[Fani71]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Aparent paradoxal, răspunsul la ambele întrebări este: "Da".

Da, creştinul îşi poate permite să judece hotărârea Bisericii. Spre deosebire de dogme, care cer să fie primite "cu mintea şi cu inima", hotărârile de natură non-morală şi non-dogmatică nu impun acest lucru. Spre exemplu, eu judec că hotărârea Bisericii de a suspenda de facto Liturghia Tridentină a fost o calamitate, fără ca prin asta să îmi risc statutul de bun catolic. Mai cred că ideea actualului papă de a ridica gradul de autonomie al Bisericii Greco-Catolice de la rangul de "mitropolie" la cel de "arhiepiscopie majoră" a fost o aiureală, ca şi ideea Sf Sinod de a înfiinţa un scaun episcopal la Bucureşti. Forme fără fond, noi nu suntem pregătiţi pentru asta.

Da, creştinul trebuie să primească necondiţionat hotărârile Bisericii. Acesta este spiritul de ascultare filială. Copilul meu nu este întotdeauna de acord cu ceea ce îi cer. Nici nu e obligatoriu să fie de acord. Dar mă ascultă. Tot aşa suntem şi noi, faţă de maica şi învăţătoarea noastră. Prin urmare, deşi însăşi existenţa vicariatului de Bucureşti nu o pricep, cel care ocupă acea catedră este cu adevărat stăpânul şi arhiereul meu şi ocupă poziţia lui Cristos în eparhia noastră.

Adica, ca la radio Erevan: zebra este un animal alb cu dungi negre sau negru cu dungi albe? noi raspundiem: daaaa :-)

Da, insa uiti ca Biserica insteamna de fapt intreg trupul lui Hristos. Fiecare credincios este responsabil pentru pastrarea credintei. Asta este duhul sobornicesc al Bisericii.

Cred ca exista si situatii in care putem sa nu ascultam de anumite hotariri ale anumitor episcopi (in cazul ortodocsilor) dar neascxultarea este bine sa fie in duhul dragostei: nu al revoltei.
Si sa nu ne izolam, sa nu cadem in individualism, sa tinem seama de ceea ce fac si gandesc ceilalti frati ai nostri. In special, de ceea ce ne spune cel pe care l-am ales duhovnic.