-i blesteme pe oameni și după zece ani să moară ) Nici unul din poporul Meu n-a priceput că acesta își schimbă capul după cum îi folosește. ( Observația 10. Liderii pucioși aruncă acum vina neputinței de a-l demasca din vreme pe Nicu Gabriel, ca pe un impostor al “lucrării de Nou Ierusalim”, pe limitele firești ale ființei omenești. Ce-i drept, niciunul dintre pucioși nu a simțit că este ceva în neregulă cu Nicu Gabriel, sau că el gândește diferit față de ceea ce spune. Dar de ce nu a simțit “Dumnezeul” Pucios nimic suspect la Nicu Gabriel? Doar dacă Acesta nu este Atotștiitorul, ci altcineva, ceea ce este mai mult decât evident ) Voi trage de lângă el pe îngerii Mei și îl voi lăsa cu îngerii lui, că are și el îngerii lui, dar el nu știe ce are cu el.( Observația 11. O prelungire a blestemului pucioșesc. Nu se spune care sunt îngerii răi și care sunt îngerii buni, dar se subînțelege forma elevată, academică, prin care cineva incomod poate fi dat dracului ) Cine se ia după el ajunge ca și el. ( Observația 12. O subtilă amenințare pentru gabrieliți, admiratorii antumi și postumi ai preotului Nicu Gabriel, care acum îl consideră“sfânt”. Adică, aceia care sunt mai slabi cu inima și mai săraci cu duhul ar putea să o pățească peste vreo zece ani, la fel ca idolul lor. Aviz amatorilor! ) Nu voi mai lua din mâna lui ca să mănânc ( Observația 13. Aluzie la lucrarea preoțească a lui Nicu Gabriel. Pucioșii sugerează că de acum încolo, după părăsirea sectei, el nu mai poate lucra vreo Taină a Euharistiei valabilă ), căci masa lui cu Mine e amară (preotul Nicu Gabriel, n.r.) ( Observația 13. E vorba aici de “trădarea” lui Nicu Gabriel, care a lăsat multă amărăciune în inima liderilor pucioși, căci ei nu se așteptau la așa ceva de la el. Adnotarea din paranteză este tipărită cu litere ceva mai mici și este făcută cu ocazia editării volumului al doilea al cărții “Cuvântul lui Dumnezeu”, fiind considerată o "notă a redacției". Prin ea liderii pucioși vor să-l demaște fără nici un dubiu pe cel despre care se vorbește doar aluziv în acest text)


Concluzie: Gabrieliții, admiratori nostalgici ai preotului Nicu Gabriel, vor fi probabil foarte dezamăgiți să afle că cel pe care ei îl consideră “sfânt” a fost de fapt un jalnic oportunist, dispus să cocheteze cu sectele radicale, fundamentaliste și ultraortodoxe pentru oarecari avantaje potențiale pe care nu i le putea oferi B.O.R, lipsit de coloană vertebrală și avid de puterea de a păstori masele de ignoranți în “tainele creștinismului pucioșesc”. Cochetând cu ideea de a se înfrupta din puterea discreționară a liderilor pucioși, a sfârșit prin a fi demascat, repudiat și blestemat de ei, sfârșindu-și zilele într-o iluzorie faimă de ortodoxie rurală, cu pretenții taumaturgice. Departe de a fi “ultima trâmbiță apocaliptică”, așa cum îl consideră unii admiratori exaltați, Nicu Gabriel se dovedește a fi fost un plagiator dibaci, selectiv, al ideilor “novatoare” ale liderilor pucioși ai sectei “Noul Ierusalim”, cei care l-au promovat și au pompat în el multe speranțe, dar care-l consideră astăzi un arivist ordinar, un farseur lipsit de imaginație și un deșeu al “ortodoxiei” pucioșești.

Last edited by mariamargareta; 26.11.2010 at 11:59:18.