[mariamargareta]

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (III)


Ghinionul dracului este că inflaţia de “proorociţe” de la Noul Ierusalim a dus la situaţia comică în care pucioşii deja ajunseseră la cifra de nouă trâmbiţe, în timp ce Scriptura nu vorbeşte decât despre şapte îngeri cu şapte trâmbiţe, aşa că liderii pucioşi au fost nevoiţi să ia măsuri procustiene şi să se adapteze din mers la situaţie, ca să dea impresia de concordanţă deplină cu mesajul biblic. De aceea, în pofida realităţii istorice, ei au simplificat (şi totodată, au falsificat) radical lucrurile, declarând fără nici o justificare logică faptul că Maria nu a fost “trâmbiţă”, ci doar “o punte de trecere” între trecut şi viitor, şi ignorând pur şi simplu prestaţia individuală a Mihaelei dintre anii 1990 şi 1995, pentru a putea rămâne la cifra cunoscută de şapte trâmbiţe. Totodată, ei au mutat din nou “Judecata Domnului” de la timpul prezent, la timpul viitor apropiat, declarând că “Domnul” Se anunţă că va veni “…curând, curând” (pentru ca imediat să Se declare că este “deja venit”).

După acest carusel ameţitor de “trâmbiţe” şi de “vremuri ale trâmbiţării” care amestecă haotic trecutul, prezentul şi viitorul într-un fel de “ghiveci al timpului”, liderii pucioşi se hotărăsc în anul 2004 că trâmbiţarea celui de-al şaptelea înger trebuie atribuită neapărat “Domnului” lor, dar începutul ei nu poate fi cantonat nici în trecut (adică nici în anul 1995, nici în 1997, cum spuseseră până acum), nici pentru prezent (anul 2004), ci doar într-un viitor neprecizat, atunci când Domnul va veni şi va birui şi ultimul vrăjmaş, moartea:

“ […] şi uită bietul de el că la trâmbiţarea celui de al şaptelea înger când Eu, Domnul, voi birui pe cel din urmă vrăjmaş care este moartea, omul va da seama de tot ce a făcut el în viaţa lui de pe pământ.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 12-4-2004)

“Venirea Domnului” a fost planificată de pucioşi mereu la alte şi la alte orizonturi de timp. Prin anul 1995 ea era considerată o faptă împlinită deja şi o taină despecetluită, încă de pe vremea coborârii lui “Iisus” din ceruri, ca duh vorbitor care se încuibează în trupul firav al Verginicăi, ca să vorbească de pe limba ei ca dintr-o trâmbiţă. Încă de atunci se pretindea că începuse deja “învierea morţilor”, pretenţie nesusţinută însă de fapte concrete, căci nimeni şi nicând n-a fost văzut înviat la Pucioasa:

“Iată taină vă spun vouă, şi o despecetluiesc între ai Mei; vă spun despre taina venirii Mele atunci şi acum. […]
O, Ierusalime, copilul Meu de azi, pruncul Meu, poporul Meu de azi! Eu am pus nume lui Verginica. O numeam în mijlocul tău trâmbiţa lui Dumnezeu, Ierusalime de azi. Verginica s-a numit trâmbiţa lui Dumnezeu, şi tu n-ai priceput venirea Mea prin cuvântul cel rostit al Scripturii. Când M-am coborât în trup prin Maica Mea Fecioara, am coborât la glasul arhanghelului şi am venit spre arătare, iar acum am venit şi M-am coborât întru trâmbiţa lui Dumnezeu, după cum este scris: "La glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu". Mă coboram din cer în ea, măi poporul Meu, în trâmbiţa Mea Mă coboram din cer, şi eram înaintea ta în ea, ca să te înviez pe tine şi ca să înviez morţii tăi, tată, că dacă tu auzeai glasul Meu, îl auzea tot trupul tău, tot poporul tău, tot neamul tău, până la Avraam, tată, până la al miilea neam al tău, până la Avraam, părintele celor credincioşi, şi morţii tăi înviau la glasul trâmbiţei lui Dumnezeu, iar pe tine, cel ce erai viu, te luam în lucrarea Mea ca să stai în ea, copilul Meu de azi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 7-1-1995)

Din acest motiv, pe atunci taina învierii morţilor se considera a fi deja despecetluită:

“Lăsaţi morţii cu morţii lor, voi, cei ce înţelegeţi taina învierii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 13-12-1995)

Odată cu promovarea unui protocronism al rromânismului deşănţat, liderii pucioşi se considerau aleşi să conducă “poporul lui Dumnezeu” precum făcuse Moise în pustie, şi pe deasupra îndreptăţiţi să-i înveţe şi pe alţii taina învierii, căci ei înşişi se considerau “fii ai învierii”:

“Am spus ţie, Ierusalime al venirii Mele, că voi veni la tine şi îţi voi desface Scriptura poporului Meu cel nou, care are de la Mine nume nou, nume de român, căci acesta este numele cel nou al poporului lui Dumnezeu. Iată, dau inimă nouă celor ce cred venirea Mea în cuvânt peste pământ, că am spus ţie, Israele român, să te faci pe pământ pildă a împărăţiei cerurilor, ca să înveţe oamenii de la tine taina învierii, taina fiilor lui Dumnezeu, care sunt fiii învierii, taina chipului Meu în om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 6-5-1998)

Cerul cel nou şi pământul cel nou despre care vorbeşte Apocalipsa este localizat precis, geografic şi temporal, de către liderii pucioşi, în Cortul Alb din Grădina Întâlnirii de la Glodeni-Vale, localitatea Pucioasa, jud. Dâmboviţa (sub care se află buncărul liderilor pucioşi), pentru data de 12 decembrie 1995:

“Iubirea Mea este pururea peste acest cort sfânt în care Eu, Domnul, Mi-am aşezat acum opt ani masa Mea de cină, Paştele Meu cel nou, cortul Meu în care vin cu sfinţii şi prăznuiesc praznic de veac nou, taina cerului cel nou şi a pământului cel nou între cer şi pământ.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 12-12-1999)

Deşi de atunci încoace au trecut vreo 15 ani şi nimeni n-a văzut măcar un crâmpei din acest “cer nou şi pământ nou”, (căci toate sunt la fel ca înainte) pucioşii nu par a se sinchisi prea mult de neconcordanţele stridente dintre vorbele lor şi faptele care îi contrazic.

În anul 2000, liderii pucioşi definesc “taina învierii făpturii” ca fiind “cartea lui Dumnezeu cu omul” sintagma aceasta însemnând de fapt noua “evanghelie” de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”. Despre “despecetluirea acestei taine” se vorbeşte ambiguu, când la viitor, când la prezent, dar ea are loc neapărat în “Grădina Întâlnirii” de la Glodeni:

“Voi, copii ai învierii, […] dar acum, cât de glorioasă se va despecetlui taina aceasta, taina învierii morţilor, taina învierii făpturii! Eu am început să chem la înviere făptura şi am zis: Hristos a înviat! Zic tuturor celor din cer şi celor de pe pământ şi celor de sub pământ şi celor din ape şi celor din adâncuri şi celor din văzduh, şi am zis: adunaţi-vă cu Mine în grădina cuvântului şi ascultaţi cuvântul învierii făpturii, trâmbiţa învierii care sună „Hristos a înviat!” peste tot şi peste toate. […]. Poporul Meu, cartea Mea cu tine este taina învierii făpturii, […] Şi iată, vine Cel ce a înviat, vine şi desface taina venirii Lui, taina învierii. Vine Domnul Cel înviat, vine în grădina Sa, vine prin uşile deschise, dăruind tuturor viaţa Sa.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 1-5-2000

Un an mai târziu, în ianuarie 2001, liderii pucioşi se repliază din nou şi se reîntorc la o interpretare clasică a tainei învierii: acum ea nu mai este identificată cu “cartea lui Dumnezeu cu omul” (interpretată de pucioşi ca fiind cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, pe care au tipărit-o în 1995), ci pur şi simplu cu Taina răstignirii, cea care a avut loc în istorie cu 2000 de ani în urmă:

“Dar Eu iarăşi M-am născut cu acelaşi trup, prin răstignire; M-am născut prin moarte. Am murit ca un muritor, ca să vin apoi la om cu taina învierii pentru toţi cei ce au murit, şi încă mor şi acum. Taina răstignirii Mele este taina învierii, este taina naşterii prin moarte dacă omul a murit.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 7-1-2001)

Minunea interpretării corecte a “tainei învierii” n-a ţinut însă decât vreo două luni. În martie 2001 liderii pucioşi se întorc la una dintre versiunile lor favorite: taina învierii se va zidi în viitor numai în omul care-L iubeşte necondiţionat şi exclusiv pe “Dumnezeul” Pucios, făcând o simbioză cu El:

“Dar mai mare între ele este ea, dragostea, dragostea Mea în om, dragostea Mea care aşteaptă înăuntrul omului ca să zidească în el împărăţia nestricăciunii, taina învierii omului.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 22-03-2001)