Marele IUDA,fiul pierzarii-ARSENIE BOCA
Trădătorul ... Omul care L-a vândut și pe Dumnezeu. Omul cu suflet meschin, îngust, orbit.
Unii au căutat să-l prezinte dimpotrivă: pătruns de un ideal al neamului său - dezrobirea politică a lui Israel. Cum că Iisus îi înșela așteptările. Deci avea dreptate să apere pe Israel de un "om" care-l conducea contrar intereselor sale. Au dreptate. Dar atâta dreptate câtă poți da unui om care raționează just pe principii false. Israel a refuzat să-l considere pe Iuda printre eroii neamului. Conducerii lui Israel îi trebuia doar un trădător. S-a prezentat Iuda. "Iar ei s-au bucurat și s-au tocmit să-i dea bani".
Pe urmele explicației
Fariseii cu gândul ucigaș în inimă erau deja "fii diavolului". Le-a spus-o Iisus în templu (Ioan 8,44). Le mai trebuia un mijlocitor. Și-a intrat satana în Iuda (Luca 22,3). Aceasta-i explicația faptului.
De acum Iuda nu mai este un anonim, de acum Iuda este o mare putere: a devenit o minune satanică. "Marele Iuda". Iată, (li se oferă) oamenilor mici o cale de a ajunge "mari". De acum Iuda va fi prototipul tuturor trădătorilor.
Iuda va avea ucenicii lui până la sfărșitul lumii, care aceeași treabă o vor face, vânzând țara, religia, neamul, reclamând stăpânirilor, trădând, dând la moarte: părinți, copii, frați, surori, bărbați, preoți, sfinți, popoare ... Iuda, multiplicat, mereu îl vinde pe Iisus.
Fii diavolului îi cumpără lui Iuda ucenici. Și cu prețuri derizorii, fiindcă se îmbie mulți.
Explicația lui Iuda
Credea în Dumnezeu dar nu credea in Iisus. Izbăvirea politică a lui Israel o punea mai presus de marea operă a lui Iisus: mântuirea omului; pe aceasta nu o înțelegea (și mulți nu o înțeleg nici până azi).
Se crampona într-o contradicție surdă cu Iisus. Nu l-au putut scoate din contradicție nici darurile excepționale, pe care le-a dat Iisus la toți, nu-l lărgise sufletește nici însăși iubirea, care strălucea în Iisus (Tradiția spune că pe Iuda îl rodea invidia că Iisus îl iubea mai mult pe Ioan). Adevărul n-a încăput în Iuda cum n-a încăput nici în farisei. Structura lui Iuda era o dezordine, (dizarmonie), un haos! De aceea satana întru ale sale a intrat.
Explicația metafizică este și mai grea
După Scriptură, a fost cineva prevăzut cu trădarea. Este scris și prețul, și ce s-a făcut cu prețul trădării. Nu este scris ce se va alege cu vânzătorul, semn ca Dumnezeu n-ar fi vrut sinuciderea lui.
Deci, daca în planul Providenței era prevăzută moartea "cea de bunavoie" a lui Iisus, fără ca aceasta să fie o sinucidere ci o jertfă prin mijlocirea lui Iuda, acesta (Iuda) nu și-ar fi atras pierderea mântuirii dacă nu se sinucidea.
Vânzarea și apoi răstignirea lui Iisus l-au aruncat pe Iuda în deznădejde, cu care satana și-a aruncat ucenicul în zghilțul unui ștreang, din care l-a mai arucat o data, cu capul în jos și căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc și "i s-au vărsat toate măruntaiele lui" (Faptele Apostolilor 1-1,18)
De atunci este desenat de zugravi, pe genunchii lui Lucifer, ca cel mai iubit fiu al diavolului, fiul pierzării.
A fost sau nu predestinat Iuda?
Putea să fie și altul. El s-a ales! El!
Libertatea lui a cedat ispitei, ca Adam în Rai.
Putea să nu cedeze? I s-a retras Harul?
Nu, i s-a dat ca și celorlalți! Dumnezeu n-are nici o vină. O are toată numai satana.
"Fiul Omului merge după cum Îi este rânduit; dar vai, omului aceluia prin care este vândut. Mai bine i-ar fi fost lui de nu s-ar fi născut" (Luca 22,22)
Este misterul fiilor pierzării în care mârâie un rânjet de drac. "La semn alerg", "dar nu mă socotesc să fi ajuns" (Filipeni 3,14,13), la starea de a nu mai putea păcătui. Așa își atrăgea luarea aminte Apostolul, care de fapt i-a luat locul (lui Iuda), între ucenicii lui Iisus.
|