Citez din articolul:
http://vestitorul.blogspot.com/2010/...si-tacere.html
DESPRE VORVĂ ȘI TĂCERE
Cuvântul a ajuns vorbă: vorba, vorbe... vorbele, slăbiciune; slăbiciunea, patimă...
Cine vorbește mult ajunge de nu mai are nici o autoritate în cuvântul lui. Pe vorbele lui nu mai dă nimeni nimic.
Om de cuvânt e numai acela care vorbește puțin și împlinește cu fapta ceea ce zice. Un atare om are autoritate. Autoritatea vine de la cuvântul autor. Deci cum poate avea autoritate un om ale cărui fapte sunt în raport invers proporțional cu cuvântul său ?
***
Altă lature: Iisus e numit de Sfântul Ioan Teologul „Cuvântul” lui Dumnezeu, prin care a făcut lumea.
Deci aci avem un „Cuvânt” puternic, capabil să facă tot ce voiește, din nimic.
Cuvintele noastre sunt foarte departe de această putere. Cuvintele noastre nu pot crea universul, ci doar mici cocioabe și fapte neînsemnate. Sunt însă o mulțime de oameni care nu pot face niciodată nimic cu vorbele lor. Alții fac numai lucruri negative cu vorbele lor, numai strică ce au făcut alții.
Cuvântul are o taină:
Ia din energia sufletului și se formulează, ia o direcție, încotro e trimis și caută să se realizeze în faptă. Cuvântul odată spus, pe baza acestei energii, împrumutate din sufletul celui ce l-a spus,
nu se mărginește numai la fapta împlinită, ci trăiește, în baza obârșiei sale spirituale, până la Judecata din urmă, când vine alături de omul care l-a spus și i se face apărător sau acuzator. E ușor de înțeles că biblioteci întregi de cuvinte ale noastre au să aștepte la judecată.
Deci cu cât vorbim mai mult și mai multe, cu atât ne păgubim de energia sufletească și ne scade curajul, entuziasmul – necesare pentru fapte mai alese decât bibliotecile de vorbe.
Așadar nu-ți risipi sufletul cu vorbele, chiar bune să fie. Aceasta e o constatare străveche; dovadă școlile antice în care, pentru a intra, se cerea proba tăcerii 3 ani. Așa cineva dovedește că are stăpânire de sine și e om de nădejde în lupte sufletești mai grele.
Tăcerea a ridicat sufletul la valori mai mari decât l-au putut ridica vorbele.
La un cuvânt „aruncat” de farisei lui Iisus, că „fericiți cei ce vor cina în Împărăția lui Dumnezeu” – Iisus le răspunde cu pilda celor chemați la cină și din motive „diferite s-au scuzat că nu pot veni”. – De fapt toți erau nesinceri – căci care om cumpără moșie fără s-o vadă, sau boi fără să-i încerce sau se însoară fără să vadă cu cine se însoară.
Iisus a venit să arate precis scopul vieții acesteia. Toți vor să fie fericiți deținând moșii, alții trăind în plăceri.
- Plăcerea nu-i fericire.
Fericirea e de natură spirituală, de natura sfințeniei - adică o viețuire în armonie cu senenii și cu Dumnezeu. Aceștia vin la chemarea Domnului, la Cină, - la Sfânta Împărtășire cu Trupul și Sângele Domnului, se împărtășesc cu toată învățătura Sa, care aduce Duh Sfânt în suflet, luminează lumea noastră de la Botez și trăim adevărata fericire.
Cei prinși de plăceri nu-s capabili de fericire. Aceasta mereu fuge de ei, pentru că nu o caută unde este ci, unde nu este.
***
Cel ce șade în simțuri trage mintea către cele din care s-a născut trupul.
Când găsește mintea sau sufletul moleșit de plăcere le biruie fără împotrivire și omul întreg devine numai trup. Dacă instinctele întâmpină o împotrivire, acestea se impun și, dacă găsesc mintea slabă, o întunecă uneori până la nebunie și omul se îndrăcește.
Când e o minte slabă sau tare ?
Despre minte spun Părinții că se întărește când cugetă cele ale Duhului și „scapără” de înțelesuri dumnezeiești.
Mintea, stăruind în cunoștință și smerenie, se îmbracă în lumina dumnezeiască și se face ca focul, arzând toate gândurile deșertăciunii. Iar slabă este mintea care umblă dezbrăcată de haina luminii, fără cunoștință, fără interes pentru izbăvirea din temniță, fără ascultare de Dumnzeu.
***
O altă notă a smereniei e și răbdarea, Rabzi toată lepădarea de sine ca să te izbăvești. Acesta-i postul care scoate dracii. Pe acesta vei cunoaște că în dosădiri, umiliri și în toată reaua pătimire constă viața după Dumnezeu.
***
Ori te nevoiești de bună voie cu deprinderea smereniei, ca să-i fie milă lui Dumnezeu de tine și să-ți ușureze războiul patimilor, ori te împotrivești smereniei și ești lăsat să te chinuiască patimile până la nebunie sau măcar până la păcat.
***
E de trebuință ca omul să știe câtă minte are.
Dar cel care se miră de mintea sa este pierdut.
- Să n-ai de-a face decât cu cei de la care poți învăța ceva.
A ști pe cine să asculți e mai înaltă știință. Nu trebuie să crezi pe oricine, pentru că oricine îți poate spune orice.
A se vedea si "CENZURA FANTEZIEI" scrisa tot de Parintele Arsenie Boca:
http://vestitorul.blogspot.com/2010/...fanteziei.html