[mariamargareta]

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (V)


După exact o lună, “Legănuţul” era gata, dotat la cele mai înalte standarde de confort. Locul întâlnirilor nocturne, de adâncă taină, dintre duhul vorbitor de la Pucioasa şi cei doi lideri pucioşi ai Noului Ierusalim s-a mutat definitiv de la “biserica-Templu” aflată în incinta “mânăstirii”, la “Legănuţul ” aflat în “Grădina Întâlnirii”:

“Acum am dat mult şi ceresc ajutor ca să putem pecetlui cu pecete de sfinţenie legănuţul cel din jurul ieslei Sfintei Sfintelor în grădina întâlnirii Mele cu omul, cu cei vii şi cu cei adormiţi, căci acest loc e loc de întâlnire cerească pe pământ, Ierusalime de azi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 noiembrie 2002)

Ca să consfinţească în faţa adepţilor alegerea cerească şi schimbarea majoră de jurisdicţie ecleziastică – de la “Templul Mânăstirii” la “Legănuţul din Grădina Întâlnirii” – liderii pucioşi îi mai administrează şi o sfeştanie pământească “Legănuţului”. La predicile pe care le va rosti Mihaela în Grădina Întâlniri vor asculta nu numai adepţii pucioşi cei vii, ci şi cei din veac adormiţi, care vor veni în mare taină de pe lumea cealaltă şi vor sta cu gura căscată la ea şi se vor bucura de promisiunile pucioşeşti, aşezaţi cuminţi pe “scăunele de piatră”:

“Acum, fiilor binecuvântaţi, rostiţi pecete de sfinţenie peste legănuţul în care Eu vă legăn azi în grădina întâlnirii. Să vă fie loc de mângâiere între pământ şi cer pentru voi, cei trudiţi sub slava venirii Mele de acum. Să vă fie leagăn ca la copii, dar învăţaţi mereu, mereu pe poporul Meu taina de copil. Iar la învăţătura pe care o veţi da voi poporului Meu vor sta cei adormiţi să asculte şi să se mângâie, şi să vă mărturisească ei apoi, că Eu le dau lor acum grădina întâlnirii Mele cu omul, şi le dau scăunelele de piatră, şi le dau duh de fii ai lui Dumnezeu, şi le dau să stea şi să audă de la voi lucrul vostru cu Mine şi să se bucure întru venirea Mea şi să fie ei gata pentru când arhanghelul Mihail va suna ultima lor zi de aşteptare, ziua venirii Mele în slavă văzută, ziua învierii lor, că mai mult ca ei nimic şi nimeni nu aşteaptă ziua Mea, fiilor. Amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 noiembrie 2002)

Cu această ocazie se sfinţeşte şi “biserica pe roţi”, microbuzul Peugeot pe care liderii pucioşi îl denumesc, conspirativ, “corăbiuţă”, cu care ei îşi propuneau să meargă la propovăduire în toată lumea şi să se arate cu chipul lor la toţi fiii oamenilor. Toţi conducătorii lumii (“munţii semeţi”) îi vor vedea pe ei la chip şi se vor închina în faţa strălucirii chipului lor, căci ei au uitat cum să se închine lui Dumnezeu:

“În această zi de mare sărbătoare luaţi crucea şi busuiocul şi rostiţi pecetluirea cu sfinţenie peste corăbiuţa pe care Eu din mila Mea v-am dăruit-o acum ca să vă ajutaţi cu ea în lucrul vostru cu Mine, iar ea să vă ajute. Amin. Aşa să Mă ajutaţi şi voi, aşa să Mă purtaţi şi voi, şi să mergeţi şi să Mă purtaţi. Amin.
Mergeţi, fiilor, şi arătaţi-vă fiilor oamenilor, că Mă cobor cu voi în mijlocul lor ca să fiu văzut, Eu şi poporul Meu în mulţimi. Amin. Eu pentru voi înlesnesc prilejuri de a Mă arăta cu voi, ca să fiu Eu văzut în voi, şi voi în Mine. Pentru Mine fac această lucrare, şi vă trimit cu mare binecuvântare să vă arătaţi fiilor oamenilor cu ţara venirii Mele pe care prin voi o ţin pe braţe ca s-o măresc pe ea înaintea Mea. Amin. Fiţi frumoşi şi mergeţi în numele Meu, şi să fiu văzut în voi, şi să fiţi voi strălucirea slavei Domnului în faţa munţilor înalţi şi semeţi, care nu ştiu să se mai aplece şi să se mai închine lui Dumnezeu, Cel Care a făcut cerul şi pământul şi pe om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 noiembrie 2002)

De altfel, tot poporul pucios este convocat să se îmbrace în straie de nuntă şi să fie frumos şi să treacă la propovăduirea pucioşismului în toată lumea, iar oamenii cei semeţi se vor coborî din înăţimile lor şi se vor mira de el şi se vor pleca adânc în faţa slavei lui primită de la “Domnul”:

“Mergi, Ierusalime, mergi, poporul Meu! Găteşte-te în straie de nuntă şi mergi ca să schimbi omul la faţă, căci când omul vede slava Mea cu tine, i se schimbă faţa, şi Eu pot să-i grăiesc lui. Mergi, Ierusalime, că-ţi dau cu tine toată oastea cerească, şi tu să fii trupul îngerilor, sus, pe înălţimile oamenilor, şi oamenii se vor apleca slavei Mele cu tine şi se vor întreba cine eşti tu, cel atât de frumos.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 noiembrie 2002)

De acum încolo, „întâlnirile cu Domnul” prin care Mihaela „primea cuvânt din cer”, nu mai aveau loc sub cupola cu 33 de cornişe a bisericii de la „mânăstire”, ci la „legănuţul” lor din Grădina Întâlnirii. „Legănuţul” devine ceva sacru, ceva special, ceva pus deoparte, în timp ce despre „Templul” din incinta „mânăstirii” (cel care era odată speranţa înnoirii universului, locul în care „troiţa sfântă” a arhiereilor Iliuţă, Spiridon şi Nicuşor aducea jertfe neprihănite pentru scăparea omenirii întregi de urgia care stătea să vină), rămas doar în folosinţa lui Iliuţă şi a lui Spirică, nu se mai vorbeşte acum nimic. Toată ascultarea vine de acum încolo de la şi înspre „Legănuţ”, care devine un fel de „buric al lumii”:

“V-am dat putere să vă faceţi legănuţ. Aveţi grijă de el ca de ceva pus deoparte, şi tot ce vă învăţ Eu, aşa să ascultaţi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 4 decembrie 2002)


Îndată ce dependenţa psihologică de „templul” pucios s-a estompat, Mihaela şi-a permis să fabrice „Cuvântul” şi în alte „spaţii liturgice”. Mai întâi a apelat la maşina ei Renault 18, dar aceasta fiind extrem de incomodă, a râvnit la un microbuz Peugeot, achiziţionat special cu bani grei de către adepţi numai şi numai pentru liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor şi numit de ea „biserică pe roţi”. Acesta a fost dotat cu două paturi şi un „altar”, astfel încât cei doi „porumbei” să poată să-şi odihnească oasele şi totodată să poată face şi liturghiile de noapte, oriunde şi în orice condiţii. Mihaela voia să le sugereze celorlaţi adepţi, prin această permanentă auto-hăituială şi disperată bejenie, o situaţie insuportabilă în care i-ar fi adus Iliuţă pe cei doi. Se inducea astfel o impresie falsă că din acest motiv ei sunt nevoiţi să fugă cu microbuzul mereu şi să hălăduiască pe străzile Târgoviştei şi prin pădurile din împrejurimi, ascunzându-se de Iliuţă şi de rudele lui, de care ei se temeau fiindcă începuseră să-i tragă tot mai insistent la răspundere pentru înşelăciune.

Odată mutaţi cei doi lideri pucioşi la „Legănuţ” (care avea doar o singură cameră de locuit şi o cameră de zi unde erau montate calculatoarele, plus o încăpere amenajată luxos ca grup sanitar, cu baie şi WC), Mihaela l-a cooptat în camera ei de dormit şi pe tânărul Gigel (un nepot de-al lui nea’Mişu), ca să nu-i mai iasă vorbe că „ea şi cu Nicuşor dorm singuri în aceeaşi încăpere”. Cât priveşte „Milică al Mihaelei”, el a continuat să stea o vreme la „mânăstire”, dar curând au apărut conflicte între Milică şi Iliuţă, căci Milică îi ţinea partea Mihaelei, cum era şi normal. Atunci Mihaela n-a mai avut încotro şi a luat decizia să-l aducă şi pe Milică la „Legănuţ”. L-a plasat cu patul tot în camera de dormit în care erau deja paturile Mihaelei, al lui Nicuşor şi al lui Gigel; dar i-a instalat şi un paravan, plasat special ca să-l separe cât de cât pe Milică de ceilalţi trei, căci Milică nu se ridica la nivelul de sfinţenie atins de către aceştia şi nu trebuia să le dea celorlalţi adepţi impresia că se amestecă şi Milică, acum, cu cei trei.