View Single Post
  #115  
Vechi 01.12.2010, 10:50:10
Crestin_Simona
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

CE TREBUIE SĂ ȘTIM DESPRE CONDUITA MORALĂ A CREȘTINULUI
11.11.2008 15:22 - Episcopul Petru de Hâncu

Cum se salută mirenii

Deoarece sînt egali în fața Domnului, credincioșii se adresează unul altuia cu „frate” și „soră”. Această formulă de adresare se utilizează destul de des în mediul bisericesc. Anume așa se adresează celor prezenți credincioșii: „Frați și surori”. Aceste cuvinte frumoase exprimă comuniunea profundă a credincioșilor, despre care se spune în rugăciune „Noi care ne împărtășim dintr-o Pîine și dintr-un Potir”. În sens larg și episcopul, și preotul sînt frați pentru mireni.

De obicei bărbații cînd se întîlnesc își strîng mîna, apoi se sărută pe obraz. Femeile nu-și strîng mîna. Regulile stricte îngrădesc sărutatul dintre bărbați și femei. E suficient ca ei să se salute prin cuvinte și printr-o ușoară aplecare a capului. Chiar și la Paște se recomandă discreția și bunul simț, pentru a nu imprima sărutului pascal o notă pasională.

Relațiile dintre credincioși trebuie să fie simple și sincere. Pentru orice nedreptate credinciosul se grăbește cu smerenie să-și ceară iertare. În mediul bisericesc sînt primite dialogurile scurte: „Te rog, de mă iartă, frate! (soră)”, „Dumnezeu să te ierte!”. La despărțire credincioșii spun ”Să te ferească Dumnezeu!”, „Doamne ajută”, „Înger păzitor!” ș. a. În lume adeseori apar situații jenante. Spre exemplu, e greu să refuzi pe cineva fără al supăra. În Biserică acest lucru se rezolvă în modul cel mai fericit: „Cer iertare, nu pot accepta aceasta, deoarece este un păcat”, sau „Cer iertare, dar nu am binecuvîntarea duhovnicului meu”. Astfel aplanăm cu ușurință situația tensionată. În lume ne-ar trebui mult efort pentru a rezolva o problemă.
Reply With Quote