Back on topic !
Problemele sunt următoarele:
1) Astrologia este sau nu este știință ?
2) Ipoteza astrologică, și anume că există unele corelații între așezarea planeților și evenimente care aparent nu au nici o legătură, precum și între această așezare și zestrea pe care cineva o aduce la naștere este sau nu este îndreptățită ? Altfel spus: vorbim de scorneli ale imaginației sau de lucruri care au o bază reală ?
3) Învățarea astrologiei este sau nu este păcat ? Dar practicarea ei ? Deci: cât de mult putem să ne apropiem de astrologie fără să ne prăjim ?
Răspunsurile mele sunt următoarele:
1) Da, astrologia este știință.
2) În linii mari, ipoteza astrologică este îndreptățită. Mai exact, aceasta înseamnă că așezarea planetelor nu este indiferentă în cele arătate. Pe de altă parte, astrologia tinde (ca orice știință și preocupare umană) să-și dea cam multă importanță: așezarea planetelor nu are legătură nici cu libertatea internă a conștiinței noastre, nici nu îl predispune pe om spre mântuire sau spre damnare. De exemplu, dacă sunt născut sub o anumită zodie și anumit ascendent, eu pot să am un temperament mai degrabă coleric, pe când în alte circumstanțe aș fi fost mai degrabă limfatic. Crucea pe care o am de purtat este alta în primul caz față de al doilea. Și ? Ce-i cu asta ? În fond, nimic: depinde de mine cum o port.
3) Învățarea astrologiei nu este păcat, este ispită de care e prudent să fugim. Practicarea ei, mai ales în forma divinației (ca și când astrele sunt persoane) este materie gravă. Adică, făcută cu deplină intenție și discernământ, e încălcare a poruncii I, care îl decade pe om din starea de grație.
Doar părerea mea. A voastră care e ?
Last edited by Mihnea Dragomir; 07.12.2010 at 21:35:18.
|