[mariamargareta]

281. Spiritismul se exacerbează din nou la “Noul Ierusalim”- Pucioasa (III)


Duhul lui nea’Mişu excelează şi în cugetări adânci, dar profunde totuşi; ca de exemplu, după acest an de şedere în cugetare după moarte, mintea lui s-a limpezit şi a înţeles în sfârşit cele neînţelese, ce sunt tainele lui Dumnezeu: tainele lui Dumnezeu sunt… sunt… sunt taine, adică nu sunt ceva ce se vede şi nu poate fi tăinuit, ci sunt ceva ce nu se vede, dar poate fi tăinuit:

“O, aş sta de vorbă cu mulţi fraţi, că mult am voit aceasta peste mulţi când am putut să voiesc. Le-aş spune multora din poporul acestui cuvânt înţelesuri tainice […] tainele lui Dumnezeu sunt taine, nu sunt din pământ sau din piatră sau din lemn sau din fier, ci sunt din duh şi din Dumnezeu […] Mi-e dor să grăiesc poporului pe cele neînţelese de el, de necredinţa lui […]”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Duhul care se pretinde a fi “Mihail, căpetenia oştirii îngerilor” vede deodată ascuns printre alte duhuri un Aghiuţă mai de soi, un duh mărunţel care pretinde că este “duhul lui Adam”, apoi îi citeşte gândurile şi i le ia şi i le dă pe faţă. Adămuţă pretinde că şi-a iubit femeia mai mult decât pe Dumnezeu, pretext pentru a lansa erezia pucioşească despre bărbat şi femeie: “taina căsătoriei nu mai este taină, ci s-a făcut păgânie”:

“— Apropie, Doamne, slava învierii pentru toţi cei care au greşit prin păcatul meu cel din rai! M-am despărţit de Tine pentru femeie şi am iubit-o pe ea cu inima mea, şi pe Tine Te-am părăsit, şi nu mi-a fost de folos că am făcut aşa, ci îmi este durere pentru fiecare om care cade prin păcatul meu, căci omul nu-şi iubeşte femeia decât pentru păcat, iar Tu acum două mii de ani ai spus să-şi iubească omul femeia aşa cu Tu ai iubit biserica, căci taina căsătoriei s-a făcut păgânie […]”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Liderii pucioşi sunt tulburaţi că predicile lor de “Cuvânt” nu sunt citite, iar între cei care mai citesc s-au ivit defăimători, care-i contestă cu duşmănie şi lipsiţi de pace pe ei şi pe “Dumnezeul” lor, scoţându-le la lumină toate inconsecvenţele şi amăgirile pe care le iscodesc ei, lipsiţi de duhul umilinţei şi cu iubirea lor bolnavă de adevăr:

“O, fiilor din porţi, nu citesc, tată, nu citesc cuvântul Meu cei ce vă defaimă pe voi şi pe cei ce stau de partea Mea, iar cei ce între ei mai citesc, se răvăşesc, se îndoiesc, judecă pe Dumnezeu şi pe voi, căci mintea lor s-a îmbolnăvit. Cine are iubirea bolnavă, tot aşa şi mintea o are, iar roadele iubirii nu mai pot odrăsli în el, căci duhul cel rău îi stăpâneşte mintea şi este duşmănie şi este loc fără de pace inima lui. O, cum să mai aibă loc lucrarea duhului umilinţei în cei ce vă defaimă pe voi şi pe cei ce stau de partea Mea şi a duhului mărturisirii, fiilor copii?” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Dar cine sunt defăimătorii liderilor pucioşi? Ei sunt mai mulţi, dar Mihaela îşi concentrează în continuare tirul cuvintelor veninoase doar asupra câtorva dintre ei:

- Costel, vecin cu Veronica(Vasilica) Costache din Valea Voievozilor, nora lui nea’Cristea;
- Valerică, finul de la Târgovişte al lui nea’Mişu (zis “păstorul Daniel”);
- Dan de la Gheboieni, cel care “o ţine pe Maria”, o soră de-a Veronicăi Costache din Valea Voievozilor;
- Ionică Ţurloi, fiul lui nea’Toma de lângă Măneşti;
- Ionel de la “templul” din Pucioasa, ginere de-al Verginicăi, după una din fetele adoptate de ea de la sora ei Maria;
- Tanti Victoria Jaravete, naşa Mihaelei Tărcuţă.

Ca un făcut, s-au găsit acum cu toţii să-şi amintească scene picante din trecut, în care Mihaela era “regina necontestată a balului”, adică protagonistă pentru unele afirmaţii sau luări de atitudine de-a dreptul şocante.

Ionel de la “templu” pretinde că, înainte de a veni Nicuşor la Pucioasa, Mihaela îl alesese pe el ca să-i fie preferat şi protector, anunţându-i pe ceilalţi că “Domnul” a stabilit ca Ionel să o însoţească peste tot cu maşina, pe unde merge ea şi are treabă, ca un sfetnic credincios. Ionel mai pretinde că Mihaela a mers şi mai departe, şi odată a tras de el incitându-l cu cuvintele: “Domnul a zis că trebuie să-mi faci un copil, în locul aceluia pe care l-am pierdut”, mângâindu-l chiar în anumite părţi ale corpului. Ionel n-a fost convins de cuvintele Mihaelei că “aşa este de la Dumnezeu” şi a pârât-o în faţa păstorilor, dar Mihaela nu şi-a recunoscut fapta. Fiind pus într-o situaţie delicată şi riscând să apară drept un mare mincinos şi un obsedat sexual, Ionel ar fi propus:

- “ Hai să postim post negru amândoi câteva zile, şi să se arate de la Dumnezeu cine minte”. Mihaela i-ar fi răspuns:

- “ Eu nu fac asta! Să judece Dumnezeu…”

Valerică (finul de la Târgovişte al lui nea’Mişu) repovestind acest episod, adaugă că-şi aduce perfect aminte că pe vremea aceea Mihaela şi Ionel mergeau peste tot amândoi cu maşina, pe motiv că “aşa este de la Dumnezeu”.

Tot Valerică este descoperitorul prin întâmplare al tainei “Cuvântului lui Dumnezeu”. Era prin anii ’90, când cuplul Mihaela-Nicuşor mergea “prin cetăţi” cu “cuvinte din cer”, pentru a-i recupera pe “creştinii cei vechi” ai Verginicăi” şi a-i supune noilor “căpetenii” de la Pucioasa.
Povesteşte nea’Valerică:

“Eram într-un loc ferit şi-i văd deodată pe cei doi că trec pe lângă mine, plimbându-se cu un caiet în mână. Mihaela spunea:

- Ia citeşte, Nicuşor, să vedem cum sună!

El îi citeşte ceva, apoi ea spune din nou:

- Nu e bine aici. Ia modifică aşa.

Şi-i dictează ceva, iar el scrie.

- Ia citeşte acum! zice Mihaela, iar Nicuşor îi citeşte din nou. Mihaela se declară în sfârşit mulţumită:

- Acum e bine. Aşa să citeşti!

Am rămas îngheţat. Holbat şi dezamăgit până la scârbă. Va să zică, asta era şmecheria, aşa lua fiinţă “Cuvântul lui Dumnezeu”! De aceea sunt eu aşa de înverşunat împotriva acestor escroci, şi nimeni nu mă poate convinge că lucrurile stau altfel decât aşa cum le-am le-am auzit şi le-am văzut cu ochii mei.”