Citat:
În prealabil postat de wassabi
Am o nelamurire. Cred in Dumnezeu insa nu pot intelege de ce Isus este fiul lui Dumnezeu. De ce a fost nevoie ca Dumnezeu sa-si sacrifice fiul, de ce a facut-o in anul X si nu cu 5, 10, 1000 de ani mai tarziu/mai devreme. De ce Dumnezeu are (a avut) un fiu si nu doi sau mai multi fii/fiice. In fine, sunt un om care gandeste logic, rational, care crede ca exista un Dumnezeu insa nu este de acord cu reguli si dogme impuse. As dori o argumentatie cat se poate de pertinenta.
|
Probabil că și-a ales un anumit moment ca să vină, dar mă abțin să interpretez asta. Oricum, ca răspuns la întrebarea de ce nu mai devreme sau mai târziu pot să-ți zic că tot trebuia să vină odată și odată și oricând ar fi venit existau 5, 10, 1000 de ani mai devreme sau târziu.
Pentru neascultarea lui Adam era nevoie de ascultarea desăvârșită a unui om pentru a ridica omenirea din păcat, pentru a obține iertarea divină. Însă niciun om nu era în stare de asta, fiindcă se întunecase chipul lui Dumnezeu în om. Atunci Iisus a luat corp uman și a spălat păcatele omenirii El fiind desăvârșit. Aceasta-i explicația din manualul de religie (cls. a XI-a).
M-am mai gândit și la faptul că unii oameni ar fi putut zice că de ce Dumnezeu stă la căldurică și noi îndurăm tot greul. Dar acum nu pot s-o zică. El ne este exemplu desăvârșit pentru cum să facem față necazurilor.