[mariamargareta]

În prealabil postat de medusa

Margareta, scrii mult insa scrii bine, imi place sa citesc desi imi trebuie nitica rabdare, textul fiind lung, insa nu ai dreptate 100%. Ceea ce spui tu, este adevarat, cum ar fi in cazul lui Iov, ca nu Dumnezeu l-a lovit cu boli si necazuri, ci l-a ingaduit pe satana sa-l loveasca pe Iov, si asa este in multe cazuri, dar Dumnezeu loveste cu prapad de orice fel atunci cand considera ca asa trebuie, si iti dau ca exemplu episodul uciderii primilor nascuti ai egiptenilor, pe timpul lui Moise, acolo un inger de la Dumnezeu i-a omorat sau exemplul ingerului trimis anume de Dumnezeu pentru a imbolnavi cu ciuma pe evrei si asta din cauza pacatului facut de David cu Bat-Sheba.

Biblia are adesea exprimări figurate. Despre uciderea primilor născuţi se afirmă la început, la modul figurat, că Însuşi Domnul va trece şi-i va ucide:

“În noaptea aceea voi trece peste pământul Egiptului şi voi lovi pe tot întâiul născut în pământul Egiptului, al oamenilor şi al dobitoacelor, […]” (Ieşirea 12, 12)
Dar… oare era într-adevăr Însuşi Domnul acela care îi lovea pe întâii născuţi ai egiptenilor? Sau era un înger al întunericului, care primise îngăduinţă de la Domnul să facă aceasta?
Să citim un pasaj mai departe:
“Căci are să treacă Domnul să lovească Egiptul; şi văzând sângele de pe pragul de sus şi de pe cei doi uşori, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui pierzătorului să intre în casele voastre, ca să vă lovească.” (Ieşirea 12, 23)
Aşadar, deşi Biblia spune mai departe că “la miezul nopţii a lovit Domnul pe toţi întâi-născuţii în pământul Egiptului” (Ieşirea 12, 29), nu Era Dumnezeu acela care îi lovea cu moarte. Dacă ar fi fost Dumnezeu, El n-ar fi avut nevoie să-i arate altcineva pe cine să lovească şi pe cine nu, ca unui analfabet, cu semne puse de om pe uşi, căci Dumnezeu este Atotştiutorul. Deci nu Domnul era cel care lovea cu moarte, deşi Biblia aşa spune prin cuvinte. Dar de ce spune aşa? Pentru că aceasta era percepţia privitorului, de la omul de rând până la faraon: că Dumnezeu i-a pedepsit pentru cerbicia lor , nicidecum diavolul. Impactul educativ era potenţat la maximum prin această percepţie a pedepsei, descrisă la modul figurat ca venind nemijlocit din partea lui Dumnezeu.

Cu privire la păţania lui David, lucrurile stau cam la fel.

Dumnezeu a îngăduit ca un înger să lovească poporul cu ciumă, dar alegerea a fost chiar a lui David, nu a Domnului. Biblia nu dă amănunte, dar este plauzibil ca un dialog asemenea celui care precede încercările lui Iov să fi avut loc şi înainte de această plagă, între Dumnezeu şi diavol. Diavolul mai este numit ispititorul, deci el este cel care Îl ispiteşte pe Însuşi Dumnezeu, cerându-I insistent şi imperativ să Se arate "drept" din perspectiva dreptăţii omeneşti, dreptate care nu cunoaşte nici iertare, nici milă.
David greşise, într-adevăr, făcând numărătoarea poporului (greşala cu Batşaba fusese una anterioară şi a avut alte consecinţe) şi i s-a dat posibilitatea să-şi aleagă singur pedeapsa. David a ales ciuma peste ţara sa, ceea ce a atras până la urmă mila lui Dumnezeu , care a oprit această molimă înainte de vremea hotărâtă prin alegerea lui David (trei zile, neîntrerupt):
Expresia “îngerul Domnului” este folosită de povestitor, din perspectiva propriei sale percepţii: el vedea că Dumnezeu îl pedepseşte pe David pentru fapta sa; el se exprimă cu cuvintele sale: "a trimis Domnul ciumă", dar alegerea ciumei o face David, iar ciuma o aduce îngerul; deci David se pedepseşte singur pe sine, prin înger, iar Domnul rămâne exterior acestei întâmplări, ca un supraveghetor care este simultan neutru, dar şi atotputernic (însuşiri condensate în numele Său: Atotţiitorul), care doar îngăduie să fie exact aşa cum a ales David, şi nu altfel. Singura implicare directă a Domnului este cea din final, când El Îşi retrage îngăduinţa spunând: "Destul!". Se putea foarte bine ca "îngerul" aducător de molimă să fi fost un înger al întunericului, care lucrează din îngăduinţa Domnului şi doar aparent la porunca Sa. Or, între îngăduinţă şi poruncă nu se poate face identitate, căci cel ce îngăduie nu porunceşte, ci lasă la latitudinea împlinitorului să-şi ducă sau nu la sfârşit intenţia sa:

13 Şi a venit Gad la David şi i-a vestit, zicându-i: "Alege-ţi ce vrei: foamete în ţara ta şapte ani; să fugi trei luni de vrăjmaşii tăi şi ei să te urmărească; sau timp de trei zile să fie ciumă în ţara ta? Chibzuieşte şi hotărăşte; ce să spun Celui ce m-a trimis",
14 "E tare greu, a răspuns David lui Gad, dar să cad mai bine în mâna Domnului, căci mila Lui este mare; numai în mâinile oamenilor să nu cad!" Şi şi-a ales David ciuma în vremea secerişului grâului.
15 Şi a trimis Domnul ciumă asupra lui Israel de dimineaţă până la vremea hotărâtă. Şi a început molima în popor şi au murit de la Dan până la Beer-Şeba şaptezeci de mii de oameni.
16 Şi şi-a întins îngerul Domnului mâna asupra Ierusalimului, ca să-l pustiiască, dar I S-a făcut milă Domnului şi a zis îngerului care ucidea poporul: "Destul! Opreşte-ţi acum mâna!" Îngerul Domnului se afla atunci la aria lui Aravna Iebuseul. (2 Regi 24, 13-16)