Fara indoiala, reformatii n-au dorit nimic rau; ei au fost de bunacredinta, dandu-si de multe ori viata pentru confesiunea lor, insa entuziasmul in lumea noastra de multe ori nu este suficient pentru a evita greselile si capcanele. Reforma a reprezentat, din pacate, o ocazie mare ratata de refacere a unitatii Bisericii. Protestantii au inteles initial ca Biserica Romana savarseste anumite erori (unele grosolane precum dogma infailibilitatii papale - cea mai grava, poate -, cea privind existenta Purgatoriului, sau iertarea pacatelor prin plata indulgentelor; ori transformarea Painii si a vinului in Trupul si Sangele Mantuitorului prin transubstantiere - un inceput de rationalizare a Tainelor divine prin scolastica augustiniana, scolastica pe care, din pacate, Calvin a copiat-o intr-un mod preafidel). Numai ca, din dorinta de a indrepta anumite greseli si de intoarcere la Biserica primara (paradoxal, protestantii din epoca Renasterii n-au acceptat ideea de reforma. De altfel, ei acuzau BC de "reformarea", deci alterarea Bisericii din vremurile apostolice spre care nazuiau in mod sincer, cu invataturi omenesti fabricate de papi, contrare poruncilor lui Hristos), lutheranii, calvinii, ulterior chiar anglicanii s-au pierdut in doctrine contradictorii, lipsite de consistenta si de fundament scripturistic. Nici macar cu regula "Sola Scriptura" n-au reusit sa fie consecventi, negand negru pe alb insasi invataturile lui Iisus si cele ale Apostolilor. Neoprotestantii s-au indepartat mai rau de la Reforma initiala (senzatia mea ca au dat din lac in put); daca te mai poti intelege cat de cat cu anglicanii, calvinii si lutheranii, cu neoprotestantii nu gasesti nici un punct comun. De pilda, adventistii si iehovistii neaga de un secol existenta sufletului nemuritor. Iata insa ce ne spune Scriptura:
"Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul, ci temeti-ve de cei care pot ucide sufletul in gheena" (Matei, 10, 28). De unde intelegem ca sufletul poate fi ucis. Dar cum poate fi ucis un suflet care, de fapt, nu exista?
In Vechiul Testament, Saul, savarsind pacatul spiritismului, a vorbit prin intermediul vrajitoarei Endor cu Samuel dupa moartea acestuia (1, Regi, 28, 11-18). Fictiune?
cuvantul "duh" - "ruach" in ebraica (pneuma, in greaca) se traduce prin "Suflare", "viata". Stim ca Dumnezeu a creat intreaga lume numai cu Cuvantul, dar numai omului i-a suflat "Suflare de viata", facandu-l "dupa Chipul si asemanarea Sa": "Dumnezei sunteti, toti fii ai celui preainalt". Numai ca acesti "fii" s-au asemanat "dobitoacelor necuvantatoare". Sufletul este cel care face viu un corp neinsufletit, iar dupa moarte se intoarce la Creatorul sau (3 Regi, 17, 20-22). "Apoi a strigat Ilie catre Domnul si a zis: "Doamne Dumnezeul meu, oare vaduvei la care locuiesc ii vei face rau omorand pe fiul ei? Si sufland de trei ori peste copil a strigat catre Domnul si a zis: "Doamne Dumnezeul meu, sa se intoarca sufletul acestui copil in el! Si a ascultat Dumnezeu glasul lui Ilie; si s-a intors sufletul copilului acestuia in el si a inviat.". Eclesiastul de asemenea ne invata ca, la moarte, sufletul nu dispare ci "se intoarce la Dumnezeu" (Ecles, 12-17). Primul mucenic crestin, Stefan, cand era batut cu pietre vedea Cerurile deschizandu-se si pe Iisus Caruia i se ruga in clipa mortii "Doamne Iisuse, primeste duhul meu!" (Fapte, 7, 59). "Si Iisus, strigand cu glas tare, a zis: Parinte, in Mainile Tale incredintez duhul Meu. Si aceste zicand Si-a dat duhul" (Luca, 23, 46).
|