[mariamargareta]

277. A avut sau nu preotul Nicu Gabriel legături subterane cu secta pucioşească “Noul Ierusalim”?

Există şi astăzi admiratori ai preotului Nicu Gabriel, care contestă legăturile, afinităţile şi chiar apartenenţa temporară a lui Nicu Gabriel la secta “Noul Ierusalim”. Ei pretind că doar în copilărie ar fi fost uşor “atins” de învăţăturile sectei, prin influenţa unei mătuşi care îl înfiase şi care era o adeptă ferventă a pucioşismului, dar această perioadă nu avea cum să fi lăsat prea multe urme în gândirea şi în comportamentul lui de mai târziu.

Realitatea este cu totul alta. Nicu Gabriel a avut legături strânse cu liderii pucioşi la maturitate, după ce fusese hirotonit preot al B.O.R., iar liderii pucioşi începuseră să-şi pună mari speranţe în el. La rândul lui, preotul Nicu Gabriel le-a promis în repetate rânduri liderilor pucioşi că va ieşi din ascultarea B.O.R. şi se va pune exclusiv la dispoziţia lor, ca preot pucioşesc, dedicat “lucrării de Nou Ierusalim”. Dar ambiţiile lui ascunse erau altele, aşa că ele au ajuns repede să se ciocnească cu cele declarate pe faţă ale liderilor. Demascat ca neloial liderilor pucioşi şi “lucrării de Nou Ierusalim”, Nicu Gabriel a fost nevoit să se retragă “cu coada între picioare” şi i-a părăsit definitiv pe pucioşi, păstrând însă multe din învăţăturile primite de la ei, pe care le considera fie bune, fie “folositoare” ( în sensul că ele erau concepute în mod special ca să crească încrederea şi simpatia enoriaşilor, iar acest lucru s-a văzut mai târziu). Prin predicile sale puritane şi conduita sa studiată, tipic pucioşească, de “sfânt pe pământ”, a reuşit repede să atragă mii de simpatizanţi care veneau acum la el ca la Mecca.

Liderii pucioşi, răzbunători ca de obicei, n-au stat cu mâinile în sân. După evadarea preotului Nicu Gabriel din “raiul” pucioşilor, ei au conceput repede un “Cuvânt al lui Dumnezeu” prin care să-l denigreze, arătându-l nedemn de chemarea la “preoţie sfântă” pe care i-o făcuseră ei.

Reproducem un citat revelator din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 29 iunie/12 iulie 1995, cu menţiunea că observaţiile din paranteze ne aparţin:

“Este în poporul Meu o inimă ( Observaţia 1. Liderii pucioşi dezvăluie apartenenţa neechivocă, cu inima şi cu simţirea, a lui Nicu Gabriel la “poporul” pucios ) care nu poate pricepe lucrarea aceasta.( Observaţia 2. Liderii pucioşi îl fac însă pe Nicu Gabriel incapabil de a-şi ridica şi cu gândurile şi cu mintea la înălţimile învăţăturii pucioşeşti şi la sublimul “lucrării de Nou Ierusalim”) Mi-am amintit ( Observaţia 3. Ca să-ţi aminteşti ceva trebuie mai întâi să-l uiţi pe acest ceva, măcar pentru o vreme. “Dumnezeul” Pucios recunoaşte că are uneori probleme cu memoria, dar pretinde că Îşi revine repede) de inima unui fiu care e numai cu trupul fiu al lucrării Mele. ( Observaţia 4. Din nou liderii pucioşi dezvăluie apartenenţa neechivocă a lui Nicu Gabriel la “poporul” pucios, dar o minimalizează intenţionat, spunând că a fost “numai cu trupul” ) Mi-a promis mereu că va fi al Meu, şi M-a înşelat mereu ( Observaţia 5. Nu poţi înşela pe cineva decât prin ascundere. Or, recunoaşterea deschisă a faptului că Nicu Gabriel, în spatele unor promisiuni repetate şi mincinoase, a avut mari ascunderi şi apoi mari înşelăciuni îl demască pe duhul care se pretinde a fi “Dumnezeul” Pucioasei ca fiind Altul decât Atotştiitorul şi Atotputernicul Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul) şi acum Mă caută în felul lui ca să fiu cu el cum vrea el şi pe unde vrea el, ( Observaţia 6. Adică, preotul Nicu Gabriel a părăsit locurile “sfinte” de la Pucioasa, unde fusese chemat de către liderii pucioşi la slujirea unei preoţii de excepţie, “nouă şi curată”, şi s-a întors cu totul la preoţia lui “cea veche” din B.O.R., unde nu mai respectă în totalitate învăţăturile pucioşeşti, ci numai selectiv, păstrând doar preceptele care-i convin şi care-l avantajează ) că n-a putut să iasă din el ca să pot Eu fi şi cu el, ( Observaţia 7. Adică, preotul Nicu Gabriel n-a fost capabil să se ridice la înălţimea atribuţiilor pe care i le pregătiseră liderii pucioşi, dar mai ales să se lepede de sine şi să le fie fidel numai lor şi unui alt Dumnezeu, “Dumnezeul” Pucios ) şi acum râde de cuvântul Meu şi se atinge de el ( Observaţia 8. Adică, preotul Nicu Gabriel şi-a dat arama pe faţă după ce a plecat de la pucioşi, arătând tuturor că de fapt nu credea o iotă din basmele adunate în volumul “Cuvântul lui Dumnezeu” ) şi vai lui, că nu ştie ce-şi face! ( Observaţia 9. Un blestem tipic pucioşesc. Liderii pucioşi au acest obicei de a-i blestema pe cei care îi părăsesc, pentru a putea specula ulterior orice necaz care se abate peste aceştia. Este şi cazul lui Nicu Gabriel, care a murit zece ani mai târziu, şi despre care pucioşii spun acum, după moartea lui prematură, că “l-a ajuns blestemul lui Dumnezeu” – ca şi când adevăratul Dumnezeu s-ar ocupa vreodată cu aşa ceva, să-i blesteme pe oameni şi după zece ani să moară ) Nici unul din poporul Meu n-a priceput că acesta îşi schimbă capul după cum îi foloseşte. ( Observaţia 10. Liderii pucioşi aruncă acum vina neputinţei de a-l demasca din vreme pe Nicu Gabriel, ca pe un impostor al “lucrării de Nou Ierusalim”, pe limitele fireşti ale fiinţei omeneşti. Ce-i drept, niciunul dintre pucioşi nu a simţit că este ceva în neregulă cu Nicu Gabriel, sau că el gândeşte diferit faţă de ceea ce spune. Dar de ce nu a simţit “Dumnezeul” Pucios nimic suspect la Nicu Gabriel? Doar dacă Acesta nu este Atotştiitorul, ci altcineva, ceea ce este mai mult decât evident ) Voi trage de lângă el pe îngerii Mei şi îl voi lăsa cu îngerii lui, că are şi el îngerii lui, dar el nu ştie ce are cu el.( Observaţia 11. O prelungire a blestemului pucioşesc. Nu se spune care sunt îngerii răi şi care sunt îngerii buni, dar se subînţelege forma elevată, academică, prin care cineva incomod poate fi dat dracului ) Cine se ia după el ajunge ca şi el. ( Observaţia 12. O subtilă ameninţare pentru gabrieliţi, admiratorii antumi şi postumi ai preotului Nicu Gabriel, care acum îl consideră“sfânt”. Adică, aceia care sunt mai slabi cu inima şi mai săraci cu duhul ar putea să o păţească peste vreo zece ani, la fel ca idolul lor. Aviz amatorilor! ) Nu voi mai lua din mâna lui ca să mănânc ( Observaţia 13. Aluzie la lucrarea preoţească a lui Nicu Gabriel. Pucioşii sugerează că de acum încolo, după părăsirea sectei, el nu mai poate lucra vreo Taină a Euharistiei valabilă ), căci masa lui cu Mine e amară (preotul Nicu Gabriel, n.r.)” ( Observaţia 13. E vorba aici de “trădarea” lui Nicu Gabriel, care a lăsat multă amărăciune în inima liderilor pucioşi, căci ei nu se aşteptau la aşa ceva de la el. Adnotarea din paranteză este tipărită cu litere ceva mai mici şi este făcută cu ocazia editării volumului al doilea al cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu”, fiind considerată o "notă a redacţiei". Prin ea liderii pucioşi vor să-l demaşte fără nici un dubiu pe cel despre care se vorbeşte doar aluziv în acest text)


Concluzie: Gabrieliţii, admiratori nostalgici ai preotului Nicu Gabriel, vor fi probabil foarte dezamăgiţi să afle că cel pe care ei îl consideră “sfânt” a fost de fapt un jalnic oportunist, dispus să cocheteze cu sectele radicale, fundamentaliste şi ultraortodoxe pentru oarecari avantaje potenţiale pe care nu i le putea oferi B.O.R, lipsit de coloană vertebrală şi avid de puterea de a păstori masele de ignoranţi în “tainele creştinismului pucioşesc”. Cochetând cu ideea de a se înfrupta din puterea discreţionară a liderilor pucioşi, a sfârşit prin a fi demascat, repudiat şi blestemat de ei, sfârşindu-şi zilele într-o iluzorie faimă de ortodoxie rurală, cu pretenţii taumaturgice. Departe de a fi “ultima trâmbiţă apocaliptică”, aşa cum îl consideră unii admiratori exaltaţi, Nicu Gabriel se dovedeşte a fi fost un plagiator dibaci, selectiv, al ideilor “novatoare” ale liderilor pucioşi ai sectei “Noul Ierusalim”, cei care l-au promovat şi au pompat în el multe speranţe, dar care-l consideră astăzi un arivist ordinar, un farseur lipsit de imaginaţie şi un deşeu al “ortodoxiei” pucioşeşti.