[mariamargareta]

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (VII)



7.-10. Familia lui Spiridon Şerban a suferit cea mai cumplită dezmembrare, din ambiţia Mihaelei de a face “epurarea” mânăstirii mixte de la Glodeni, prin exilarea forţată a tuturor persoanelor de sex feminin care au trecut pe acolo (cu excepţia ei, bineînţeles!). Ioana Şerban şi fiica ei Nuţica (împreună cu Tanţa Nedelcu şi cu fiica ei, Andreea) au fost exilate la Valea Lungă, unde au fost plasate cu domiciliu forţat la o creştină fidelă Mihaelei, pe nume Mariana, care a primit sarcina de a le întreţine şi de a le supraveghea cu stricteţe. Până a fi exilate însă, cele patru fiinţe au avut parte de un tratament de o rară cruzime, ca de penitenciar: Mihaela le-a interzis să mai iasă ziua din camerele lor, sub orice motiv, ca să nu mai fie văzute de vecini. Nici la closet n-aveau voie să meargă, ci trebuiau să se folosească toată ziua de oliţe de noapte. Aşa că bietele femei şi fiicele lor ieşeau numai noaptea prin bătătură, ca să mai ia o gură de aer şi ca să-şi deşerte oliţele de noapte (transformate acum, fără voia lor, în “oliţe de zi”) la closetul din curte.

11.-13. Nicolae Nedelcu a părăsit “mânăstirea” odată cu Mihaela, plecând la “Legănuţ”, după cum am văzut, căci Mihaela îl târa după el ca pe un căţeluş, oriunde se ducea ea, zi şi noapte. Despre soţia sa legitimă, Tanţa, şi fiica lui, Andreea, am văzut de asemenea că au părăsit “mânăstirea” ca să se îngroape în exilul de la Valea Lungă, ascultând orbeşte de directivele de satrap ale Mihaelei. Particularitatea exilului Tanţei constă în aceea că Mihaela nu s-a mulţumit doar cu atât. Pentru a-l “elibera” pe Nicuşor Nedelcu de obligaţiile sale de soţ şi de tată, Mihaela a tras sforile ca Nicuşor să divorţeze legal de Tanţa, dar în ascuns, ca ea să nu ştie. Scopul Mihaelei era ca Nicuşor să devină apoi “numai al ei” (al Mihaelei), pentru că, zicea ea, “aşa a zis Domnul”, ca Mihaela şi Nicuşor să lucreze nedespărţiţi “pe ogorul Domnului”. Zis şi făcut! În lipsa Tanţei (care s-ar putea să nu fi aflat nici până astăzi că a fost divorţată), Nicuşor a făcut demersurile necesare la tribunal ca să se despartă de Tanţa, iar acum Mihaela îl prezintă pe “Nicuşor al ei” neştiutorilor şi tuturor celor dispuşi să o creadă , ca fiind “arhiereul cel feciorelnic”.

14. Sandu Dan, zis “Tataia”, a asistat ani de zile neputincios, nedumerit şi îndurerat la agresiunile de tot felul pe care Mihaela le profera la adresa prietenilor lui, Marian şi Victoria Zidaru. El era contrariat mai ales de faptul că această femeie, care se pretindea a fi “omul lui Dumnezeu”, se pretează la asemenea josnicii, minciuni şi nedreptăţi. Incoerenţele şi tupeul Mihaelei, megalomania şi mahalagismele ei, răutatea şi îngâmfarea ei, l-au făcut să se clatine în credinţa pucioşească în care îşi pusese mari speranţe că ar putea fi o expresie a purităţii trăirii ortodoxe creştine. Dezamăgit, scârbit, dar şi speriat de eventualele consecinţe ale “trădării” lui faţă de liderii pucioşi, care ar fi putut eventual să-l pedepsească, blestemându-l în numele “Dumnezeului” lor, Sandu Dan şi-a făcut totuşi curaj şi a fugit într-o bună zi din “raiul pucios”, refugiindu-se la rudele lui după suflet şi după trup.

Astăzi, doar doi dintre “cei 14 magnifici” mai “rezistă pe metereze”, între zidurile pustiite ale “mânăstirii” de la Glodeni. Dar şi ei sunt adânc tulburaţi, roşi pe dinăuntru de nedumeriri şi de remuşcări, cântărind cu şovăire şi cu teamă paralizantă dacă mai e cazul ca să mai rămână şi, dacă nu, unde ar mai putea să se ducă. Din când în când, pe furiş, ca să nu afle Mihaela şi să se răzbune, trimit semnale discrete către soţia şi fiica şi sora lor, care au fost expediate în exil cu douăzeci de ani în urmă prin decizia delirantă a acestei femei bolnave de mărirea de sine.