Citat:
În prealabil postat de Crestin_Simona
Scuze pentru off topic:
Iti recomnd cartea ,,Sfantul Inchisorilor'' al carui cordonator este monahul Moise (supranumit badea Cartan al zilelor noastre).
facut o analiza deosebit de competenta si obiectiva asupra acestui subiect. Crede-ma ca altfel vei vedea lucrurile prin prisma acestei carti!
|
In sfirsit ceva mai concret. Nu am citit cartea, dar am cautat informatie despre ea pe internet (cind o sa am timp o sa ma uit si la ce a pus doctorul Faustus). Inteleg acuma ca, de exemplu, Valeriu Gafencu este un Sfint al Inchisorilor. Omul acesta a fost legionar si a suferit mult fiind intemnitat si de bolsevici, si de cei de dinaintea lor, dar nu pentru credinta, ci pentru convingerile lui politice. De aceea el nu este un martir pentru credinta, chiar daca in inchisoare l-a gasit pe Dumnezeu, sau s-a apropiat de El, ajungind la mare traire duhovniceasca. Daca este sfint sau nu, nu sint eu chemat sa judec. Daca Biserica o sa marturiseasca despre sfintenia lui (si a altora), asa o sa fie si pentru mine atunci.