[mariamargareta]

281. Spiritismul se exacerbează din nou la “Noul Ierusalim”- Pucioasa (V)

Este antologică o întâmplare petrecută cu ocazia uneia dintre ultimele expoziţii ale Zidarilor, organizată în combinaţie cu liderii pucioşi. Este vorba de expoziţia “Anotimpuri”, deschisă la galeria ANAID pe 25 noiembrie 2004. În afară de exponatele lor artistice, Zidarii pregătiseră şi o scenetă, o pantomimă, în care 3-4 “fecioare” aduse de la Pucioasa urmau să mimeze “naşterea din nou a omului”. Îmbrăcate şi îmbrobodite de sus până jos în alb, ele trebuiau să plămădească într-o covată un copilaş de lut pe care apoi îl înfăşau şi îl legănau. Paradoxul a fost că printre “fecioarele” trimise de Mihaela de la Pucioasa se afla şi … febleţea ei, Doina D. Pusă în faţa faptului împlinit, Victoria Zidaru nu mai contenea să-şi verse năduful, de faţă cu nişte apropiaţi:

- E scandalos! Scandalos! Spuneţi şi dumneavoastră, nu mai putea Mihaela să mi-o trimită pentru scenetă decât pe Lipanca? Păi aici sunt numai artişti, deci precis mai mult de jumătate ştiu că Lipanca a fost amanta lui Ţăndărică, iar noi o deghizăm acum în “fecioară”! Mi-a şi spus cineva care o cunoaşte: “Ce faceţi dom’le, aţi înnebunit de o scoateţi pe asta în faţă? N-aţi mai găsit alta? Vreţi să vă daţi cu firma-n cap?” Dar sunt sigură că Mihaela a trimis-o pe asta intenţionat, ca să mă facă de râs şi să mă umilească pe mine, că ştia că nu pot s-o mai sufăr pe Lipanca de când desfrânata asta începuse să se dea la Marian, la atelier! Uitaţi-vă bine la ea, prefăcuta asta care acum e îmbrăcată în alb şi face pe mironosiţa!

Duhul cu numele de împrumut “Arhanghelul Mihail” îl invită apoi pe duhul lui nea’Mişu să ia cuvântul şi să-i mustre pe defăimătorii liderilor pucioşi, iar duhul lui nea’Mişu mărturiseşte că focul Duhului Sfânt arde în duhul lui (adică în duhul duhului lui nea’Mişu):

“Îi este dor păstorului Daniel de grăire cu poporul, şi-l las acum să intre, o, Doamne, că dorul celor din cer arde ca focul cel ceresc şi mână cerul pe pământ spre lucrare, şi aşa este dorul păstorului Daniel acum, şi ne scoală el la lucrul cuvântului cel de foc, o, Doamne. Amin.
— Da! Focul Duhului Sfânt arde în duhul meu şi în cuvântul meu, pe care acum cu foc îl cobor la poporul rămas pe pământ, şi care a venit şi m-a condus în ziua când m-am alăturat celor din cer, acum un an.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Duhul lui nea’Mişu pretinde că nu vrea să dea nume pentru defăimătorii liderilor pucioşi, dar nu reuşeşte să se abţină până la capăt. Deocamdată însă proferează nişte ameninţări şi-i ameninţă cu nuiaua, doar-doar îi va speria pe îndrăzneţi ca să-şi înghită limba:

“Grăiesc vouă, celor ce acum v-aţi desprins de lângă Domnul şi faceţi lucrare lăturalnică, dând să dărâmaţi pe ici, pe colo, pe cei credincioşi ai acestei lucrări. […] V-au făcut urâţi la suflet şi la trup aceste unelte diavoleşti, iar ceata voastră cade tot mai jos! Vai celui ce râde şi batjocoreşte mersul Domnului şi al credincioşilor Lui şi al cuvântului Lui! Nu vă spun pe nume, căci sunt îmbrăcat în duhul umilinţei în cer, dar va trimite Domnul carte în popor şi vă va arăta răzvrătiţi şi cu lucrare răzvrătitoare pe unde găsiţi inimi slabe. Curând, curând vă face Domnul oprirea, căci voi n-aţi ascultat să fiţi cuminţi, iar celui ce nu ascultă îi trebuie nuia.”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Îndată însă apar şi precizările. Mai întâi sunt “demascaţi” copiii săi după trup, care dau să-şi plece urechea la răzvrătirea celor duşmănoşi şi neastâmpăraţi cu limba lor:

“Îi rog din cer pe copiii mei cei după trup, să fie cuminţi îi rog. […] Căutaţi să vă întoarceţi mai mult cu faţa şi cu inima spre cuvântul Domnului, ca să ştiţi tot ce grăieşte El în zilele acestea, şi nu aplecaţi urechea la răzvrătirea celor duşmănoşi şi neastâmpăraţi cu limba lor!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Apoi este “demascat” Valerică, finul lui nea’Mişu de la Târgovişte, şi îndată Dan de la Gheboieni. Apoi cei din casa Verginicăi, în frunte cu Ionel de la “templu”:

“Mă doare, ca şi pe pământ mă doare necredinţa şi răutatea şi lucrarea cea răzvrătitoare a finului meu de la Târgovişte, o, şi mă doare necredinţa celor de la Gheboieni, hrănită ea de cei ce se cred drepţi, drepţii cei de la început. Mă doare de goliciunea lor şi a fiilor lor, mă doare de statura cea atât de mică, atât de puţină în Domnul a celor ce au rămas în casa trâmbiţei Domnului, şi care nu iau aminte la strigătul cerului pe urma lor, dându-se ei voinici cu mintea lor, şi care aduc ruşine în cer pe faţa poporului credincios trecut sus în vremea acestei lucrări.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Apoi este “demascat” Ionică, băiatul lui Toma de la Măneşti:

“O, mă uit de lângă Domnul la băiatul lui Toma şi la lacrima cu usturime a tatălui său, între cei trecuţi sus din popor. O, ce viteaz în răutate se dă acest fiu neascultător de cele ce trebuia să facă el pe pământ înaintea Domnului! N-a ascultat de sfaturile care i s-au dat la vreme. A fost îndărătnic şi a stat în duhul lui mereu, iar satana l-a făcut acum locaş al său şi al hulirii drumului Domnului. O, ce păcat! O, cum să vină el, oare, spre pocăinţă? Plata pe care şi-o adună el acum este grea. Ce va face el dacă va pieri hulind şi răzvrătind?” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Liderii pucioşi au aflat şi ei de pe internet, în sfârşit, ceea ce trebuia să fi ştiut până acum de la “Domnul” lor: că multe informaţii care se vehiculează între supuşii lor le scapă, deoarece între ucenicii lor se practică de ani de zile o asiduă corespondenţă secretă, prin bileţele, care nu ajung la urechile “celor de la mijloc”. Singura reacţie a “celor de la mijloc” nu poate fi decât clasarea practicii respective drept “păcat”, pentru ca supuşii lor să se înfricoşeze şi să renunţe odată şi odată la ea:

“O, copii care-Mi purtaţi venirea, aduceţi-vă aminte, tată, că Eu am spus că tot ceea ce dă acest popor să nu ştiţi voi de la mijloc, ajunge la Mine cu păcat, şi iată, a fost adevărat ce-am spus, şi tot cuvântul Meu se adevereşte aşa cum a fost rostit, şi este adevărată lucrarea cuvântului Meu cea purtată cu voi pe masa poporului sfinţit. Cei ce se ascund de voi ca să nu ştiţi voi lucrarea lor, aduc aceia încercări şi dureri pe calea Mea cu voi, dar Eu sunt Cel ce trec cu voi prin toate şi singuri nu vă las.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Duhurile pucioşeşti şi-au luat nume de sfinţi şi s-au prins în horă nevăzută şi au vorbit pe rând din văzduhul Pucioasei.