[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Fani71

Unde Dv. vedeti dezordine (asa inteleg eudin ce spuneti),

Eu nu am făcut o judecată de valoare, ci o judecată de existenţă. Adică, nu am spus că e mai bine aşa sau altfel, ci am constatat un fapt. Fapt care ar putea avea o explicaţie culturală mai degrabă decât religioasă. Pe de altă parte, cultura însăşi e influenţată de religie, dar asta e un subiect aşa de vast şi de general, că nu o să-l terminăm niciodată.

Eu personal, mă simt bine cu principiul că de referinţă în materie de credinţă este Magisteriul. Deşi întregul popor credincios este chemat să păstreze tezaurul credinţei (depositum fidei), Magisteriul şi numai el are abilitatea de a-l interpreta în lumina vremii de azi şi cu aplicaţie la situaţiile concrete de azi. Îmi e uşor aşa. Pentru fiecare problemă mai importantă, care ar putea afecta un număr mai mare de oameni, există un document. Vreau să ştiu dacă pot sau nu pot să folosesc contraceptivele ? Citesc "Humanae Vitae". Vreau să ştiu dacă pot îmbrăţişa nazismul ? Citesc "Mit brenneder Sorge". Vreau să ştiu dacă o decizie papală este normativă în materie de ştiinţă ? Zdup la "Pastor Aeternus". Sunt invitat să intru în masonerie. Oare un catolic are voie să urmeze acest drum ? "In Eminenti". Adulterul e păcat, asta scrie şi în Biblie, pentru asta nu e nevoie de acte magisteriale. Dar apare situaţia concretă inexistentă în Biblie: se dezbate problema dacă adulterul ar trebui sau nu ar trebui incriminat penal. Oare ce poziţie trebuie să aibă un catolic ? Răspunsul este în "Mirari Vos".

Desigur că există şi domenii "libere", în care magisteriul nu s-a pronunţat. Acestea sunt fie situaţii absolut speciale, fie atât de noi încât nu a fost destul timp pentru reflexie teologică, fie există motive de prudenţă. Numai în acest spaţiu credinciosul este liber să creadă ce vrea (dar în bună conştiinţă). Numai în acest spaţiu directorii spirituali îşi pot exercita imaginaţia. În rest, dacă întreb 100 de preoţi de este bine sau nu: să practic contracepţia, să îmbrăţişez nazismul, să particip la întruniri masonice ori să votez pentru dezincriminarea adulterului, toţi 100 este de aşteptat să îmi dea aceleaşi răspunsuri, fiindcă o autoritate superioară lor s-a pronunţat deja în mod formal în aceste chestiuni.

Biserica este asemenea unei armate. Aşa îi şi zice: Ecclesia Militans (Biserica Luptătoare). Pe cât de mult contează într-o armată zelul trupei, pe atât de mult contează disciplina şi ascultarea celor de la comandă. Iar cei de la comandă sunt chemaţi la unitate de vedere, la claritate în ordinele lor, la adecvare cu lumea în care trăim şi nu cu altă lume. Pe de altă parte, ordinele lor trebuie să nu fie contrare Scripturii şi Tradiţiei cu "T" mare, deşi uneori pot fi şi trebuie să fie contrare tradiţiei cu "t" mic.

Sunt de acord că şi modelul ortodox (cel puţin acesta promovat pe forum) în care Magisteriul este duhovnicul, are funcţionalitatea lui. Dar îmi pare mai adecvat luptei de gherillă, în care mici grupuri se reunesc în jurul unei surse de lumină spirituală, în echipe oarecum disparate. Să sperăm că nu vom ajunge din nou în catacombe, caz în care modelul acesta şi-ar dovedi adecvarea superioară.