Se spunea despre un frate, că era bântuit de hulă și-i era rușine să spună. Iar când a auzit de bătrâni mari, se ducea la ei, ca să le spună; dar, când ajungea, se rușina să mărturisească. Venea adesea și pe la avva Pimen. Bătrânul l-a văzut că avea gânduri și se mâhnea că fratele nu-i spune. Într-o zi, petrecându-l, i-a spus:
– Iată că de atâta vreme vii aici având gânduri de spus, și când ajungi, nu vrei să le spui, ci totdeauna pleci necăjit, cu ele cu tot. Spune-mi, fiule, ce anume ai?
– Demonul se luptă cu mine să-l hulesc pe Dumnezeu, și-mi era rușine să spun.
Și povestindu-i lucrul, îndată s-a ușurat.
Iar bătrânul îi spuse: nu te tulbura, fiule; ci oricând vine gândul acesta, spune: nu e treaba mea: hula ta asupra ta, Satano. Căci fapta aceasta n-o dorește sufletul tău. Orice faptă pe care sufletul n-o dorește este trecătoare.
Atunci fratele se duse vindecat
|