Trădătorul ... Omul care L-a vândut şi pe Dumnezeu. Omul cu suflet meschin, îngust, orbit.

Unii au căutat să-l prezinte dimpotrivă: pătruns de un ideal al neamului său - dezrobirea politică a lui Israel. Cum că Iisus îi înşela aşteptările. Deci avea dreptate să apere pe Israel de un "om" care-l conducea contrar intereselor sale. Au dreptate. Dar atâta dreptate câtă poţi da unui om care raţionează just pe principii false. Israel a refuzat să-l considere pe Iuda printre eroii neamului. Conducerii lui Israel îi trebuia doar un trădător. S-a prezentat Iuda. "Iar ei s-au bucurat şi s-au tocmit să-i dea bani".
Pe urmele explicaţiei
Fariseii cu gândul ucigaş în inimă erau deja "fii diavolului". Le-a spus-o Iisus în templu (Ioan 8,44). Le mai trebuia un mijlocitor. Şi-a intrat satana în Iuda (Luca 22,3). Aceasta-i explicaţia faptului.
De acum Iuda nu mai este un anonim, de acum Iuda este o mare putere: a devenit o minune satanică. "Marele Iuda". Iată, (li se oferă) oamenilor mici o cale de a ajunge "mari". De acum Iuda va fi prototipul tuturor trădătorilor.
Iuda va avea ucenicii lui până la sfărşitul lumii, care aceeaşi treabă o vor face, vânzând ţara, religia, neamul, reclamând stăpânirilor, trădând, dând la moarte: părinţi, copii, fraţi, surori, bărbaţi, preoţi, sfinţi, popoare ... Iuda, multiplicat, mereu îl vinde pe Iisus.
Fii diavolului îi cumpără lui Iuda ucenici. Şi cu preţuri derizorii, fiindcă se îmbie mulţi.
Explicaţia lui Iuda
Credea în Dumnezeu dar nu credea in Iisus. Izbăvirea politică a lui Israel o punea mai presus de marea operă a lui Iisus: mântuirea omului; pe aceasta nu o înţelegea (şi mulţi nu o înţeleg nici până azi).
Se crampona într-o contradicţie surdă cu Iisus. Nu l-au putut scoate din contradicţie nici darurile excepţionale, pe care le-a dat Iisus la toţi, nu-l lărgise sufleteşte nici însăşi iubirea, care strălucea în Iisus (Tradiţia spune că pe Iuda îl rodea invidia că Iisus îl iubea mai mult pe Ioan). Adevărul n-a încăput în Iuda cum n-a încăput nici în farisei. Structura lui Iuda era o dezordine, (dizarmonie), un haos! De aceea satana întru ale sale a intrat.
Explicaţia metafizică este şi mai grea
După Scriptură, a fost cineva prevăzut cu trădarea. Este scris şi preţul, şi ce s-a făcut cu preţul trădării. Nu este scris ce se va alege cu vânzătorul, semn ca Dumnezeu n-ar fi vrut sinuciderea lui.
Deci, daca în planul Providenţei era prevăzută moartea "cea de bunavoie" a lui Iisus, fără ca aceasta să fie o sinucidere ci o jertfă prin mijlocirea lui Iuda, acesta (Iuda) nu şi-ar fi atras pierderea mântuirii dacă nu se sinucidea.
Vânzarea şi apoi răstignirea lui Iisus l-au aruncat pe Iuda în deznădejde, cu care satana şi-a aruncat ucenicul în zghilţul unui ştreang, din care l-a mai arucat o data, cu capul în jos şi căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc şi "i s-au vărsat toate măruntaiele lui" (Faptele Apostolilor 1-1,18)
De atunci este desenat de zugravi, pe genunchii lui Lucifer, ca cel mai iubit fiu al diavolului, fiul pierzării.
A fost sau nu predestinat Iuda?
Putea să fie şi altul. El s-a ales! El!
Libertatea lui a cedat ispitei, ca Adam în Rai.
Putea să nu cedeze? I s-a retras Harul?
Nu, i s-a dat ca şi celorlalţi! Dumnezeu n-are nici o vină. O are toată numai satana.
"Fiul Omului merge după cum Îi este rânduit; dar vai, omului aceluia prin care este vândut. Mai bine i-ar fi fost lui de nu s-ar fi născut" (Luca 22,22)
Este misterul fiilor pierzării în care mârâie un rânjet de drac. "La semn alerg", "dar nu mă socotesc să fi ajuns" (Filipeni 3,14,13), la starea de a nu mai putea păcătui. Aşa îşi atrăgea luarea aminte Apostolul, care de fapt i-a luat locul (lui Iuda), între ucenicii lui Iisus.