Sunt casatorita de multi ani...Toata perioada mea de casnicie a fost si este un compromis din partea mea. L-am iubit f mult, insa pe parcurs el a reusit sa se indeparteze de mine prin consumul de alcool si indiferenta. Intamplator am ramas insarcinata si am crescut copilul mai mult singura din cauza faptului ca el a iubit mai mult sticla si paharul, nu a fost interesat niciodata de soarta noastra, venea acasa de la serviciul ca la hotel, doar ca sa se odihneasca pentru ziua urmatoare si atat. Am suferit toata viata mea de lipsa unei mangaieri, si intelegerii in casa… Cand vroiam sa fiu mai aproape de el ma respingea incet dar sigur prin reprosuri ca e obosit si mai tarziu cu scuza ca nu mai are 20 de ani ca sa ii mai fie aminte de relatii intime…Dar nici la 20 de ani nu era in stare de asa ceva din cauza alcoolului si din cauza faptului ca venea f tarziu acasa. Nici macar salutul de bun venit nu-l zicea. Ce sa mai… mi-a fost f greu sa stau langa el cu mirosul de alcool dar si cu abstinenta pe care a trebuit sa mi-o induc fortat. Din cauza asta m-am si imbolnavit. Cu ajutorul lui Dumnezeu m-am vindecat si tot cu ajutorul Lui am depasit momentul dificil pe care l-am avut din cauza abstinentei inpusa de el si eu la randul meu creierului. In toti acesti ani nu am incercat niciodata sa il insel din cauza faptului ca m-am gandit la sufletul meu din viata asta, dar si din viata vesnica. Insa de ce a trebuit totusi sa ma resemnez asa de tanara la lucrurile acestea si nu am putut sa imi las inima sa isi aleaga “binele”? Oare nu meritam si eu aceasta fericire a vietii intru-totul? De ce a trebuit sa traiesc singura in doi, in minciuna?
In sfarsit, acum la o varsta am cunoscut pe cineva, insa nu am cedat, nu m-am lasat prada sentimentelor… Ce sa fac, sa renunt la fericire si sa traiesc in continuare in minciuna si cu sufletul ranit de singuratate? Chiar sunt intr-o situatie dificila si nu stiu ce decizie sa iau. Astept cu nerabdare raspunsurile voastre. Multumesc din suflet!
|