http://www.crestinortodox.ro/editori...iei-70031.html
``Este adevarat ca evolutia lucrurilor si fiintelor din lume este o realitate incontestabila, asa cum sustine teoria evolutiei, dar evolutia nu este rezultatul unui proces autonom, de auto-organizare a lumii prin ea insasi, cum considera aceeasi teorie. Dimpotriva, aceasta evolutie este rezultatul interventiei personale a lui Dumnezeu, in procesul de creare a lumii, si trebuie inteleasa ca o creatie continua. Daca lumea ar fi rezultatul unui astfel de proces evolutiv automat si mecanic, nu intelegem motivul pentru care evolutia inceteaza odata cu aparitia omului, si nu se continua mai departe, cu aparitia unor fiinte superioare omului. Tot astfel, nu se poate explica nici motivul pentru care diferitele specii de animale nu se pot incrucisa intre ele, ca sa dea nastere la alte specii noi si diferite, daca ele provin evolutiv unele din altele. in realitate, procesul de evolutie al lumii s-a produs odata pentru totdeauna, iar saltul calitativ de la o specie inferioara spre alta superioara, s-a produs numai prin interventia personala a lui Dumnezeu. Este adevarat ca Dumnezeu s-a folosit de lucrurile si fiintele anterioare, ca o conditie prealabila pentru existenta celor urmatoare, dar trecerea de la o specie la alta nu s-a facut automat si evolutiv, ci prin interventia creatoare a lui Dumnezeu. Evolutia devine acceptabila, din punct de vedere biblic si patristic, atunci cand apare ca o creatie continua intreprinsa personal de Dumnezeu. Este un non-sens sa faci apel la factori irationali (intamplarea, hazardul, Violenta etc), pentru a justifica o teorie care se vrea stiintifica si rationala. Lumea este rationala, fiindca isi afla originea ei in Logosul divin, ca Ratiune suprema. Violenta din lumea fiintelor necuvantatoare, la care face apel selectia naturala, poate explica lupta lor pentru supravietuire a celui mai puternic, dar nu poate explica evoiutia sau saltul calitativ de la o specie la alta, si in cele din urma la om, fara interventia personala a Creatorului.
Este nevoie sa subliniem insa ca lucrurile si fiintele create prin Logosul divin isi au propria lor consistenta si identitate. Pana si doi fulgi de zapada au structuri deosebite. Dar consistenta si identitatea lucrurilor sau fiintelor create de Dumnezeu, implica si lucrarea lor proprie, nu numai pe aceea a Creatorului. Datorita acestui fapt, Dumnezeu nu actioneaza determinist asupra lor, si nici nu le lasa sa se dezvolte autonom, ci coopereaza cu fiecare dintre ele, ca sa se dezvolte in timp, dupa legea naturala inscrisa in fiinta lor prin actul creatiei. Dumnezeu este persoana capabila de iubire si cooperare si nu principiu metafizic determinist si impersonal. Aceasta cooperare a Creatorului cu fiintele create de El era cu atat mai necesara cu cat materia, deosebit de spiritul care se poate transforma instantaneu, are nevoie de timp, ca sa se desavarseasca. Asa se explica motivul pentru care lumea a avut nevoie de 16 miliarde de ani, ca sa dobandeasca forma pe care o cunoastem azi. Astfel, fie ca e vorba de crearea speciilor ca atare, fie ca este vorba de conlucrarea lui Dumnezeu cu ele, toate acestea se explica, din punct de vedere biblic si patristic, prin conservarea si cooperarea lui Dumnezeu cu fiintele create, ca fiinta personala.
Aceasta cooperare a lui Dumnezeu cu creaturile Sale devine si mai evidenta in cazul omului, pe care Dumnezeu l-a zidit tocmai cu scopul de a-i fi partener de dialog si impreuna lucrator pentru construirea sau desavarsirea lumii. Saltul calitativ al omului de la starea fiintelor care nu stiu ca exista, la constiinta existentei de sine a omului, nu poate fi explicat fara interventia speciala a lui Dumnezeu in procesul de creare al omului. Pe de o parte, omul a fost zidit de Dumnezeu din pamantul din care au iesit toate fiintele anterioare lui, pentru a fi un microcosmos care rezuma si poarta in sine toata creatia. Pe de alta parte, Dumnezeu l-a zidit pe om dupa chipul Sau, constient, liber si responsabil, pentru a indeplini rolul de micro-teos capabil sa progreseze cu creatia catre comuniune tot mai profunda cu Creatorul ei, ca sa transforme lumea in Paradis ceresc. Cu alte cuvinte, lumea n-a fost creata de Dumnezeu nemuritoare, ci destinata sa devina incoruptibila pnn impreuna lucrarea libera si constienta a omului cu Dumnezeu. Contradictia panteismului consta in faptul ca vorbeste de constiinta, fara sa vorbeasca despre Divinitate ca persoana, si tinde din aceasta cauza sa extinda constiinta, in mod impersonal, la restul creatiei. Dar daca astfel stau lucruile, ne intrebam cum se explica faptul ca o fiinta necuvantatoare nu este tinuta drept responsabila pentru faptele ei , si nu este judecata ca atare. Este adevarat ca Dumnezeu a perfectionat progresiv materia, prin fiintele create de El anterior omului, dar constiinta nu provine din materie, ci de la Dumnezeu. Perfectionarea progresiva a materiei i-a permis lui Dumnezeu sa insereze constiinta in trupul omenesc, fiindca constiinta isi are originea ei in Dumnezeu, care l-a zidit pe om dupa chipul Sau, si nu in strafundurile mocirloase ale vreunui constient colectivist sau panteist.
Cel de al treilea aspect se refera la ordinea interioara a creatiei. Procesul de creare a lumii de catre Dumnezeu nu are in vedere numai crearea separata a lucrurilor si fiintelor din univers, inclusiv a omului, ci si legatura reciproca dintre ele, printr-o ordine interioara, care isi are originea ei in planul lui Dumnezeu. Se spune de obicei, despre Duhul lui Dumnezeu care se purta peste ape, la crearea lumii, ca este izvorul vietii. Cu toate acestea, nu putem uita ca Duhul Sfant este nu numai Datator de viata, dar si duh al comuniunii interioare mai presus de fire a Sfintei Treimi, Mai mult decat atat, pornind de la cuvintele Sfantului Vasile cel Mare, ca Duhul este intreg pretutindeni si intreg in fiecare parte, putem spune, in chip paradoxal, ca Duhul este cel ce face ca intreg universul, sa fie prezent in fiecare parte a lui si fiecare parte sa fie prezenta in universul intreg. Sfantul Duh apare astfel ca forta de coeziune interioara a universului, care pastreaza toate lucrurile in corelatia lor reciproca. De fapt, fizica moderna a descoperit ca in lumea subatomica nu exista nimic in sine, ci totul se afla in legatura reciproca.
Importanta capitala a acestei ordini interioare a creatiei consta in faptul ca ea confera stabilitate cosmosului in ansamblul lui, dar face posibil, in acelasi timp, si progresul creatiei, prin lucrarea si scopul urmarit de Creator. In aceasta lumina, se pot explica si afirmatiile lui Prigogine, ca hazardul sau "dezordinea nu este o stare naturala a materiei, ci dimpotriva un stadiu care precede aparitia unei ordini mai elevate". Dupa opinia oamenilor de stiinta moderni, "la ordinea creatiei nu exista evenimente intamplatoare, nu exista hazard, ci o ordine cu mult superioara tuturor celor pe care noi putem sa le imaginam; ordinea suprema care regleaza constantele fizice, conditiile initiale, comportamentul atomilor si viata stelelor. Puternica, libera, existenta in infinit, tainica, implicita, invizibila, sensibila, aceasta ordine se afla acolo, eterna si necesara, in spatele fenomenelor foarte sus, deasupra universului, dar prezenta in fiecare parte". Este uimitor cat de mult se apropie fizicienii moderni de aceasta ordine care, din punct de vedere biblic si patristic, isi are centrul de gravitate in Logosul suprem, din care pornesc si in care se intorc ratiunile intregii creatii.