[George.m]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

-ninivitenii au respectat ultimatumul dat de Dumnezeu. Dumnezeu le-a promis distrugerea dacă nu încetează fărădelegile într-un anumit termen. Ei au încetat fărădelegile, deci nu au primit pedeapsa (cel puţin aceea publică: distrugerea cetăţii). Dar nu numai că locuitorii mândrei Ninive au încetat fărădelegile, au făcut ispăşire: şi-au pus cenuşă în cap şi s-au îmbrăcat în pânză aspră.

Eu cred ca ninivitenii si-au pus cenusa in cap si au imbracat panza aspra in semn de pocainta, nu de ispasire. Dumnezeu le primeste pocainta, ii iarta si nu ii mai pedepseste cu distrugerea cetatii.
Ar fi facut ispasire in cazul in care isi puneau cenusa-n cap dupa ce primeau iertarea; insa iertarea se produce ulterior.

Mergând spre ei la comandă divină spre a le transmite ultimatumul, Iona păcătuieşte călătorind în direcţie opusă aceleia cerute de Dumnezeu. Pedeapsa nu a înhtârziat prea mult: a fost aruncat în mare şi înghiţit de un animal marin.

Asa este, dar in acest caz Iona nu e "pedepsit" dupa ce se pocaieste, ci dupa ce greseste.

-iertarea lui Manase a survenit nu numai după ce Manase s-a pocăit, dar şi după ce şi-a primit pedeapsa. Este robit, este pus în lanţuri, pierde tot. Ce altceva este această stare în care a ajuns strălucitorul împărat decât pedeapsa lui Dumnezeu ?

Manase intai a fost pedepsit, iar pedeapsa l-a determinat sa se pocaiasca. Dupa pocainta sa este iertat si nu este pedepsit din nou.
[COLOR=black][/COLOR]

-cazul slăbănogului nu are legătură cu ce vorbim noi aici. Nu ştim dacă a ajuns slăbănog în urma păcatelor sau nu. Dacă este aşa, ipoteza confirmă ceea ce am spus: Dumnezeu pedepseşte.

Daca slabanogul suferea din cauza pacatelor sale, dupa iertarea pacatelor primeste vindecarea trupesca, ca o urmare a ei.

Exact aceste necazuri pe care ni le trimite Dumnezeu ca să ne ajute să ne întărim în bine şi să înaintăm în virtute, noi le numim "pedepse".

Noi le numim „incercari”. De ce sa fie pedepsit cineva pentru un pacat ce i s-a iertat? Inseamna ca iertarea nu e reala.

E destul de dificil de tratat pe scurt. Am să vă dau un exemplu. Să spunem că eu fur bocceaua în care o văduvă bătrână avea adunaţi banii ei de înmormântare. Acesta este un păcat capital, care are drept urmare două lucruri:
A-sufletul meu trece în stare căzută, adică devine lipsit de harul sfinţitor fără de care nu există mântuire. Această moarte a sufletului (sau îmbolnăvire în cazuri mai uşoare) este numită "consecinţă spirituală"
B-bătrâna suferă o mare pagubă. Se jeleşte pe la nepoţii ei, care sunt siliţi să facă chetă ca să suplinească bocceaua furată de mine. Acest tip de urmări, care se referă la perturbarea pe care păcatul o aduce în ordinea lumii se numeşte "urmare temporală".
Să presupunem acum că eu mă spovedesc. Aud formula sacramentală prin care Dumnezeu m-a iertat şi sufletul meu prinde din nou aripi. Ce înseamnă exact "Dumnezeu m-a iertat" ? Înseamnă că urmarea spirituală a păcatului meu este înlăturată. Sunt, din nou, în stare de graţie, exact aşa cum eram după Botez. Da, dar ceva nu a fost înlăturat de spovadă: acest ceva este urmarea temporală. Eu trebuie să repar răul făcut în lume. Trebuie să alerg să îi înapoiez bocceaua bătrânei. Dacă a murit, moştenitorilor ei. Dacă sunt de negăsit, trebuie să am grijă de o altă bătrână sau să fac un alt fel de ispăşire, după cum îmi spune preotul în canonul de pocăinţă şi îndreptare. Dacă eu nu voi face acestea, Dumnezeu mă va pedepsi. Nu cu iadul veşnic, aşa cum m-ar fi pedepsit dacă nu m-aş fi pocăit şi nu aş fi mers la spovadă, ci altfel, fie în lumea aceasta, fie în lumea viitoare. Dar, cândva, pedeapsa va veni inexorabil în locul dezordinii neîndreptate. Acum, înţelegeţi mai bine ceea ce pr Arsenie a spus pe scurt ?

Va multumesc pentru dezvoltarea subiectului.
Eu nu pot fi de acord cu pedeapsa ulterioara iertarii. Din punctul meu de vedere, daca omul e pedepsit si dupa ce a fost iertat prin Taina Spovedaniei, inseamna ca iertarea nu-i deplina. El e in continuare vinovat pentru faptele rele savarsite.