[doctor_faustus]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Ne tot învârtim asupra acestor vorbe ale lui Christos şi le interpretăm după înţelegerea noastră limitată la timpul prezent. Aceste texte sunt poate cele mai controversate citate din Noul Testament. Pe tema aceasta s-a scindat la început Reforma în două tabere. Cei care susţin prezenţa reală sau corporală a lui Christos în semnele Cinei Domnului pun accentul pe existenţa verbului [εϊμί] (a fi) între subiect şi obiect: “Trupul meu este hrană… sângele meu este băutură”. “Acesta este trupul”. Aceşti comentatori nu se gândesc la regula hermeneutică a interpretării textelor în unitatea corelaţiilor şi a analogiilor textuale.

Din declaraţiile Mântuitorului vă pot da şi alte exemple de texte "foarte explicite":
“Eu sunt Pâinea vieţii.” Ioan 6,48.
“Eu sunt uşa oilor.” Ioan 10,7.
“Eu sunt uşa.” Ioan 10,9.
“Eu sunt calea.” Ioan 14,6.
“Eu sunt adevărata viţă.” Ioan 15,1.
“Stânca era Hristos.” 1 Cor. 10,4 (“Eimi” la trecut).
La ce concluzii am ajunge dacă în aceste propoziţii simple şi "explicite", în care între subiect şi obiect se află ca predicat verbul “eimi” (a fi), iar noi am pune semnul egalităţii între subiect şi obiect? Dacă în aceeaşi construcţie de frază Hristos este uşa, calea, viaţa şi stânca figurată, de ce ar fi străină de adevăr că pâinea este trupul Lui figurat şi vinul este sângele Lui figurat?

Reformatorul elveţian Ulrich Zwingli (1494-1531) în exegeza sa asupra textului latinesc “hoc est corpus meum” înţelegea că “est” este egal cu “significat” (reprezintă, înseamnă), cum de altfel interpretau valdenzii, Wicliffe şi Honius.
Vreau să vă atrag atenţia asupra faptului că sensul cuvintelor lui Hristos trebuie căutat în semnificaţia în gândirea iudaică a “sângelui” care era oprit consumului deoarece reprezenta viaţa (Fac. 9,4). Auditorii lui Isus Christos aveau să înţeleagă că a mânca trupul şi a bea sângele Lui înseamnă a-şi însuşi, prin credinţă, viaţa Mântuitorului.

A mânca trupul şi a bea sângele lui Hristos înseamnă a-L primi ca Mântuitor personal, crezând că El ne iartă păcatele şi că suntem făcuţi desăvârşiţi într-Însul. Admirând iubirea Lui, stăruind asupra ei, sorbind-o, devenim părtaşi ai naturii Sale. Ceea ce hrana e pentru corp, trebuie să fie Hristos pentru suflet. Hrana nu este de folos decât atunci când o mâncăm, când devine o parte din fiinţa noastră. La fel şi Hristos, n-are nici o valoare pentru noi când nu-L recunoaştem ca Mântuitor al nostru personal. O cunoaştere a Lui din teorie nu ne va face nici un bine. Trebuie să ne hrănim cu El, să-L primim în inimă, astfel viaţa Lui să devină viaţa noastră. Iubirea Lui, harul Lui trebuie să fie asimilate.

La toate aceste "obiecţii" s-a răspuns şi am răspuns deja de nenumărate ori: Sfinţii Părinţi călăuziţi de Duhul Sfânt au adus adevărata interpretare cuvintelor Mântuitorului pentru că erau călăuziţi, îndrumaţi de Duhul Sfânt. Sectanţii sunt călăuziţi de alte duhuri, lipsite de sfinţenie însă foarte dibaci la limbistică. Din nefericire Scriptura se interpretează prin Duhul Sfânt, nu doar prin analize limbistice. Analizele lingvistice lipsite de Duhul Sfânt nu fac decât să ţină interpretarea, după cum se şi vede în cazul sectarilor lipsiţi de lumină, doar la un nivel literal, nefiindu-le acestor analişti deschise sensurile cele mai profunde, duhovniceşti ale Scripturii. Aşa se întâmplă când oamenii de întuneric vor să facă lumină, când ei înşişi nu sunt lumină !!!