[mariamargareta]

282. Noul Ierusalim de la Pucioasa – o clonă a Ortodoxiei (III)


Iată de pildă un subiect aparent banal: portul baticului(vălului) de către femeile creştine. În Biblie scrie textual că:

“…orice femeie care se roagă sau prooroceşte, cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul; căci tot una este ca şi cum ar fi rasă.
Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă. Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie ca să se tundă ori să se radă, să-şi pună văl.” (1 Cor. 11,5-6)

De aici, pucioşii trag concluzia că femeia trebuie să poarte acoperământ pe cap în mod permanent, ziua şi noaptea, pe motiv că tot în Biblie scrie pe undeva “Rugaţi-vă neîncetat!”(1 Tes.5, 17). Deci în mintea lor apare construcţia aparent logică: Dacă femeia trebuie să se roage neîncetat, iar când se roagă trebuie să aibă capul acoperit, rezultă fără greş că ea trebuie să aibă permanent baticul pe cap. Viciul de fond rezidă tocmai în înţelegerea incorectă, literală, a termenului de “rugăciune”. Când Pavel îndeamnă la “rugăciune neîncetată” el se referă la o stare de spirit, o atitudine, o disponibilitate permanentă la dialogul cu Dumnezeu, şi nu la rugăciunea în sine, ca lucrare văzută a trupului şi a sufletului; altminteri, creştinul nu s-ar mai ridica din genunchi, 24 de ore din 24 fiind tot mereu aşezat la rugăciune. Oare şi când stă pe WC, femeia se tot roagă? Când profesoara explică lecţia la copii în clasă, simultan ea se mai şi roagă la Dumnezeu? Când inginera proiectează pe planşetă, când casiera numără banii, când chimista manipulează substanţe periculoase, când dactilografa bate la claviatură, când artista cântă la pian sau la flaut, ele se şi roagă în acelaşi timp, ca rugăciunea lor “să fie neîncetată”? Măcar atunci ar trebui să aibă dreptul de a sta fără batic pe cap; dar pucioşii pretind că, pe temeiul biblic menţionat mai sus, la acest subiect nu există pentru creştine nici un fel de derogări sau de excepţii. În realitate, chiar ei sunt primii “neîmplinitori” ai acestui precept biblic căci nici un pucios şi nici o pucioşiţă nu se roagă neîncetat, ci au ore precise de rugăciune, prestabilite. Dimpotrivă, atunci când femeia intră în Biserică pentru a participa în mod organizat la o rugăciune colectivă, sau când se aşează în camera ei în chip special în genunchi, în faţa icoanei, ca să-şi facă rugăciunea de dimineaţă sau cea de seară, bine este să marcheze văzut această lucrare personală, ca şi ascultarea ei de îndemnul apostolului, ca şi supunerea ei, prin gestul formal al acoperirii capului.

Dar pucioşii nu sunt nici măcar consecvenţi pe acest subiect. Dacă se ghidează neapărat după litera Scripturii şi nu după spiritul ei, atunci ar trebui să folosească aceeaşi unitate de măsură şi în ceea ce-l priveşte pe bărbat, căci iată ce scrie Scriptura:

“Căci bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului.” (1 Cor. 11,7)

Deci, după Biblie rezultă limpede că bărbatul trebuie să fie permanent cu capul descoperit. Or, la pucioşi nu e aşa, ci dimpotrivă: bărbaţii pucioşi stau mereu cu capul acoperit, uneori chiar şi în incinte închise, ceea ce este chiar o impoliteţe.


În ce constă însă principala deviaţie de fond a învăţăturii pe care o propovăduieşte clona Ortodoxiei de la Noul Ierusalim? Pucioşii descriu un alt fel de “Dumnezeu”, un “Dumnezeu” neobişnuit pentru creştinii care se adapă de 2000 de ani din aceeaşi învăţătură: un “Dumnezeu” care nu este Atotputernic, nu este Atotţiitor, dar este în schimb plângăcios şi neputincios, aşteptând mereu ajutor de la oameni şi în special de la liderii pucioşi. Dar, mai presus de toate, este un “Dumnezeu” care învaţă că iubirea faţă de om întunecă automat iubirea faţă de Dumnezeu. Aceasta este aşadar principala învăţătură greşită a pucioşilor: în loc ca ei să pună pe picior de egalitate iubirea de Dumnezeu cu iubirea de aproapele (aşa cum învăţa Domnul Iisus despre aceste două porunci, că sunt “asemenea una cu alta” – şi cum apare şi în Evanghelia după Matei, cap. 22, vers.39: “Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”) pucioşii transformă iubirea de aproapele într-o adevărată piedică în faţa iubirii de Dumnezeu. Una dintre învăţăturile care decurg în mod firesc din această teorie deformată asupra iubirii (de Dumnezeu şi de aproapele) este aceea că instituţia căsătoriei este blamată definitiv ca o sursă disimulată a desfrânării dintre bărbat şi femeie. Pucioşii reneagă taina Căsătoriei şi implicit ei nu mai au nici copii de botezat!

Clona Ortodoxiei de la Pucioasa nu este lipsită cu totul de oameni de calitate. Pucioşii de rând sunt nişte oameni foarte de treabă, buni gospodari şi iubitori de frumos. Din păcate ei s-au lăsat manipulaţi, ajungând exaltaţi în credinţa lor că textele recitate de Nicuşor (şi despre a cărui voce Mihaela zice că este identică la timbru cu vocea lui “Dumnezeu” pe care o aude ea când scrie pe caiet “mesajele care-i vin din cer”) sunt însăşi cea mai recentă cuvântare a lui Dumnezeu. Singurii care manipulează pe faţă cioporul de creştini sunt cei doi moguli (Mihaela şi Nicuşor), secondaţi în ascuns de câţiva sfetnici credincioşi cu trecut dubios, care îi ajută în toate manevrele lor oculte. Restul sunt o masă de manevră, nişte servi blânzi şi buni la suflet, dar ale căror creiere au fost de mult spălate, executanţi orbi ai oricăror dispoziţii primite “de sus”, convinşi că “Dumnezeul” lor este la ananghie şi are acum mare nevoie de ei, şi de aceea trebuie să-I dea Lui tot sprijinul.